Obiceiuri si bucate tradiționale în Sărbătorile de Iarnă

Anda Becuț Marinescu Actual Articole Main article

După perioada sărbătorilor, în care totul este exacerbat și hiperbolizat, încercăm să ne revenim la început de an și toată luna ianuarie ne refacem după excesele (inclusiv alimentare) la care ne-am supus, conștient sau inconștient. Gerry Bowler exprimă într-un mod relevant ce înseamă această perioadă pentru societatea contemporană “Petrecem cel puțin o lună din viețile noastre sub vraja celei mai celebrate sărbători a planetei. Niciodată nu sunt sentimentele noastre atât de intense….deschidem cu bucurie cadouri în prezența celor dragi și ne gândim cu tristețe la cei absenți. Mâncăm, bem și ne umflăm. Prea mult este fraza definitorie – suntem foarte generoși, foarte mâncăcioși, foarte sentimentali și foarte obosiți. Jurăm că anul viitor vom face altfel, uitând că excesul se află în inima sărbătorii”. (1)

Emoțiile și sentimentele cu care se însoțesc cele două sărbatori (Crăciunul și Anul Nou) se reflectă în alimentele și băuturile nelipsite de pe masa celor mai mulți dintre noi. Fiecare cultură și societate are obiceiuri și tradiții alimentare dedicate acestor sărbători, reconstituite mai mult sau mai puțin fidel în fiecare an. Sensul lor este să asigure comuniunea fizică și spirituală, să reîntărească sau să refacă legături sociale din prezent (dar pierdute poate în restul anului) sau din trecut (cu strămoșii sau rudele care au părăsit această lume). Un alt aspect al sărbătorilor este cel al toleranței față de străin, față de inferior, față de excese. Sacrificiul și ofrandele, ca semne ale altruismului absolut, sunt marcate prin alimente, gesturi (tăiatul porcului) și obiecte simbolice (bradul împodobit).
Ofelia Văduva remarca faptul că “tăierea rituală a unui animal (într-un timp și spațiu consacrat), urmat de o masă comună a cărei pregătire, marcată de prescripții și interdicții rituale, este, de asemenea, comună, reprezintă un ansamblu ceremonial complex, ce s-a perpetuat în viața tradițională românească la marile sărbători calendaristice, la evenimente importante din ciclu vieții sau la sărbători legate de principalel ocupații ale țăranului român”. (2) Etnologii și antropologii au evidențiat practica sacrificării animalelor (care sunt greu de crescut în timpul iernii) și a consumului anumitor părți din ele ca o formă de schimb ritual cu divinitatea.

În spațiul românesc, Pomana Porcului deschide ușa cămării (sau frigiderului) din care se revarsă bunătățuri de tot felul. Radu Anton Roman preciza în lucrarea “Bucate, tradiții și obiceiuri de Crăciun” că în ziua de 25 Decembrie “masa tradițională în această zi o constituiau sarmalele cu carne de porc în varză murată, maioșul, cârnații pișcați deja de câteva fumuri în podul casei, cașul de porc (toba) și sângeretele. Desertul îl constituia cozonacul”. (3) Și tot el mai amintește alte bucate gustoase precum caltaboșii, piftia, murăturile și colacii.

Crăciunul readuce în amintire, printre bucatele tradiționale din spațiul occidental, budinca, prăjiturile glazurate cu marțipan sau “mince pie”, (o plăcintă umplută cu fructe uscate și mirodenii, cu origini în secolul XII în Orientul Mijlociu de unde se pare că a ajuns în Europa prin intermediul cruciaților) .(4) Nu lipsește nici curcanul (echivalentul porcului de la noi), care a intrat în meniul de Crăciun din America pe filiera europeană (britanicii l-au domesticit în secolul XIX și i-au dat numele Turciei pentru că l-au crezut provenind din aceeași țară cu fructele care erau populare în aceeași perioadă) (5). În perioada medievală bucatele de Crăciun includeau neapărat pește, obicei care supraviețuiește încă în țări catolice precum Italia, Polonia sau Mexic, în Spania locul lui fiind luat de fructe de mare. În alte zone carnea de porc sau vită erau nelipsite din meniul de sărbătoare. Nu lipseau nici vânatul (iepuri sau păsări) sau băuturile alcoolice (berea și vinul). (6)

Excesele, inclusiv cele alimentare, care au loc în preajma Crăciunului și Anului Nou sunt explicate prin faptul că data de celebrare au fost stabilite în secolul IV în această perioadă, când romanii sărbătoreau Saturnaliile (sfârșitul luniii noiembrie), Sol Invictus/Soarele Invincibil (25 Decembrie) și Kalendele (prima zi din an). (7) În aceste sărbători stăpânii și sclavii mâncau împreună, erau permise și încurajate excesele alimentare și alcoolice, se împodobeau clădirile cu ramuri verzi și se făceau cadouri. (8)

Comparând Crăciunul medieval cu Saturnaliile romane, Claude Levi-Strauss remarca faptul că ambele prezintă două trăsături sincretice și opuse. “Este în primul rând o adunare și o comuniune: distincția dintre clase și stări este temporar abolită, sclavii sau servitorii se așează la masa stăpânilor, iar aceștia din urmă devin servitori; mesele îmbelșugate sunt deschise tuturor; sexele schimbă veșmintele între ele…societatea funcționează după un dublu ritm de solidaritate sporită și de antagonism exacerbat.” (9)

Dar solidaritatea este asigurată în primul rând prin comensualitate, care ne așează pe toți pe poziții egale (indiferent de statut social, de vârstă, gen sau etnie) pentru că suntem toți dependenți de hrană și împărtășim (aici și acum) același gust și aceleași valori. Masa comună de sărbători are valențe multiple, are rol de ofrandă, unire, egalizare, celebrare, de comunicare non-verbală. În Totem și Tabu, Freud evidențiază faptul că “a mânca și a bea împreună cu alții era deopotrivă un simbol și un mijloc de a întări coeziunea socială a comunității și de asumare a unor obligații reciproce; masa sacrificială exprima direct actul comensualității zeului și adoratorilor săi… legăturile în sânul comunității sunt concepute într-un mod cât se poate de realist; pentru ca aceste legături să se sudeze și să dureze trebuie ca actul să fie deseori repetat”. (10)

Antagonismul vine în special din cele două grupuri care se crează în timpul sărbătorilor, cel care cere/primește și cel care dă. Împărțirea darurilor, ritualul colindelor, masa comună anulează diferențele sociale dar crează categorii noi. Levi Strauss vorbește despre un proces de negociere și tranzacții între cele două categorii, mediate de supranatural (Moș Crăciun, Moș Nicolae, pruncul Iisus). Aceste tranzacții multă vreme au fost non-monetare și exclusiv alimentare. Colindele (etimologic probabil de la Kalende) au în centru exact acest proces de negociere, având uneori accente amenințătoare “Bună dimineața la Moș Ajun/Ne dai,/Ori nu ne dai/Dă-mi un covrig,/Că mor de frig,/Dă-mi o nucă/Că mă dau cu capul de ulucă,/Dă-mi o pară,/Că mă dau cu capul de scară,/Dă-mi un măr,/Că mă trag de păr”. (11)

În unele cazuri, tranzacția are loc în oameni și spirite, începutul iernii fiind marcat de “revenirea morților, comportamentul lor amenințător și de hărțuire, stabilirea unui modus vivendi cu cei vii, constând într-un schimb de servicii și daruri”. (12) În Grecia și Cipru de exemplu, “kalikantzari”, spiritele pruncilor morți la naștere, bântuie în perioada dintre Crăciun și Sfântul Ioan iar copiii aruncă noaptea peste casă gogoșile cu același nume pentru a le cumpăra bunăvoința. Un corespondent al acestui mit este menționat de Levi Strauss la indienii pueblo, unde “katchina”, sufletele primilor copii indigeni înecați în epoca migrațiilor ancenstrale, revin în fiecare an în sat să danseze și să pedepsească sau să-i răsplătească pe copii. Corespondentul creștin al acestui ritual dual de pedeapsă/răsplată îl regăsim la Sfântul Nicolae, care poate lua simbolic forma de dar sau nuia, după caz.
În perioada sărbătorilor echilibrul dintre forțele binelui și răului este asigurat prin ritualuri și gesturi simbolice, mâncarea având uneori rolul de oracol și de influențare a evenimentelor din viitor. Radu Anton Roman povestește că în trecut se obișnuia ca în ziua de Ajunul Crăciunului să se taie un măr și dacă era viermănos cel care l-a tăiat urma să fie bolnăvicios tot anul, sau dacă era putred urma să moară. Fetele nemăritate nu beau apă toată ziua, seara își făceau o turtă jumătate de sare și jumătate de făină iar peste noapte urmau să-și viseze ursitul care venea să-i de să bea apă. (13)

Revenind în prezent putem observa că unele tradiții și obiceiuri din perioada sărbătorilor de iarnă se păstrează, altele s-au pierdut, iar altele au fost reciclate și transformate sub influența globalizării și consumismului. Cumpărăturile în exces și masa bogată de sărbători la români au fost explicate prin nevoia de afirmare a unui statut social sau prin “sindromul frigiderului gol”, traume ale unei societăți comuniste, ce a dus o politică de înfometare intenționată a populației și de ștergere a tradițiilor și credințelor populare. Ele pot fi explicate și prin conceptul de consum ostentativ al lui Thorstein Veblen sau prin efectul de exces asociat perioadei sărbătorilor în viziunea lui Freud. Cred însă că este mai mult de atât, dacă avem în vedere tradițiile și obiceiurile țăranului român, supuse unui proces de eradicare, dar care au supraviețuit, chiar și inconștient, în mentalul colectiv.
Dacă în trecut distincția față de clasele sociale inferioare era marcată prin belșugul mesei, elitele din societatea contemporană marchează diferințele sociale nu prin cantitate, ci din potrivă prin calitate și refuzul excesului. (14) Analizele lui Bourdieu din societatea franceză demonstrează că urcarea în ierarhia socială este însoțită nu de o creștere a cantității de mâncare consumate, ci de o sofisticare a gusturilor și o renunțare la tradiții culinare considerate riscante pentru sănătate. Procesul de transformare a tradițiilor culinare este permanent și în continuă desfășurare iar formele pe care le crează merită studiate și prezentate într-un articol viitor.

Referințe:
Gerald Bowler, Santa Claus : a biography, McClelland & Stewart Ltd., 2005, p.6
Ofelia Văduva, Pași spre sacru, Editura Etnologică, 2011, p.147
Radu Anton Roman, Bucate, tradiții și obiceiuri de Crăciun, Editura Paideia, 2012, p.52
http://www.independent.co.uk
Claire Hopley, The history of Christmas Food and Feast, Pen&Sword Books Ltd, 2009
Idem.
Gerald Bowler, op.cit.
Claire Hopley, op.cit.
Claude Levi-Strauss, Supliciul lui Moș Crăciun, în “Toți sîntem niște canibali”, Polirom, 2014, pp. 35-36
Sigmund Freud, Totem și Tabu, Editura Herald, 2017, p.162
Radu Anton Roman, op.cit. p. 16.
Levi Strauss, op.cit., pp. 39-40
Radu Anton Roman, op.cit., pp. 36-37
Pierre Bourdieu, Distinction. A Social Critique of the Judgement of Taste, Harvard University Press, 1984

Credit foto: dreamstime.com

Masa de Crăciun, imperativul Kantian și etica în alimentație

Răspundeți

Check Also
Din apă în farfurie, o poveste posibilă despre mâncare locală cu miros de Deltă
Vă plac melcii de Marea Neagră și salatele de icre doar din 5 componente? Vă ...