Despre istoria meseriei de ospătar în România

Cosmin Dragomir Istorie Main article

Meseria de ospătar, cu varianta sa de ucenicie – piccol, este o componentă importantă a industriei ospitalității. Prin acest text și prin cele ce îi vor urma o să încerc să însăilez o mică istorie a acestei categorii de angajți, punând cap la cap fragmente din, puținele, cărți și documente în care sunt menționați.

„La noi în țară meseria de ospătar nu a fost recunoscută «oficial» decât abia în 1923-1925 și ea s-a datorat luptei pentru afirmare dusă de o serie de lucrători cu vederi înaintate. Până în 1924 – când a fost introdusă oficial remiza la nota de plată – lucrătorii chelneri trăiau din bacșișul primit de la clienți… de unde și denumirea dată în derâdere de «cerșetori» în haine negre.
Acțiuni pentru introducerea remizei la nota de plată au avut loc și mai înainte. Astfel, încă din primăvara anului 1919, lucrătorii chelneri au declanșat o suită degreve pentru acordarea de către patroni a unei remize de 10-15% (în raport cu clasificarea localului) din vânzarea totală, care să se achite în fiecare seară la predarea încasărilor. Ca urmare a grevelor desfășurate, lucrătorii chelneri din București au obținut în aprilie 1919, satisfacerea revendicărilor lor. Dar peste puțină vreme patronii au refuzat să-și mai respecte angajamentele. A urmat un nou val de mișcări care au culminat cu greva generală din 1920, la care, alături de întreaga clasă muncitoare au participat și lucrătorii chelneri și asimilații lor.
În «Evocări – Leonte Filipescu», lucrare editată în 1973 de Institutul de Studii Istorice și Social Politice de pe lângă C.C. al P.C.R se scrie: «Breasla lucrătorilor chelneri era cunoscută prin combativitate membrilor ei. Încă din 1907 lucrătorii chelneri și asimilații lor își creaseră o organizație sindicală proprie, întemeiată pe principiul luptei de clasă și al internaționalismului proletar. În fruntea acestei organizații au activat militanți de seamă, din rândul lucrătorilor chelneri care și-au câștigat un loc de onoare în istoria mișcării muncitorești din România: Iancu Olteanu, Gh. Niculescu-Mizil, Nicolae Marin, Dumitru Gănescu ș.a.»
Dealtfel unele forme de organizare a lucrătorilor chelneri au existat cu mult înainte. Așa bunăoară, la Muzeul de Istorie a Municipiului București – alături de alte vechi statute ale diferitelor bresle – se află și cel al organizației lucrătorilor chelneri din București, pe a cărui copertă citim:
«Statutele Societății Internaționalea chelnerilor din București. Fondată la 4 ianuarie 1881. Tipografia C.A.Lăzăreanu, Episcopia 1907».
Jos vedem două mâini împreunate, simbolizând solidaritatea dintre muncitori.
În anul 1906 avusese loc și prima Conferință pe țară a lucrătorilor chelneri. După 50 de ani (1956), într-un cadru restrâns de 350-400 de persoane din rândul lucrătorilor chelneri din țară au sărbătorit la Ploiești împlinirea a 50 de ani de la evenimentul menționat. Cu această ocazie s-a distribuit participanților o insignă jubiliară pe care scrie în medalion: «50 de ani de la prima conferință sindicală pe țară».

Imagine de la o competiție de ospătari organizată în Europa în 1956

Pentru cine se încumetă să studieze istoricul mișcării democratice sau sindicale din România, paginile «scrise» de lucrătorii chelneri vor ocupa, fără îndoială, un loc important. Trebuie remarcat, dealtfel, că paralel cu lupta pentru revendicările economice ei au militat și pentru crearea unor lăcașuri de pregătire a lucrătorilor breslei. Astfel, în 1923, un grup de entuziaști, în frunte cu inimosul gastronom Iosef Demeter, pune bazele primei «Școli de Ucenici Ospătari (piccoli) din București» care funcționează cu program de curs seral în Școala primară Visarion.
Dar timp de doi ani școala n-a fost recunoscută de către organele de stat, respectiv de către Ministerul Muncii care tutela școlile profesionale. Cheltuielile, care se ridicau la aproape 100.000 lei anual, au fost acoperite din donațiuni și din fondurile realizate de cele două baluri anuale (1924-1925) ale breslei. Cele mai reușite baluri din perioada 1924-1925 erau: balul lucrătorilor chelneri, balul presei și balul oriental, soldate bineînțeles cu rezultate financiare satisfăcătoare. Cei doi ani de activitate a școlii au dovedit utilitatea și necesitatea ei, școala fiind pusă sub egida Direcției Învățământului Muncitoresc din Ministerul Muncii. Cursurile durau trei ani, după care absolvenții primeau diploma de absolvire, pe baza căreia Camera de Muncă le elibera «Cartea de lucrător» fără a mai fii nevoiți să susțină alte examene. Consemnăm și faptul că absolvenții acestei școli se bucurau de termen redus la satisfacerea serviciului militar conform art. 72 din Legea recrutărilor. În anul 1927-1928 în cadrul școlii a fost organizat un curs de șase luni pentru ucenicii trecuți de 18 ani, un fel de reciclare în vederea încadrării lor ulterioare ca lucrători chelneri. Programa analitică era destul de pretențioasă. Astfel, pe lângă materia de bază – gastronomia – se mai predau limbile română, franceză, germană, matematică, cursul de comerț inferior etc.

Cursurile se țineau după-amiaza și se încadrau în ore care să permită ucenicilor piccoli să participe la programul profesional în cadrul unităților, atât la masa de prânz cât și la cină.

Patronii de restaurante, berării etc. din Capitală n-au susținut decât în mică măsură activitatea școlii. Așa se explică și numărul redus de absolvenți, la sfârșitul fiecărui ciclu de trei ani. Elevii erau de multe ori împiedicați să frecventeze cursurile. Ba unii dintre patroni nici nu voiau să audă de așa ceva, nu permiteau piccolilor să se înscrie la ele, unii chiar au atacat în presă școala. În ziarul «Credința» din primăvara anului 1936, de pildă, Victor Medrea nu numai că socotea nejustificată existența ei, ci se arăta chiar indignat de faptul că absolvenții se bucurau de dreptul de a face armata cu termen redus, la fel ca absolvenții altor școli de meserii, tutelate de Ministerul Muncii”*.

Va urma

Sursă:

*”De la Hanul Șerban Vodă la hotel Intercontinental”, Ion Parachiv și Trandafir Iliescu, ed. Sport Turism 1979

Ţiganii, primii noştri chefi

Written by

Răspundeți

Check Also
De ce ne stau sarmalele în gât? Despre identitatea culinară românească
Am aflat, de curând, via Simona Lazăr, cum că Suedia are o zi națională dedicată ...