Despre C. Dobrogeanu-Gherea și  restaurantul gării din Ploiești

Gabriel Gherasim Istorie Main article

Astăzi mai puțin frecventat în mediile noastre intelectuale, socialistul Constantin Dobrogeanu-Gherea a fost, pe lângă ideolog, critic literar și sociolog, un adevărat „prinț al bucătăriei românești”. Când, în 1882, reușea să concesioneze restaurantul gării din Ploiești, spun unii grație sprijinului oferit de influentul C. A. Rosetti, proaspătul antreprenor nu bănuia ce faimos îi va deveni, cât de curând, stabilimentul.

Tenace și înzestrat cu fler în materie de afaceri, Gherea, plecând de la o singură sală de restaurant, pune bazele unei întregi rețele de restaurante și bufete, pentru fiecare dintre cele trei clase care funcționau pe atunci în garniturile de tren. Iar pentru călătorii mai grăbiți ori mai comozi, tineri „băieti” desfăceau pe peron, din coșulețe dinainte pregătite, mici gustări și băuturi răcoritoare – deci un fel de catering avant la lettre. Succesul a fost garantat. Până și rivalul său pe tărâmul ideologiei literare, dar atât de exigent în materie de artă culinară, Titu Maiorescu, îi scria, din Austria, lui Al. Brătescu-Voinești (iulie 1890): „La Ploiești n-ai trebuință să te cobori din vagon (mai ales că se cam fură bagajele acolo în absența călătorilor la restaurant); a introdus Gherea inovația că vine un băiețel (pe șapcă stă scris cu litere roșii „restaurant”) pe dinaintea vagoanelor cu un coș curat cu excelente sandvișuri cu șuncă  și „petites pâtes”, îți aduce la comandă și un pahar cu bere. Pentru asta e mai bun Gherea decât pentru literatură”.

Iată, acum, câteva dintre specialitățile casei. Mai întâi, un bucătar oacheș, poreclit „Tizianul bucătar”, era expert în pregătirea sarmalelor și a pateurilor, dintre acelea care au smuls admirația lui Maiorescu. Altcineva era specializat în salata de icre, încât se spune despre un oarecare căpitan bucureștean că „lua trenul spre Ploiești, cobora în gară, lua o salată de icre, vestită în restaurantul gării Ploiești, specialitate Gherea, și se înnapoia la București, ceea ce făcea să cheltuie aproape unsprezece lei clasa I-a dus și întors, ca să mănânce între două trenuri o salată..”. În fine, friptura de vițel era faimoasă, iar patronul devenise un adevărat expert în tranșarea pulpei de vițel, așa cum îl surprinde Caragiale („O pulăpă de vițel se istovește ca prin farmec sub cuțitul lui Gherea, care aruncă ciolanul gol departe pentru a apuca o a doua pulpă ce sosește caldă. Iată, zic eu în gând, imaginea fidelă a nimicniciei adâncilor cercetări științifice”).

Cât despre vin, calitatea lui a crescut după ce Gherea a renunțat a-l mai cumpăra de la angrosiștii ploieșteni în favoarea celor mai faimoși viticultori prahoveni. Si cum gara ploieșteană era nod principal de cale ferată, adesea își făceau apariția aici personalități ale vieții publice, miniștri, înalți funcționari ai statului care, firesc, trebuiau tratate cum se cuvine, ba chiar proprietarul avea obligația să pregătească inclusiv dejunuri oficiale. Iată o astfel de cerere venită de la șeful serviciului mișcării din administrația căilor ferate, un oarecere Al. Cottescu: „Domnule Dobrogeanu, Sâmbătă 5 noiembrie a. c. [1892] ministrul Lucrărilor Publice merge la Buzău, unde se inaugurează instalațiunea de ace. La trecere prin Ploiești dorește să dejuneze. Vom fi în total 40-50 persoane. Sosim cu trenul 27 la ora 10,28 și plecăm la 11,00 prin urmare, la sosirea trenului, totul trebuie să fie regulat, ca în 32 de minute să se poată termina. (…) Dejunul va cuprinde: 1) salade de caviar,  2) Veau marengo sau escaloppe, 3) rosbeaf, pommes sautees, fromage, fruits, Țzuica, vins blanc et rouge cafe, liqueurs. Vă rog, d-le Dobrogeanu, să binevoiești a lua dispozițiunile cuvenite ca serviciul să fie bine făcut, cu personal suficient și bine pus. Nu mă îndoiesc un minut că nu vom fi pe deplin satisfăcuți”.

Iar dacă restaurantul gării din Ploiești a intrat demult în lumea amintirilor, lui C. Dobrogeanu-Gherea i se poate atribui, pe deplin, calitatea de părinte al cateringului autohton.

Bibliografie: 

Cf. Z. Ornea, Viața lui C. Dobrogeanu-Gherea, ed. Cartea Românească, București, 1982, p.150 și urm.

Citat după T. Maiorescu și prima generație de postmaiorescieni, Corespondență, Ed. Z. Ornea, Ed. Minerva, București, 1978, p. 263.

Victor Bilciurescu citat în O. Stoica, De-ale gurii din bătrâni, Ed. Sport-Turism, București, 1978, p.54.

I.L.Caragiale în Opere, vol IV, Ed. Al. Rosseti, Ș. Cioculescu, L. Călin, E.P.L., București, 1965, pp. 296-2975. C. Dobrogeanu-Gherea, Corespondență, Ed. Studiu introductiv și note de I. Ardeleanu și N. Sorin, ed. Minerva. București, 1972, pp. 196-197

Credit foto politeia.org.ro

Caragiale și berăriile lui falimentare

Written by

Răspundeți

Check Also
Constanța Vintilă-Ghițulescu: „Bucătărie românească trebuie să avem, dar dacă ea este «autentic-naţională» n-aş putea să spun. Şi nici nu cred că este atât de important. ”
O știam pe doamna Constanța Vintilă-Ghițulescu din paginile Dilemei Vechi dar de cucerit, m-a cucerit ...