Servirea dulceței (sfat din 1931)

Cosmin Dragomir Rețete Trebi gospodărești

Dulceața se servește în două feluri:

Ori cu chiseaua pe tavă ca să-și ia fiecare musafir cu linguriță, însă nu prea este practic ca să servim cu chiseaua. Așa se servește numai dacă vrem să facem economie. Dulceața se mai servește întru-n fel: luăm farfurioarele și să fie curate, luăm dulceață cu lingurița și luăm lingurița să fie rasă ca să mai treacă și pe lături frumos, să nu zică că suntem zgârgiți. Se așează dulceața într-o chisea. Tava pe care servim așezăm un șervețel frumos brodat, apoi se pune pe ea chiseaua în mijloc, la marginea tavei în dreapta o farfurioară pentru pus lingurițele curate, o alta pentru cele murdare în stânga. Paharele cu apă se așează în jur. Se servește fiecare persoană în parte. Se mai poate servi dulceața în alt mod: Se așează pe tavă farfurioare pentru câte persoane avem apoi paharele în fața fiecărei farfurii. Se ia cu lingurița dulceața din borcan și se pune pe farfurioară cu lingurița. Lingurița să nu fie goală sau nici prea plină. Se servește apoi fiecăruia și se așteaptă până mănâncă dulceața și bea apa apoi se trece la altă persoană, sau se servește fiecăruia farfurioarele cu dulceața apoi fiecăruia apa ca să nu fim obligați a sta prea mult în fața fiecăruia. Servireal dulceții în casele unde sunt fete este frumos ca să fie făcută de ele, în lipsa lor o servește servitoarea. Când este sevitoarea ea umblă cu tava, iar stăpâna ia de pe tavă și dă fiecăruia în parte. Atunci dăm mai multă atenție musafirului.

Din “Caiet pentru gospodarie” Turtoi Teodora, clasa I, Școala Normală Brăila – 1931 (mulțumim Mihai Botea). Am păstrat ortografia originală. 

Written by

Răspundeți

Check Also
Servirea bomboanelor (sfat din 1931)
În loc de dulceață se poate servi bomboane. Bomboanele de obicei fondate se pun în ...