Oamenii din Dublin şi mâncarea lor

Anda Becuț Actual Articole Main article Recomandare

M-am întors recent dintr-o vizită de studiu în Irlanda și am profitat de ocazie să aflu cum mănâncă irlandezii și cum își pun în scenă identitatea națională prin intermediul gastronomiei. Deși nu sunt foarte convinsă de ideea că restaurantele (în special cele din orașele turistice) reprezintă specificul gastronomic al unei națiuni, am colindat orașele Dublin şi Galway în cautarea bucătăriei tradiționale irlandeze. Și am aflat că o națiune mică, mândră și vestită pentru ospitalitate, își primește turiștii, care depășesc de două ori populația rezidentă, cu mâncăruri tradiționale gustoase și cu ingrediente de calitate, ce valorifică produsele locale, în special berea și whiskey-ul.


O vizită la pas prin centrul Dublinului în zona străzii O’Connell dezvăluie un oraș cosmopolit din punct de vedere culinar unde, alături de “tradiţionalele” fast-food-uri McDonald’s, pizzerii sau restaurantele de burgeri, găsești preparate culinare din toate colțurile lumii: China, Japonia, Italia, Mexic, Argentina, Liban, Turcia, Spania etc. Deşi comunitatea de români este a treia din topul celor mai mari comunități din Irlanda după polonezi și lituanieni, conform spuselor ambasadoarei României, n-am gasit niciun restaurant cu profil românesc în centrul orașului.

Abia după ce m-am întors acasă, după o căutare pe internet, am găsit un restaurant cu profil românesc şi italian, La dolce vita, în al cărui meniu nu apare însă nicio mâncare românească. Mai departe de centru există un restaurant frecventat probabil de diaspora românească, BlackChurch Inn Cristiano, unde pe pagina de facebook, pe lângă pozele de la nunți și botezuri în stil românesc, găsești meniul zilei, din care nu lipsesc ciorbele de burtă şi văcuță, pui țărănesc cu mămăliguță, tochitură și pananași, alături de paste carbonara, calamari cu cartofi prăjiți și pui franțuzesc.
Dintre restaurantele tradițional irlandeze din zona Temple Bar (după numele lui Sir William Temple care a construit casa în jurul anului 1600) recomand turiștilor români în căutare de experiențe culinare locale să treacă pragul restaurantului Oliver St. John Gogarty. Acesta poartă numele unui patriot irlandez care a scăpat execuțiilor din războiul civil din 1922, a devenit ulterior senator și a înființat pub-ul unde berea Guiness era principala atracție. Midiile proaspete fierte în sos de brandy și mirodenii, somonul afumat servit cu pâine făcută în casă, fructele de mare servite cu sos de whiskey Jameson, crabul cu unt cu usturoi și ierburi proaspete sunt numai câteva dintre entre-uri care stimulează apetitul turistului înfometat.

Actul doi din piesa culinară continuă cu tocănița irlandeză stil Gogarty, tradiționala varză cu șuncă, pui Trinity College, gătit după o rețetă de la 1800, puiul marinat cu ierburi proaspete și legume proaspete de la țară după o rețetă din 1780, vita marinată cu varză după rețeta din 1847 sau vita marinată în Guiness cu legume și ierburi, după o rețetă care datează de la înființarea celebrei fabrici de bere în 1759. Și festinul continuă cu pește și fructe de mare, asezonate cu celebrele brânze irlandeze, sosuri de cognac, whiskey sau bere, legume și ierburi proaspete și aromate. Iar la final, în loc de desert recomand o oră de muzică tradițională irlandeză, la etajul unu al resturantului, unde trupa de artiști creeză atmosfera irlandeză, fără să lase impresia de comercial sau făcut pentru turiști. A nu se rata nici restaurantul cu profil irlandez The Quais, menționat chiar de James Joyce în romanul “Oameni din Dublin”, unde recomand o porție de midii gătite la abur, servite împreună cu specialitatea “chowder” de fructe de mare.
Aici, ca în multe alte restaurante din oraş, am întâlnit români, două fete serveau la mese și un băiat ajuta la bucătărie. Mi se pare foarte important de subliniat prezența românilor în restaurantele din alte țări, în primul rând din perspectiva contribuției lor la economia bazată pe turism și ospitalitate din țara care i-a adoptat și în alt doilea rând din perspectiva savoir faire-ului pe care îl dobândesc în acest fel și pe care unii dintre ei îl folosesc la întoarcerea în țară. Iar relația dintre gastronomie și migrație are o importanță cu atât mai mare în contextul în care irlandezii au fost și încă mai sunt o națiune de emigranți și au dus cu ei preparatele cu specific local în America și în alte colțuri ale lumii. În acest fel irlandezii și-au promovat o identitate culinară, ce a contribuit în timp la prosperitatea economică a insulei.

Dar cum a ajuns gastronomia irlandeză să fie recunoscută la nivel internațional?

Multă vreme aceasta a fost considerată ca fiind mai degrabă limitată și monotonă și cei mai mulți o asociau cu cartofii și varza, fiind expresia foamei și sărăciei care au caracterizat multă vreme societatea irlandeză. Cu toate acestea, felurile de mâncare tradiționale reflectă specificul insulei, cu ingrediente locale din mare și de pe uscat, fiind bogate în fructe de mare și carne de oaie, produse din cereale sau legume, gătite fără prea multă sofisticare, dar cu un gust autentic local, derivat chiar din amestecul cu bere și whiskey. Modul în care a fost construit gastronomia irlandeză exprimă tensiunea constantă între elite și plebe, dar și influențele gastronomiei franceze.


Marjorie Deleuze în lucrarea “A New Craze for Food: Why is Ireland Turning into a Foodie Nation?” demonstrează importanța turismului în promovarea gastronomiei și subliniază rolul pe care l-au avut broșurile de promovare turistică din perioada anilor 1950-1960 în formarea unei reputații internaționale pentru mâncarea tradițional irlandeză. Acest val de interes turistic pentru produsele locale a fost continuat de stimularea unei concurențe la nivelul restaurantelor din marile orașe, prin publicarea topului celor mai bune dintre ele sau prin concursuri și premii pentru performanța gastronomică.

Nu în ultimul rând festivalurile gastronomice, dar și festivalurile culturale (în special cele de muzică pentru care Irlanda este celebră), au contribuit la promovarea produselor locale, a ideii de sezonalitate și gust specific local și la implementarea conceptului de “place on the plate/locul pe farfurie”, ceea ce însemna economie sustenabilă prin dezvoltare locală integrată. Iar John Mulcahy în lucrarea ”Transforming Ireland through Gastronomic Nationalism” evidențiază contribuția pe care o are gastronomia cu specific local la economia națională a Irlandei, prin formele de capital pe care le creează (cultural, simbolic, social și economic).

Cu siguranță nu din întâmplare orașul Galway a fost declarat Regiune Gastronomică Europeană pentru anul 2018 și cu siguranță actorii din sistemul turistic și ospitalier din orașul Sibiu (deținătorul acestui titlu în anul 2019) dar și din alte zone din țară vor avea de învățat de la corespondenții lor irlandezi. Iar pentru cei care încă își mai pun întrebări despre cum să construiești o gastronomie națională, răspunsurile ar trebui să se găsească în lista de meniuri și în cărțile de bucate de la vecinii noștri sau chiar din insule mai îndepărtate așa cum este Irlanda, dar de care ne leagă o poveste similară despre foame, sărăcie și emigrație.

 

Despre foie gras şi trufe în interbelic

Written by

Răspundeți

Check Also
Despre istoria meseriei de ospătar în România
Meseria de ospătar, cu varianta sa de ucenicie – piccol, este o componentă importantă a ...