Caragiale și berăriile lui falimentare

   Venit din Idria, un mic orăşel aflat acum în Slovenia, pe atunci grecesc şi locuit de albanezi, ca bucătar în suita fanariotului Caragea, Ştefan Caraialis îi lasă moştenire genetică nepotului său ţeasta teşită de neam de plăcintari, de la tăvile cu aluaturi cărate pe cap din moşi-strămoşi. Se pare că prin acel ADN se învârtoşase şi o genă de cârciumar, că tot aveam cele mai multe locante pe cap de locuitor de pe Bătrânul Continent, o nealinată dorinţă de antreprenoriat de berării, ce ar fi putut să-i rotunjească veniturile subţirele, ce-i tot dădea ghes să deschidă unul după altul spaţii de pierzanie pecuniară. Acum, la o sută şi ceva de ani după, l-am putea numi pe I.L. Caragiale cel mai prost cârciumar din istoria literaturii. Afaceristul Caragiale ajunge erou de catrene şi pentru Cincinat Pavelescu, cel care, inspirat, scrie: „Iancu Luca Caragiale/ Îţi dă berea cu măsură/Face şi literatură…/Însă nu face parale”. Puţin despre blestemul lui Mateiu Că lui I.L.Caragiale nu-i displăcu descendenţa de cofetar (sau şi-o asumase) o aflăm din modul cum încerca să-i bage minţile în cap lui Mateiu, care-şi căuta cu insistenţă origini nobile. Și cât ghinion pe autorul „Crailor de Curtea Veche” (fiul recunoscut dintr-o relaţie cu Maria Constantinescu) încât chiar și mama vitregă, Alexandrina Burelly, să se tragă, se pare, dintr-o familie cu un trecut extrem de asemănător. În volumul „Bucureștii lui Mazar Pașa”, Emanuel Bădescu, vorbind despre originile arhitectului Gaetano Antonio Burrelly, scrie că acesta ar putea fi „fiul cofetarului lui Vodă Constantin Ipsilanti”. Cum datele nu sunt foarte clare, Emanuel Bădescu, citându-l pe Pompiliu Eliade, lansează ipoteza că arhitectul ar fi urmașul unui Antoniaky Burrely, sosit în suita lui Caragea ca „bucătar de zaharicale”. Tot atunci prestează și Girolamo Cardini, zis Momolo (coleg de breaslă), despre care o să mai vorbim. Cei doi (Antoniaky și Momolo) înființează o celebra sală de bal (ulterior de teatru). „Prin urmare, relația dintre familiile Burelly și Momolo, respectiv Caragiale, era veche”. Din această familie provine Alexandrina Burrely, mamă vitregă a lui Mateiu. Berile şi berăriile caragielene În «Adevărul Literar» din 15 noiembrie 1893, Anton Bacalbaşa  scrie un altfel de necrolog, suprinzător, şi de neratat: „Astă-seară se face înmormântarea lui I.L.Caragiale, Marele nostru dramaturg, Omul căruia îi datorăm «Noaptea furtunoasă», «Scrisoarea pierdută» şi alte opere ce vor însemna în literatura acestei ţări o operă mare, se îngroapă în această seară, poate pentru veci. El, care a plâns pe mare Eminescu, atunci când neîndurata «Nirvana» şi-a deschis braţele ca să primească pe neuitatul maestru nu va avea parte nici de această ultimă consolare, după care au aspirat atâţia! Gonit o viaţă întreagă de nenorocire, urmărit de piaza rea, care de la naştere nu l-a părăsit niciodată Caragiale nu poate avea în lumea asta – în ţara asta – nici măcar un mormânt ca lumea, aşa cum cel din urmă proletar poate să aibă. Nu! În ţintirumul trist, în care artistul este închis astă seară nu va creşte nici plângătoarea salcie – mângâierea mormintelor – nici vântul nu va veni să cânte cu glasul sfâşâietor de trist eternul poem al Eternităţii, nici o mână amică nu va sădi o roză, nici un plâns, nici un oftat, nici o jale. Astă seară se deschide în strada Gabroveni: «Berăria Mihalcea şi Caragiale»”. În acelaşi ziar, la câteva săptămâni după, găsim un advertorial (sic!): „Otel Universal – Gabroveni. Întreprinderea Mihalcea. Situat în centrul mişcărei comerciale. Stradele Gabroveni şi Covaci. 100 camere mobilate. Băi la fiecare etaj. Bucătărie internaţională. Vinuri alese indigene şi străine. Cafenea în stil vienez. Cârciuma Mihalcea, mezeluri şi spirtoase. Berăria Caragiale. Local de întâlnire a tuturor claselor cu bere Luther”. Berea Luther provenea din fabrica construită în 1869 de industriaşul neamţ Erhard Luther, ulterior devenită Griviţa, acum Heineken, cu probleme la declasarea parţială a clădirilor monumente istorice pentru construcţia Pasajului Basarab. Este primul stabiliment al „comersantului” I.L.Caragiale. Mihalcea era un consilier comunal, cunoscut antreprenor de berării. Despre escapadele negustoreşti ale dramaturgului scrie şi George Călinescu în a sa Istorie a literaturii. “Lui Caragiale îi veni gustul, având drept pildă pe Dobrogeanu-Gherea, să se apuce de negustorie. Ipostaza asta a fost privită de contemporani ca foarte nepotrivită cu demnitatea lui. Desigur că la mijloc au fost nevoia şi poate dorinţa de a scandaliza şi de a mustra în chipul acesta societatea. Dar nu trebuie să se uite că dramaturgul are în ascendenţa sa negustori de bumbac şi băcanii. În 1893 Caragiale e berar, în asociaţie, cu un Mihalcea, în Gabroveni. Localul pe care-l văzu cineva în Februarie 1894 era un fel de pivniţa a lui Auerbach, în mijlocul căreia la o masă, în picioare, Caragiale cu căciula ţurcănească pe cap, afectând o mare încordare profesională, împarţea ordine (« un şnit aici ») şi saluta în dreapta şi în stânga. Evident veneau mulţi publicişti, curioşi să-l vadă pe maestru. Caragiale, în negustor civilizat « cultiva » pe clienţi trecând dela masă la masă. Treaba nu merse” dar nici Caragiale nu o lăsă mai moale. Tot Călinescu e cel care ne spune că, în Martie 1894, scriitorul se dusese să vadă cum e cu negustoria la Iaşi, „unde culegea informaţii asupra putinţii de a deschide acolo o berărie”. Numa’ că îi displăcu capitala Moldovei, loc neprielnic pentru spiritul său antreprenorial. Că nu-i făcuseră ieşenii cu ochiul, că vadul nu părea promiţător, ori cine ştie din ce motiv, Caragiale face cale întoarsă acasă. Informaţia, seacă şi fără echivoc, o aflăm de la Rudolf Suţu: „Marele Caragiale soseşte la Iaşi pentru a se înţelege cu d-l Nicu Nanu să deschidă o berărie în grădina Creditului Urban. După o şedere de două zile, I.L.Caragiale-Gambrinus, cum era poreclit, s-a reîntors în Capitală convingându-se că Iaşiul nu este un oraş comercial. Caragiale trăsese la Hotelul Buch. Pentru a deschide o berărie, se pusese să consulte la noi la Iaşi pe Sigmund şi pe alţii. Cine era Sigmund? Un ţal-chelner”. Bere pe caiet, faliment concret Tot în 1894, îl găsim pe dramaturg implicat în alte două afaceri de aceeaşi speţă. Astfel deschide pe cont propiu un local la o … Continuă lectura Caragiale și berăriile lui falimentare