Puţin despre istoria berii în România

Cosmin Dragomir Istorie Main article Udătură

Începuturile acestei băuturi pe meleagurile actuale ale ţării vin din secolul al XIV-lea, din Cluj.

Într-un act datat 1366 se precizează că un anume Iacob Berarul a participat la răscoala ţăranilor şi meşteşugarilor din Floreşti. Mai trec trei secole până când, cronicarul și arhidiaconul sirian Paul de Alep (1627-1669), venit pe la noi împreună cu tatăl său, patriarhul Antiohiei Macarie III, strângând bani pentru biserică, ne lasă, în însemnările, sale o samă de informaţii extrem de importante din timpul lui Vasile Lupu şi al lui Matei Basarab. Despre Ţara Românească, Alep scrie: „Toate talgerile stau acoperite cu altele asemenea lor până la timpul mesei, când se ridică. Primul bucătar, când vine cu o mâncare adusă de servitori, o prezintă beiului (n.m. – titlu dat de turci domnitorilor) ridicând acoperişul: dacă place beiului, el o pune înainte în tăcere şi mănâncă, dacă nu, ridică ochii în sus şi bucătarul o ia. Spătarul stă întotdeauna de-a dreapta beiului, ţinând în mână sceptrul regal. La fiecare trei sau patru pahare de vin, lua beiul şi câte unul de bere”, iar despre Moldova: „Ne-am așezat apoi la masă. Nu era decât bob fiert în apă și mazăre sau fasole fiartă, fără ulei, care semăna cu măzărichea, și varză păstrată în saramură (…) Iar pentru noi domnul a pus să ni se dea, în zilele de miercuri și vineri din post și în timpul acestei prime săptămâni, bere și mied, căci în toată această țară nimeni nu bea apă goală, afară doar de câțiva”. Astea se întâmplau în 1653. Cu aproape trei decenii înainte, aflăm de o berărie Domnească la Târgu Neamţ „făcută danie de domnitorul Miron Barnovschi mănăstirii Hangu înainte de 1627”. De altfel, domni precum Aleandru Lăpuşneanu sau Ştefan cel Mare (& Sfânt) au încurajat producerea berii.

Prima fabrică se înfiinţează la Sibiu în 1717, iar un an mai târziu este inaugurată încă una la Timişoara, care aparținea prințului Eugeniu de Savoya. O ştiţi din reclamele la Timşoreana.

Puţin despre istoria berii în Bucureşti

Producerea la scară industrială i se datorează lui Johann de Gotha care, în 1809, taie panglica, la marginea Bucureştilor, unei fabrici de bere. Lui i-au urmat imediat alţii şi au deschis nu doar apetitul pentru această băutură amăruie, ci au declaşat o serie de afaceri nişate în industria ospitalităţii româneşti: au apărut grădinile aferente, mâncarea specifică, berăriile cu tot cu «turcii» lor care puteau fi şi olteni îmbrăcaţi curat, cu un coşuleţ de alamă (bine lustruit şi compartimentat) pe mână, plin cu alune de tot felul (turceşti, americane), năut prăjit, migdale, fistic, etc. „Cel dintâi local în acest gen se pare că a fost cel al lui George Kosman, care reunea şi berărie şi bodegă, unde se adunau, la mesele umbrite de marii castani, o serie de bucureşteni de vază ai oraşului. Acolo, mai târziu, a început să funcţioneze firma lui Ignat Mircea”.

Mircea era fratele celor trei acţionari ai restaurantului „Caru cu bere”, care prima dată şi-a avut sediul în Hanul Zlătari, iar abia în 1879 avea să se mute în locul unde îl găsim şi astăzi. O dată cu interesul crescând se iveşte şi libajul specializat. Astfel, „ţapul” vine de la renumitul berar german Bock (ţap pe nemţeşte) şi introdus pentru prima dată la noi de Berăria „Căpitanul”, iar „halba”, nume mai vechi pentru măsura comună îşi trage numele din „haber liter” (jumătate de litru).

Caragiale și berăriile lui falimentare

Acest articol este un fragment dintr-un material mai amplu. Continuarea, în curând.

FOTO: delcampe.com, adevarul.ro

Written by

Răspundeți

Check Also
Caragiale și berăriile lui falimentare
Venit din Idria, un mic orăşel aflat acum în Slovenia, pe atunci grecesc şi locuit ...