Despre „Best Chefs 2017” – suplimentul Biz

Cosmin Dragomir Actual

De curând Revista Biz a lansat pe piață suplimentul „Best Chefs 2017” (împreună cu Nespresso). O ediție cartonată, cu hârtie bună, ilustrații așișderea, 108 pagini plus coperțile și paginile de gardă, din care aproximativ o cincime full pages cu reclamă și autoreclamă (21 de buc!). Prețul: 75 de lei varianta print, 50 de lei pdf-ul, ce includ TVA. Doresc să mulțumesc pe această cale celor doi amici care m-au ajutat să economisesc cei 75 de lei, se știu ei care. Vor fi investiți în bere în cinstea lor!

DISCLAIMER! Acest text NU se referă la chefii care apar în supliment, NU le contest valoarea, NU spun că nu ar avea ce să caute în demers. NU despre ei este vorba așa că îi rog să lase orgoliile deoparte și să înțeleagă exact atitudinea mea. Le mulțumesc anticipat.

Gastronomie vs marketing

Să o luăm cu începutul:
1. Revista Biz este despre orice, dar nu despre gastronomie. Nu au o rubrică dedicată (cel puțin nu am găsit-o eu pe site), nu am citit articole relevante despre gastronomie (și credeți-mă că citesc presa de profil), nu a rupt gura târgului în materie de culinar ba, chiar, nu i-a dat jos nici măcare doi dinți din față. Din când în când mai apare câte un interviu cuminte cu câte un Chef ori antreprenor HoReCa și mai publică niscaiva comunicate din domeniu.

Prin urmare mă așteptam ca suplimentul să beneficieze de know-how-ul unui consilier editorial specializat. Ei bine, nu! Cel puțin nu la vedere, că nu am găsit nimic de genul ăsta prin paginile tipăriturii. În schimb am găsit două preambuluri explicative ale demersului unul semnat de redactorul șef (e normal să fie așa), celălalt de directorul editorial Loredana Săndulescu care ne explică cum e cu stelele Michelin. Conform biz.ro Loredana Săndulescu este redactor marketing. De aici înțelegem și cum stă treaba cu acest supliment, e vorba de marketing.

Cele două criterii de selecție

2. Citesc pe revistabiz.ro un articol din 21 iulie, intitulat: „Manifest pentru fine dining” semnat de Doriana Matei din care extrag: „Să aflați secretele din spatele celebrului Ghid Michelin și să îi cunoașteți pe cei mai importanți 20 de Chefi din România în 2017”. Deci CEI MAI IMPORTANȚI 20 DE CHEFI DIN ROMÂNIA ÎN 2017.

 

Cum socoteala din on-line nu se potrivește cu cea din print  găsim o inadvertență: înăuntru nu-s decât 18 așa cum ni se și precizează în editorialul intitulat „Zeii zilelor noastre”: „Aducem în prim-plan zeii zilelor noastre, cei mai cunoscuți 18 Chefi din România”. Dar, faptul că doi s-au pierdut pe drum e un amănunt nesemnificativ.

Mai important e faptul că ni se promite o listă cu 20 „cei mai importanți” și ni se oferă 18 „cei mai cunoscuți”. Iar aici am o problemă, pentru că a confunda notorietatea cu valoarea este o greșeală de țânci.

Deci, nu avem un top 20 cu cei mai buni chefi, ci o listă cu 18 cei mai cunoscuți. În acest caz criteriul de selecție e simplu, pe principiul „am întrebat o sută de români” ori am întrebat în stânga și-n dreapta și iote-i. În ordinea apariției: Joseph Hadad, Samuel Le Torriellec, Nicolai Tand, Adrian Hădean, Florin Scripcă Alessandro Corradi, Cătălin Scărlătescu, Florin Dumitrescu, Sorin Bontea, Franz Conde, Nicolae Lică, Cristian Marino, Ștefan Paraschiv, Ștefan Daniel Popescu, Roxana Anghel, Paul Oppenkamp, Patrizia Paglieri și Cezar Munteanu. (REPET, nu despre ei e vorba, tot respectul pentru cei 18, deși… când spui că „Surf and Turf” trebuie musai să conțină creveți… în fine).

Bănuiesc că deja îi recunoașteți pe mulți dintre ei, o mare parte sunt mai mult decât celebri. Dar dacă notorietatea este principalul resort al întocmirii selecției, unde e Horia Vârlan că Prima Tv și Delimano l-au dus prin toate casele românești dotate cu televizor și cablu?

Bașca, în 2017, când vorbim de notoriete e musai să adăugăm în ecuație numărul de rezultate la un google search, like-uri pe pagini oficiale etc. M-am jucat nițel cu niscaiva nume din listă și câteva nume de chefi din București și să știți că nici aici nu se pupă selecția.

Al doilea criteriu, din păcate și ultimul, este iarăși câș. Când spui la pagina 4 „cei mai cunoscuți Chefi din România” ca la pagina 8 să nuanțezi restrictiv „am selectat o serie de Chefi români, dar și expați, care fac din peisajul culinar bucureștean.(…)” reușești să dai, iarăși, cu bâta în baltă. Să îl ignori pe Ioan Florescu (cred că e cel mai premiat Chef român în concursuri culinare internaționale) doar pentru că nu face și drege în „peisajul culinar bucureștean” dă dovadă de superficialitate crasă. Am dat un singur exemplu.

3. Pentru 75 de lei (uff, ce bine că nu i-am dat!) mă așteptam la mai mult decât o prezentare de câteva rânduri a fiecărui Chef, un CV ușor de trimis pe mail (noroc cu fotografiile, majoritatea fără alt copyright, din care deduc că totuși echipa s-a deplasat pe la fiecare în parte). Mi-aș fi imaginat că pot citi mai mult decât cele 3 interviuri cu bucătari străini ce lucrează sau dețin restaurante cu stele Michelin, două editoriale, 18 prezentări însoțite de 18 rețete (iarăși midiile picante by Chef Cătălin Scărlătescu de e plin net-ul cu, probabil, toate variantele posibile ale dish-ului semnat de el: cu și fără unt, cu vin alb sau rose, cu sau fără crutoane!?), o listă cu restaurante unde le place lor să mănânce și o altă listă cu tinerele speranțe ale bucătăriei (cinste lor!) recomandate de personajele principale.

4. Dacă tot vorbirăm despre, să analizăm și lista „10 recomandări de restaurante – care sunt restaurantele preferate de cei mai cunoscuți Chefi din România?”. În primul rând de ce 10? pentru că mulți au nominalizat același restaurant, Joseph by Joseph Hadad conducând detașat. De fapt e și singurul restaurant, din această listă, condus de unul dintre cei 18 chefi recomandați. În rest bucătarii de la restaurantele unde le place Chefilor să mănânce nu se află în top (deși fac „parte din persajul culinar bucureștean”). Iarăși îmi pun întrebări. Dacă lui Chef Ștefan Daniel Popescu îi place mâncarea de la Winestone Victoriei 37, de ce Chef Dumitru Bucșa nu e selectat? Dacă doi Chefi – Joseph Hadad și Nicolai Tand îl indică pe Chef Alexandru Iacob ca bucătar tânăr foarte bun de ce Domeniul Manasia este exclus? Aaa… scuze am uitat, doar bucureștene. Este și cazul Militari Residence Ballroom, recomandat de Chef Alessandro Corradi care e la o aruncătură de băț (nu de buzdugan aruncat de zmeul cel aprig) de limita Capitalei.

5. Și dacă tot suntem la Militari Residence Ballroom mă întreb cum de Chef Constantin Ghimpu nu e în listă sau Chef Nico Lontraș, Chef Ciprian Nicolescu, Chef Giovanni Pisseli, Chef Henrik Sebok, Chef Cătălin Petrescu, Chef Mihai Irimia, Chef Marian Lupu, Chef Vasile Nicolae, Chef Răzvan Alexandru, Chef Johnny Șușală și, cu riscul de a omite câteva nume la fel de importante – scuze anticipat – mă opresc aici. Nu spun că cei nominalizați de mine trebuie să îi înlocuiască pe cei selectați ci mă întreb cum de au fost omiși/excluși. Pe ce criterii, că cele două pe care le-am identificat nu pot face față unei analize corecte a „peisajului culinar bucureștean”.

Prim urmare suplimentul Biz „Best Chef 2017” este de fapt “18 chefi cunoscuți, din peisajul culinar bucureștean, aleși de noi, însoțiți de CV-uri și de câte o rețetă. Atenție – suplimentul conține fotografii color!”.

Credit foto: revistabiz.ro

Fun facts gastronomice românești

Written by

Răspundeți

Check Also
Horia Ghibuțiu: „Suntem încă în faza în care ne batem pe fâșiile de burtă la all-inclusive și lăsăm zeama deoparte”
Cine mai știe când am citit primul articol semnat de Horia Ghibuțiu. Lucrează în presă ...