Napoleon

Napoleon, Joffre, Foch… Despre prăjituri şi războinici sau istoria din farfurie și ce bătălii am câștigat noi pe… Calea Victoriei

Simona Lazăr Articole Istorie Main article

Napoleon, Foch, Joffre – toţi trei au avut în raniţa lor de tineri soldaţi câte un baston de mareşal. Şi s-au aşezat la masa istoriei cu acelaşi “apetit” cu care au intrat şi în cărţile de bucate. Le-au fost “închinate”, deopotrivă, ode şi reţete culinare şi, parcă pentru a îndulci puţin viaţa lor tumultuoasă, prăjiturile Napoleon, Foch şi Joffre sunt şi astăzi în topul celor mai savuroase dulciuri din lume. Numele lor au fost date şi unor struguri foarte rezistenţi – care au “moştenit”, (nu-i aşa?), calităţile lor de războinici!

Am scris şi altădată despre rolul covârşitor pe care l-a avut Napoleon Bonaparte asupra… gastronomiei franceze. Sunt o mulţime de preparate care amintesc de cele mai importante dintre victoriile lui pe câmpul de luptă, de departe puiul şi viţelul Marengo – care se referă la izbânda împăratului din 1800, pe câmpul de la Marengo, din Italia – fiind cele mai cunoscute. Există însă şi o prăjitură care îi poartă numele.

Un “Napoleon” – nu, nu moneda de aur vehiculată pe vremea sa în Franţa, deşi, la o adică, şi această prăjitură ar putea juca rolul de “monedă de schimb” – putând să rotunjească perfect orice prânz inspirat. Numai că… există o problemă. Pentru a pregăti prăjitura “Napoleon” avem de ales din nu mai puţin de 12 reţete distincte, pentru că atâţia sunt şi maeştrii artei culinare care şi-au lăsat amprenta asupra modului de preparare. Cel care a creat prăjitura a fost un gastronom celebru din secolul al XIX-lea – Joule Gouffé – şi o găsim în cartea sa de bucate, numită cât se poate de simplu “Le livre de cuisine”, apărută în 1867 la Editura pariziană Parangon.

Vreme de o jumătate de secol, după cum spuneam, reţeta a suscitat interesul maeştrilor artei culinare, care i-au adus numeroase modificări. Una dintre cele mai cunoscute variante este cea numită “parfait Napoleon”, folosind în loc de cremă, între foile delicate ale prăjiturii, o îngheţată specială, numită “parfait” şi apreciată pentru fineţea gustului.

De la Napoleon la Foch și Malakoff

Completăm povestea noastră cu două rețete „războinice”, care au făcut istorie și s-au inspirat din istorie

Iată-le, aşa cum ne-au fost ele oferite de publicistul Constantin Bacalbaşa, în celebra sa carte “Dictatura gastronomică. 1.501 feluri de mâncare”, publicată în 1935 şi reeditată recent de Editura Cartex (îngrijită, prefațată și copios adnotată de Simona Lazăr):

DĂ CLICK MAI JOS:

Prăjitură Generalul Foch – rețetă de la Casa Capșa (apud Bacalbașa)

ȘI MAI DĂ CLICK ȘI AICI:

Prăjitură Malakoff – apud Bacalbașa

După Napoleon, Joffre. Generalul? Nu! Prăjitura!

În anul 1920, Joffre a făcut o vizită în România, fiind primit de Regele Ferdinand şi de Regina Maria. Mareşalul avea “misiunea” să îl decoreze pe Regele Ferdinand cu “Medalia militară franceză”, primind la rândul său din partea regelui “Crucea de Război”. Însă omagiul cel mai interesant l-a primit din partea unor cunoscuţi restauratori bucureşteni, fraţii Capşa, care au lansat în onoarea lui o nouă prăjitură de ciocolată. Având formă cilindrică, de “petit-four”, şi fiind realizată exclusiv din cremă şi glazură de ciocolată, prăjiturica a fost botezată, simplu, “joffre”. La scurtă vreme, în reţetarul Casei Capşa a intrat şi tortul Joffre, care avea în compoziţie acelaşi tip de cremă de ciocolată ca şi prăjitura.

Tortul Joffre a fost “importat” curând de parizieni, francezii asimilându-l culturii lor, fără a şti cui se datorează reţeta. De câţiva ani, renumita prăjitură Joffre a devenit marcă înregistrată, ca dovadă a faptului că românii pot avea şi ei un produs autohton care să intre în rândul mărcilor de prestigiu recunoscute pe plan internaţional.

O jofră, două, trei…

În Dicţionarul enciclopedic găsim listat “Joffre” de două ori. O dată în secţiunea numelor proprii, unde e pomenită, succint, biografia celebrului mareşal francez Joseph Joffre, şi a doua oară în secţiunea cuvintelor “comune”. Jofra (cu un singur “f”) a fost inspirată de forma caschetei armatei franceze din primul război mondial. Cum mareşalul avea glicemia crescută, fraţii Capşa au ales să creeze pentru el doar un petit-four. Numai că francezul a venit şi-a plecat, iar clientela românească nu se mulţumea cu o prăjiturică. Fraţii Capşa au creat atunci alte două variante: “Joffre Marechal”, de dimensiunile unei prăjituri obişnuite, şi tortul Joffre, bun de împărţit cu familia.

Vinul mareşalilor – istorie într-un pahar

Cultivaţi pe arii restrânse, strugurii din varietatea “Marechal Foch” sunt un soi hibrid, roşu, creat în Alsacia, prin încrucişarea viţei “Eugen Kuhlmann” cu “Vitis rupestris”, un soi vechi, rudimentar, dar foarte rezistent la frig şi boli. Într-un fel, este imaginea clasică a războinicului. Vinificaţi corect, strugurii, cu boabe mici, pot să dea un vin de o calitate excepţională, culoarea lui variind de la un roşu luminos, asemănător cu Beaujolais, până la un roşu-violaceu, întunecat.

Din el se produce atât un vin de masă, lejer, cât şi un vin de nişă, foarte scump, caracterizat prin aroma de fructe de pădure, cu uşoare accente de grâu prăjit, cafea proaspătă, ciocolată amară, vanilie şi mosc. Un alt mareşal francez, Joffre, are de asemenea un soi de struguri roşii, creat pentru a-l omagia. Soiul este rezistent la frig şi boli, din el producându-se în general vin de masă, în cupaj cu soiul Gamay. Cât despre Împăratul Napoleon, strugurii care îi poartă numele sunt negri, cu boabe mari, dulci, excelenţi pentru vin şi… prăjituri.

Prăjitura Napoleon, reţeta lui Gouffé

Dar să revin la subiectul cu care v-am provocat de la începutul acestei… dulci parade culinare. Rețeta prăjiturii Napoleon… Rețeta lui Gouffe. Era copil pe vremea când faima Împăratului inundase lumea. Era abia intrat în adolescență atunci când „corsicanul” s-a stins, izolat în largul Oceanului. Contemporanii lui credeau că așa o să reprime orice amintire a lumii despre el.  N-au reușit decât să-i aurească gloria. L-au urât și, urându-l, l-au așezat între constelații. Și a venit el, un tânăr bucătar, fascinat de tot ce Napoleon lăsase moștenire „pământenilor”. Și l-a așezat… într-o carte de bucate, care e și o carte de istorie, totodată.

DĂ  CLICK, SĂ VEZI REȚETA:

Prăjitura Napoleon, reţeta lui Gouffe – apud Bacalbașa

Aici încheiem povestea noastră. Nu înainte de a vă promite că mă întorc… cu alte rețete și legendele aferente!

Și citiți-ne, cu aceeași desfătare, și în articole mai vechi:

Meniul unei nunți ca-n povești: Principesa Ileana a României și Arhiducele Anton de Habsburg

Plachie de stridii – rețeta Ecaterinei Steriady (1871) și-o legendă despre Vodă Radu Stridie

Written by

Răspundeți

Check Also
Generalul Foch - prăjitura
Prăjitură Generalul Foch – rețetă de la Casa Capșa (apud Bacalbașa)
Generalul Foch e și el unul dintre războinicii care au lăsat un semn dulce, pe ...