Periș. Porcul de Periș. Sau, acum, abatorul Periș.

Tiberiu Cazacioc Actual Articole Main article

O poveste în cel puțin două episoade. Porcul de Periș. Abatorul Periș.

Cu câțiva ani în urmă, abatorul Periș se lansa într-o aventură curajoasă de business și de marketing. Eroul vector al poveștii, porcul de Periș. O poziționare interesantă, chiar dacă o astfel de rasă de porc nu a existat niciodată. Dar era interesantă crearea unui “erou” pozitiv precum porcul de Periș, care întruchipa în toată comunicarea de marketing, prin caricatura sa veselă, de porcușor fondator, produsele de carne din calitate dar era și simbol marcă pentru magazinele proprii de desfacere ale abatorului.

Țin minte că, pe vremea când am fost implicat în proiectul Târgul Țăranului, la un moment dat m-am întâlnit cu un domn, venit să prezinte produsele abatorului. Mi-a povestit despre magazinul de prezentare din Periș. A pledat despre calitatea produselor din carne realizate. Târgul nostru nu era un context în care să fie vândute volume, ci un context cultural care permitea poziționarea unor produse de calitate. Deal-ul, în sensul ca producătorul să se înscrie în proiect, să vină cu produsele în târg, nu s-a realizat.

Apoi, după puțini ani, cred că doi, am avut ocazia să aflu despre magazinul de la podul Basarab. L-am vizitat, l-am observat de două ori, un concept interesant. Frumos decorat interior, o ofertă coerentă de preparate alimentare din carne de porc. Unele destul de interesante, dacă este să îmi aduc aminte doar de impresia generală. Aveau și produse artizanale, cred că sucuri naturale, gemuri. Comunicarea vizuală, plăcută. De fiecare dată când vezi acest efort integrat și coerent de marketing, ți se strânge inima, pentru că te întrebi dacă miza pe care pariază antreprenorii, nu este ridicată prea sus. Vor răspunde consumatorii? Vor răspunde ofertei de calitate?

Magazinul a dispărut. Uneori am mai trecut în fugă, cu mașina, coborând podul Basarab, și am observat asta. Cred că am prins, în zbor, o știre despre cumpărarea afacerii de către o altă companie. Asta mi-a confirmat că demersul de business și de marketing nu a reușit, deși au fost împinse lucrurile înspre acea țintă, abatorul de la Periș cu un erou simbol, porcul de Periș.

Iată că porcul de Periș răzbate și revine. Pentru că este o poveste despre supraviețuire, branding și poziționare. Porcușorul a intrat pe “mâinile” Agricover. Bănuim, nu, că efortul managerial și financiar, pe măsura ambiției unui grup precum cel numit, va susține proiectul așa cum trebuie.

Așa că ajungem în punctul de plecare al acestei reflecții. Am descoperit un magazin-măcelărie la hala Obor, cea pe stil vechi. Și mi-a plăcut. O comunicare vizuală simplă, cu paleta de culori echilibrată, cu table negre drep suport de scriere. Uniformele, în ton cu setul de culori. Imagini din fabrică ilustrând procesul de abatorizare, amabilitate la servire și flexibilitate.

Comunicare ad-hoc cu o persoană implicată în managementul unității locale, care mi-a spus că expansiunea se va face cu 30 de magazine de abator, sub brandul Abatorul Periș. Enumerarea mi-a dat de înțeles că vor fi prezenți în toate piețele urbane ale Capitalei. Personalul de vânzare este școlarizat în servire adecvată a produselor de măcelărie.

Nimic nu-i mai interesant decât porcul de Periș. Care este sacrificat la abatorul Periș.

Written by

Răspundeți

Check Also
Ocazie deosebită…baratté a l’ancienne D.O.P. beurre d’Ardenne
Unde ar trebui să fim cu unele produse alimentare din patrimoniul culinar românesc (și nu ...