Pasta la vista, baby!

Dan Mihuț Actual Articole Main article

Să stabilim un lucru chiar de la început: pastele sunt italiene! Capisci? Și ca să nu începem să vorbim la fel de mult ca italienii, când vine vorba despre paste, e de preferat o abordare bazată pe sinteză. Însă chiar și sintetizând, sarcina nu se ușurează prea mult, motivul fiind acela al diversității: există 310 varietăți specifice de paste care au peste 1300 denumiri.

Pe scurt, lucrurile stau cam așa. După cum mai toți știm, pastele sunt, așa cum le cunoaștem noi, un produs alimentar pe bază de aluat nedospit obținut, în general, din făină, ou și apă, la care se adaugă, în funcție de rețetă, multe alte elemente. După modul în care le găsim pe piață, ele pot fi uscate (pasta secca) sau proaspete (pasta fresca), iar în funcție de modul lor de preparare ele se împart în trei categorii:

pasta asciutta – fierte și servite cu un sos adițional;

pasta in brodo – pastele sunt preparate ca supă:

pasta al forno – împreună cu alte elemente, ele sunt preparate la cuptor.

Altă clasificare poate fi făcută în funcție de lungime, mărime, formă, etc:

– lungi: spaghetti, linguine, trenette, fettuccine, papardelle, tagliatelle;

– lungi și subțiri: capelli d‘angelo, tagliatelline, taglierini;

scurte: rigatoni, maccheroni, pene, sedani, carganelli;

– foarte scurte: maccheroncini, sedanini, gramiglia;

lungi, spiralate și tubulare: bucatini, ziti, macheroni lunghi, fusilli;

– scurte și plate: farfalle, lasagne, maltagliati;

– foarte mici: stelline, anelli, tubetti, pipette;

– umplute: tortellini, ravioli, cannelloni, agnolotti, fagottini.

Bineînțeles, o taxonomie exhaustivă ar cuprinde multe alte criterii după care sunt clasificate pastele, dar să lăsam sarcina asta în grija celor mai compulsivi dintre noi.

În ceea ce privește originea lor, dincolo de controversele de rigoare, pastele aparțin bucătăriei italiene, unde ele sunt prezente de sute de ani și unde constituie cel mai frecvent preparat alături de pizza. Evident că ele pot fi găsite și în alte zone ale globului și înainte de a deveni preparatul predilect al italienilor, bunăoară în Asia, unde chinezii prepară paste din orez sau din alte materii prime de 5 milenii. Ba mai mult, legenda spune că exploratorul Marco Polo ar fi adus în Italia pastele sub forma tăiețeilor, dar există istorici care pretind că etruscii, cu 500 de ani înainte de Cristos, au preparat paste din semințe zdrobite cu piatra, deși e puțin probabil ca aceste semințe zdrobite și să fi stat la baza pastelor. Chiar dacă termenul pasta vine din greacă (παστά), de unde avem și referințe mitologice (zeul Hephaistos ar fi inventat chiar și un mecanism cu ajutorul căruia prepara tăieței), pastele sunt menționate încă din vremea romanilor. Poetul latin Horațiu vorbește despre tăieței (lagana, care pare că ar fi bunica lasagna-ei) prăjiți în secolul I, Atheneus din Naucratis pomenește despre aceeași lagana prăjită în ulei, condimentată și consumată cu un suc de salată.

Medicul grec Galen, în secolul II, folosește termenul itrion pentru a desemna un preparat din făina și apă, Talmudul conține referințe la același produs folosind termenul itrium care se consuma în Palestina în secolele III-V, geograful arab Muhammad al-Idrisi verbește pentru prima oară despre itryya ca fiind produsă și exportată din Sicilia pe vremea regelui normand Roger al II-lea.

In secolele XIV-XV, datorită faptului că puteau fi depozitate ușor, pastele au început să fie din ce în ce mai folosite de către exploratori și, în mod ironic, în acest fel, au contribuit la unul din pașii importanți în prepararea lor. În 1519, Cortez aduce tomatele din Mexic, astfel pastele au mai avut prilejul să-și elimine rivalii printre preparatele Europei, deși prima rețetă de paste cu sos de roșii apare în 1790 în L’Apicio Moderno, cartea de bucate care-l are ca autor pe Francesco Leonardi.

Evident, frecvența cu care erau consumate pastele era departe de performanțele din a doua jumătate a secolului XX, dar mai ales spre sfârșitul ei. Pentru că în 1957, un documentar BBC aducea la cunoștința telespectatorilor britanici cum recolta de spagetti din Elveția era drastic afectată de îngheț. Imaginile prezentau femei care recoltau pastele din copaci. Evident, o parte a publicului britanic a căzut victimă a acelei zile de 1 aprilie. Însă cu siguranța asta n-a fost o problemă gravă, probabil că o porție de paste servită a doua zi i-a făcut fericiți. De ce? Simplu, pastele conțin aminoacizii tryptophan și L-Phenylalanină, care sunt responsabili pentru cantitatea de endorfine din corpul uman.

Vă dați seama cât de fericiți au fost americanii care, pe 15 martie 2010, în Garden Grove, California, la Buca di Beppo, au mâncat din piscina în care a fost preparată cea mai mare cantitate de paste gătită vreodată într-o… piscină, peste 6250 kg?

 

 

 

 

 

 

 

Written by

Răspundeți

Check Also
Zi libera națională pentru gastronomia și vinurile din România
Miercuri, 7 iunie, la sediul ARCUB din Centrul Istoric al Capitalei va avea loc prima ...