Măr frumos într-un corp sănătos sau despre produsele ecologice

Anda Becuț Marinescu Actual Articole Main article

Mari, să ştiţi. Să ştiţi că fudulia românului tot fudulie. Şi dacă îl vede mic şi un măr…, nu-l ia. Mai bine îl ia uite… pe ăsta…. ca să zică lumea că… că încă mai cumpără întâi cu ochiul şi pe urmă cu calitatea, cu gustul. Încă se mai cumpără întâi să-i placă ochiului.”

Este cunoscut faptul cǎ ne hrǎnim inclusiv cu ochii, de unde şi expresia “a mânca din priviri”, iar procesele de nutriţie şi digestie încep din momentul în care apetitul este stimulat de vizual. Potrivit lui David Le Breton, privirea a devenit simţul suprem al modernitǎţii şi deţine supremaţia în socialitatea urbanǎ. Vizualul este important pentru cǎ provoacǎ şi stimuleazǎ celelalte simţuri, de aceea în societatea contemporanǎ ambalajul şi vitrina sunt importante în stimularea comportamentului de cumpǎrare. Alegerea alimentelor nu scapǎ acestei manipulǎri vizuale iar stadardele de calitate au format preferinţele pentru alimente cât mai mari şi mai colorate, destinate sǎ satisfacǎ preponderent simţul estetic al consumatorilor şi în secundar criteriile legate de gust şi sǎnǎtate. În competiţia alimentelor, ecologicul a fost asociat cu sǎnǎtatea, dar cum putem identifica produsele ecologice? Cazul merelor de Voineşti este emblematic pentru problematica relaţiei complexe gust-ecologic-estetic-sǎnǎtos.

Ecologia, ideologia care a schimbat natura în mediu

În Raportul Viitorul Nostru Comun din 1987 al Comisiei Mondiale pentru Mediu şi Dezvoltare a fost lansată strategia de dezvoltare sustenabilă ca soluţie pentru eradicarea sărăciei şi protecţia mediului. Dezvoltarea sustenabilă a reprezentat moartea conceptului de natură şi apariţia conceptului de mediu. Au apărut astfel ecologia şi “ecocraţia” ca soluţii ale unei medicini al cărei scop era păstrarea sănăţii naturii prin intermediul conceptului de dezvoltare sustenabilă. Raportul Clubului de la Roma din 1970 a furnizat o viziune a lumii ca un sistem global, promovând o împăcare a umanităţii cu natura. Biotehnologia, biodiversitatea şi drepturile de proprietate intelectuală reprezentau o nouă fază în procesul dezvoltării sustenabile. În discursul biodiversităţii, natura devine o sursă de valoare în sine, speciile devenind valoroase nu numai ca resurse, ci şi ca rezervoare ale valorii pe care cercetarea, cunoaşterea şi biotehnologia le pot furniza capitalului şi comunităţii.

Gastroart recomandă Bioloi

Deşi disciplină ştiinţifică veche, ecologia începe să fie utilizată în anii ’60-’70 ca instrument de putere, devenind treptat o ideologie care cucereşte din ce în ce mai mulţi adepţi. Dacă în perioada anilor ‘50-‘70 abordarea dezvoltării presupunea mecanizarea şi industrializarea agricolă necesare unui tip de agricultură modernă opusă agriculturii tradiţionale rudimentare şi expusă riscurilor climatice, în perioada anilor 2000 se promovează un tip de agricultură care încearcă să combine utilizarea noilor cuceriri tehnice cu practicile specifice agriculturii tradiţionale mai puţin intervenţioniste asupra mediului natural. Ceea ce este interesant în noua abordare din sistemul agro-alimentar este faptul că acum ecologicul este prioritar, iar acest ecologic este definit prin reglementările comune la nivelul Uniunii Europene.

Prevederile legislative de la nivel naţional şi U.E. stabilesc norme stricte de utilizare a fertilizatorilor şi a procedurilor de protecţie a plantelor împotriva bolilor şi dăunătorilor, de protecţie împotriva poluării mediului şi introduc interdicţia introducerii de organisme modificate genetic (O.M.G.) în producţiile ecologice atestate. În urma procesului de atestare produsele primesc dreptul de a folosi etichetele de identitate vizuală.

Sigla Agricultură ecologică

Sigla Agricultură ecologică – Certificat

Sigla europeanǎ Agricultură ecologică

Contrar aşteptǎrilor, România ocupa un loc codaş în Europa la numǎrul de ferme ecologice în perioada 2005-2013, dar ocupa locul în 2013 locul şase în ceea ce priveşte suprafaţa medie de hectare ecologice deţinute de ferme, locul trei în perioada 2013-2015 la procentul de conversie a suprafeţelor ecologice şi, în aceeaşi perioadǎ, locul cinci la total suprafeţe ecologice (atestate şi în conversie). Este de remarcat însǎ faptul cǎ procesul de certificare ecologicǎ a cunoscut o creştere în ultima perioadǎ, de exemplu s-a înregistrat o creştere a numǎrului de operatori certificaţi şi a suprafeţelor de agriculturǎ ecologicǎ atestate:

Indicator 2010 2011 2012 2013 2014 2015
Număr operatori certificați în agricultura ecologică 3155 9703 15544 15194 14470 12231
Suprafața totală în agricultura ecologică (ha) 182706 229946 288261 301148 289251,79 245923,9

Este important sǎ menţionǎm faptul cǎ aceste statistici se referǎ la suprafeţele agricole şi fermele care au intrat în procesul de certificare şi este posibil ca numǎrul real sǎ fie mult mai mare decât este reflectat în datele oficiale.

Ecologicul este un construct cultural şi, ca orice construct cultural, are o dinamică ce ţine de abordările care domină într-un anumit moment la nivel general. Această dinamică ţine în special de tensiunile dintre diferitele unghiuri din care se priveşte nivelul de efecte negative pe care le are intervenţia umană asupra mediului. Un exemplu este utilizare resurselor de apă care sunt necesare unei producţii bune alimente, chiar dacă în acest scop nu s-au folosit sustanţe chimice sau fertilizatori. Aici intervine rolul experţilor şi politicilor publice să definească condiţiile tehnice de calificare a unei practici economice ca fiind ecologică.

În cadrul cercetǎrii asupra merelor de Voineşti am remarcat o relativizare a conceptului de ecologic şi judecarea lui în funcţie de contextul favorabil interesului de moment. Cu siguranţă însă tensiunea dintre cerinţele unei producţii agro-alimentare superioare sau pretenţiile tot mai mari ale pieţei şi introducerea unor practici cât mai puţin dăunătoare asupra mediului merg în paralel cu dinamica sistemului alimentar şi vor lua forma abordării dominante a ecologicului specifică momentului respectiv.

Curentul ecologist a pătruns în ţara noastră impus de respectarea normelor europene şi de campaniile mass-media de conştientizare a efectelor negative ale producţiei industrializate. Produsele bio recunoscute şi autentificate, expresia alimentară a curentului ecologist, au fost cunoscute de consumatorul român la început în spaţiul vest-european, în ultima perioada începând sa fie distribuite şi în piaţa românească. În ceea ce priveşte producţia românească alimentară de tip ecologic, acesta este realizată preponderent în sistem de tip individual, gospodăresc, nefiind recunoscută ca atare decât după un sistem complicat de autentificare potrivit normelor europene.

Produsele ecologice se constituie într-o categorie diferită de produse recunoscute, beneficiare ale drepturilor de proprietate intelectuală. Cu toate acestea, ele sunt asociate de obicei şi uneori identificate cu produsele locale sau cu cele de origine geografică. Alimentele produse într-o anumită regiune sunt percepute ca pure şi sigure, o explicaţie posibilă fiind aceea că în trecut totul era ecologic. Astfel, alimentele locale şi tradiţionale sunt automat asociate cu alimentele ecologice. La baza aceste asocieri se află o inferenţă de tip logic al consumatorilor ce leagă locul de producţie de origine al produselor alimentare de apropierea de natură şi lipsa intervenţiei artificiale. Cu alte cuvinte, cu cât produsul este localizabil într-o zonă rurală, cu atât mai mult cresc şansele de a fi un produs ecologic, bio.

Cât de ecologice sunt merele de Voineşti?

În cazul merelor de Voineşti, aspectele ecologice au fost multă vreme puţin importante în imaginea pe care şi-au format-o ca produse de calitate. Calităţile lor gustative şi locul de origine le-a asociat în percepţia consumatorilor cu produsele ecologice. Aceasta datorită mitului produselor româneşti care sunt considerate “mai” ecologice decât cele de import, justificat de lipsa resurselor de achiziţionare a conţinutului chimic ce ar putea deteriora gustul, în favoarea esteticii produselor:

Merele noastre, zicem noi că sunt apropiate spre standardele ăstea ecologice, din punct de vedere al nitraţilor şi nitriţilor, dar nu ne lăudăm, pentru că dacă am avea fonduri le-am da, deci nu le dăm pentru că nu avem fonduri.” (bărbat, 47 de ani, producător)

« Am tăiat aicea şi ia şi gustă să vezi cum e, să ştii ce cumperi » « Nu domn’le că nu gust, ba că sunt la dentist, ba că… » Şi n-ai cum să-l faci că să-l convingi să… Că ăla spune că a cumpărat din ălea de afară şi că nu sunt bune şi că mai bine cumpăra tot de-astea româneşti, de-ale noastre, autohtone, dar tot acolo se duce că îl atrage frumuseţea. Mai sunt din ăştia care se dau mari cunoscători şi zic « Ah, domn’le, nu » şi ăştia sunt care iau majoritatea ţepe. Că îmi spune că ăsta nu e Ionatan. Şi atunci ce să-i mai zic eu omului. Să duc muncǎ de lămurire cu el. Ce să-i spun omului când el din toată grămada ia, el îmi spune că unul care e mai de pe poale, care nu s-a înroşit, că mărul se înroşeşte, mai ales Ionatanul, dacă nu are soare nu se colorează.” (bărbat, 53 de ani, vânzător în Piaţa Obor)

Merele de Voineşti au început să fie percepute ca mere ecologice şi în comparaţie cu concurentele lor din import. În plus, noile soiuri produse în Staţiunea de Cercetare Pomicolă Voineşti sunt mai rezistente la boli şi dăunători şi pot fi realizate cantităţi mari cu mai puţine tratamente chimice, fiind astfel “mai” ecologice. Aşadar, chiar între merele produse de acelaşi producător sunt diferenţe din punct de vedere al aspectelor ecologice, Ionatanul fiind de departe cel mai puţin ecologic soi de mere.

Soiul Ionatan necesită 11-12 tratamente, are foarte multe boli şi dăunători. Pe când un măr ca Florina, Idaret, Generos, cu 6-7 stropiri l-ai scos la…, ai produs fructul. Cu 6-7 stropiri, de la 6 până la 12 stropiri e o cheltuială în plus. Plus de asta Generosul, Idaretul, Florina, Prima, Pionierul, soiurile care sunt rezistente şi la boli sunt şi mai mai aspectuoase şi mai bune calitativ. Adică se fac mai mari şi mai ecologice. Cu cât foloşeşti tratamente mai puţine, cu atât le faci mai ecologice.”(bărbat, 27 de ani, producător)

Este o boală, o ciupercă, Ervinia, care a facut praf livezile din Apus, de Ionatan mai ales şi a înlocuit Ionatanul cu alte soiuri. La noi la baza de producţie e tot Ionatanul. Normal că îngrăşămintele chimice folosite sensibilizează pomii, adică în Apus s-au folosit mult îngrăşămintele chimice. Mult de tot şi se strică structura solului şi solul devine inert. E un fel de « sabia lui Damocles », folosirea intensivă a îngrăşămintelor chimice. Dar asta se asociază şi cu Ervinia asta de care v-am spus care până la urmă va distruge şi aici livezile. Unele soiuri sunt rezistente la boala asta altele nu. La noi e în faza incipientă.” (bărbat, 91 de ani, cercetător pomicol)

Necesitatea de supravieţuire pe o piaţă în care clienţii cumpără vizual şi nu gustativ i-a determinat pe producătorii-vânzători din Voineşti să se orienteze mai mult spre creşterea productivităţii şi a esteticii merelor, neglijând aspectele ecologice.

Roşu, totul să fie roşu. Nu contează mărime, nu contează soi, roşii, roşii, roşii. Îi mai trimitem « Roşii au la Aprozar colo, 50 de mii kg. » Adică un măr cu cât e mai roşu au gândirea că este mai dulce, este într-adevăr mai dulce, dar ca să fie roşul ăsta s-au băgat foarte, foarte multe tratamente, soluţii, ca să ajungă la stadiul de roşeală. Întreabǎ « Sunt stropite ? » « Da, că altfel n-ar rezista până în perioada asta. » “Şi ceva care aveţi mai puţin stropit?” “Pai uitaţi ălea care sunt mai ecologice.” « Ah, da sunt urâte. Prefer totuşi, daţi-mi un kilogram din ăstelalte »” (femeie, 43 de ani, vânzătoare în Piaţa Obor)

Altul vine, zice « domn’le nu-mi da de-ăsta, ca nu-mi place, e urât. » Vrea să-l vadă frumos. Că aşa ai în piaţă, au apărut astea din afară şi se duce omul şi cumpără. Cǎ pe mulţi nu-i interesează gustul. Îl vede că e frumos, nu contează că e 20 de mii, sau 25 de mii cât pune preţul. Îl ia că e frumos. Şi când mănâncă vede că nu e bun, nu e gustos. Deşi dacă îi dai omului să vadă « Ia domn’le şi gustă să vezi cum e»…..”(bărbat, 65 de ani, producător)

Potrivit producătorilor-vânzători din Voineştii, singurii clienţi care apreciază calităţile ecologice ale merelor sunt cei din spaţiul occidental, în opoziţie cu clienţii români care acordă încă o mare importanţă calităţilor vizuale ale produselor:

Nu că mulţi se uită « cum o mai fi şi asta », se întreabă… Aveam un cetăţean german într-un timp. Când se vindea în spate la remorcă. Şi venea şi îmi alegea cele mai urâte mere, cele mai pătate. Vorbea şi româneşte. Îmi plătea la preţul care era nu se punea problema. Şi era că nu era toate merele standard. Că nu poţi să-l sortezi chiar aşa. Şi era cu o pată cu nu ştiu ce. Omul zicea «dom’le ăstea la noi sunt cele mai scumpe. Ăsta frumosul la noi e mai ieftin decât ăla pătat. » Păi el avea impresia că sunt ne-tratate cu substanţe din ăstea. Dar şi ăla care era pătat sau avea pată de rapăn, ăla nu ajunsese soluţia, nu căzuse soluţia. El ştia el ceva. Acuma mai e la Ionatan am, le zice plasă aşa, niste firicele aşa pe el şi mai ales la codiţă. Şi mulţi clienţi vin şi zic «Vreau din ălea cu plasă. Am cumpărat şi sunt mai dulci ălea»” (bărbat, 53 de ani, vânzător în Piaţa Obor)

Deci sunt foarte mulţi străini care ştiu care este mărul nestropit. Ăla care e, uite aşa. Zice ăsta e măr. Adică mere care au viermi, pentru că ăla e ecologic sută la sută. Pe când românii noştrii se bazează numai pe aspect. În zona Voineşti se dă extraordinar de multe stropiri numai pentru faptul că ei doresc aspect. Nu doreşte calitate la măr. Şi asta agrează şi Occidentul. Că de la anul am înţeles că ăştia de la Uniune o să înceapă să scoată şi Ionatanul pentru că este cel mai puternic măr care este afectat în stropiri. Scoate Ionatanul şi au intrat hibrizii : Ionatanul altoit, Renetul, corciturile ăstea, hibrizii ăştia noi. Şi automat Ionatanul ăsta de baştină, cum îl ştiam noi, o să dispară complet.” (femeie, 43 de ani, vânzătoare în Piaţa Obor)

Concluzii

Ecologicul este un construct cultural şi definirea lui se face în funcţie de interesele economice şi sociale dintr-o anumitǎ perioadǎ, fǎrǎ a implica în mod necesar ideea de sǎnǎtate. În alegerea alimentelor criteriile care primeazǎ sunt cele vizuale şi estetice, urmate apoi de gust şi sǎnǎtate, potrivit informaţiilor preluate de la producǎtorii şi vânzǎtorii de mere de Voineşti. Produsele alimentare româneşti sunt percepute ca “ecologice” de consumatori în comparaţie cu produsele de import iar perceţia are legǎturǎ cu localizarea şi tradiţia. Este posibil ca atitudinea sǎ fie generalizatǎ şi pentru alte produse alimentare, deşi studiile pe aceastǎ temǎ sunt aproape inexistente în România.

Cum, ce şi de ce mănâncă românii?

Răspundeți

Check Also
Sarmale cu praz – rețetă culeasă de Mircea Groza
Despre praz am citit în multe locuri. Am şi gătit mult cu praz, îl folosesc, ...