Ciorbă de zarzavat (rețetă interbelică)

Dan Mihuț Rețete Zămuri

Se curăță și se taie mărunt ca fideaua: 1 morcov, 1 păstârnac, 1 pătrunjel, 3 cepe, ¼ de varză mică. Se pun la foc într-o oală cu 3 l. de apă rece. După ce a început să fiarbă, se pune sare și de adaugă o mână de fasole verde tăiată mărunt, o mână de mazăre, 2-3 cartofi tăiați în cuburi, câteva buchete dela o conopidă, 2 ardei grași tăiați felii și la urmă 3-4 roșii curățate de coaje. Deoparte se fierbe 1 l. de borș și se strecoară în oala cu zarzavat. Se mai lasă să fiarbă, se potrivește de acru și de sare și, înainte de a servi, se adaugă puțin pătrunjel verde tocat, iar ca să fie mai gustoasă se poate drege cu un gălbenuș de ou și puțină smântână.

Dintr-un caiet vechi cu rețete, din perioada interbelică (datare aproximativă), din zona de sud a Ardealului. Îi mulțumim lui Chef Johnny Șusală pentru acest caiet. Am păstrat ortografia originală.

Credit foto © Dreamstime.com

 

Written by

Răspundeți

Check Also
Ardei umpluți murați (rețetă interbelică)
Se aleg ardei grași nevătămați. Se taie în jurul codiței un căpăcel și se curăță ...