ActualArticole

Unde se duce ghimbirul din hypermarket când se duce?

Pare că prima menționare a ghimbirului apare la Confucius, sec V î.e.n, și tot de la el aflăm și primele instrucțiuni de utilizare. Prin primele secole e.n., ghimbirul ajunge în zona mediteraneeană, în Grecia și în Imperiul Roman.
Spre sfârșitul primului mileniu, ghimbirul este tranzacționat în cam toată Europa. La noi, l-am găsit vămuit pe timpul lui Mircea cel Bătrân, dar, cel mai probabil, îl știam de dinainte.
Ghimbirul intră în uz datorită tratatelor de dietetică, asemenea multor condimente asiatice – fiind asociate cu umorile. „Căldura” condimentelor favoriza, de exemplu, digestia alimentelor, „coacerea” lor în stomac. Abia la două mii de ani după Confucius, europenii, descoperă că ghimbirul are și alte întrebuințări, nu doar farmacologice. E drept că și folosirea lui (și a celorlalte condimente extrem de scumpe) la vedere și din abundență era specifică opulenței nobiliare, ulterior chiar și burgheze, neapărat necesare indicării bogăției și a rangului social.
În secolele al XIII-lea și al XIV-lea, cărțile de bucate legiferează folosirea ghimbirului în bucate. Practica era nițel mai veche dacă punem la socoteală că Papa Incocențiu al III-lea, într-un rechizitoriu împotriva vanităților lumești, vorbește despre pofte, despre faptul că natura nu ne mai ajunge, ba nici vinul ori berea, și se „fabrică noi licori, noi siropuri”, iar mâncărurile, în urma artificiilor bucătarilor, „se vor aromate, se obțin parfumuri”.
La noi, ghimbirul apare, de exemplu, în 1695 în Cartea de bucate de la Cluj, în prima rețetă de sarmale.
Dar iată că a venit și timpul să mă întorc la titlu. De curând, Florin Itu îmi expunea o dilemă: unde naiba se duc munții de ghimbir din magazine, că se cumpără în draci, și nu pare că românul, în ultimii ani, să se fi dedulcit atât de mult la mâncarea asiatică homemade. Personal, nu am văzut nici eu ca vreun market să organizeze bătăi de pensionari pe wok-uri la reducere, deși exista o variantă cu fund plat la 15 lei la Ikea.
Ei bine, nu la aromatizat noodleși se duce, ci în ceaiuri ori decocturi nemedicamentoase. Ghimbirul, la o căutare fără pretenții pe google, este un panaceu, bun pentru „umorile” moderne. Ajută și la ulcer și la calviție, tratează negi ori agerește privirea. Habemus explicație!

Foto: http://cdn2.stylecraze.com

Share:

Leave a reply

many kinds of best quality replica watches.

richard mille replica