O posibilă soluție pentru criza de joburi din HoReCa

   Trăim într-o bulă. Nu! nu e vorba de cea consacrată în timpul protestelor de la Victoriei, ci într-una palpabilă mental, ciclică, clișeistică, predictibilă. Scandal în fiecare an la Eurovision, zăpada care surpinde autoritățile, vara care își intră în drepturi și anunțurile de angajare bucătar/barman/ospătar/om la vase. În cazul în care cauți personal pentru spălat vase ori un om bun la toate cred că ar trebui să citești acest text până la capăt. E valabil și pentru ceilalți dar doar dacă, fiind presați de problema actuală de personal, se pot gândi și la soluții pentru viitorul mediu, nu de alta, dar – bag mâna în foc – istoria se va tot repeta în următorii ani. Am citit în ultimul an sute de astfel de anunțuri de angajare promovate din wall în wall prin bunăvoința prietenilor, cu largul concurs a lui Mark. Deși există câteva siteuri de profil, o mână de amici ai mei au pus pe picioare încă unul, targetat, care conține, exact ce îi spune numele: joburihoreca.ro. Vă invit să-l vizitați, mai ales că puteți beneficia de ofertele unui proiect recent lansat. Trăim, noi cei care avem mulți oameni din industrie în lista de prieteni și care frecventăm grupurile de FB de profil, acest deja-vu insurmontabil. Suntem în, probabil, cea mai mare criză de personal HoReCa din ultimii 27 de ani. Cauzele sunt multe și diferite. Mulți se vor grăbi să dea vina pe angajatori pentru salariile mici, programul de muncă incorect etc. dar acestea nu sunt decât angrenaje de uns pentru fidelizarea angajatului, nu pentru găsirea lui. Dezvoltarea industriei ospitalității coincide și cu o cerere mult mai mare decât potențialul pieței la care se adaugă exodul de nestăvilit de mână de lucru spre occident. Au apărut și voci, ușor panicate, care prevăd un viitor asiatic în bucătăriile localurilor românești cu filipinezi învârtind de zor la sarmale. Dăm, deci, piept cu o mare bubă a sistemului și în loc să ne dezvoltăm anticorpi așteptăm vaccinul provindețial de la cei care ar trebui să îl facă dar care, ne-au tot dovedit, că nu au nici cea mai vagă urmă de interes. Statul este cel care ar trebui să se ocupe de problemă. Dar pe stat îl doare în cot că nu ai tu ajutor de bucătar. Îl doare în paișpe’ că există sute, mii, de locuri de muncă vacante. Și, cu toate că ceea ce vă propun spre analiză nu este deloc o soluție firească, cred totuși că mai bine plânge mama statului decât să-njurăm noi printre dinți. Deși, dacă funcționează, mama statului își va freca mâinile de bucurie: dintr-un foc rezolvă mai multe probleme. Există printre noi oameni ale căror ursitoare le-au adus nenoroc: tinerii instituționalizați. Orfani ori abandonați de părinți, lăsați în grija statului, care, așa cum spuneam, nu îi prea pasă. Oameni ale căror fonduri de întrajutorare, conversie, integrare au fost păpate de guri hulpave. Lăsați în grija statului sunt, de fapt, lăsați în grija nimănui. Din când în când câte o mână de oameni de bine, oengiști, se implică. Am fost contactat, de curând, de un astfel de om. Îl știam vag, mai băusem la o zi onomastică niște beri împreună. Ne-am întâlnit, mi-a povestit. Am corelat informațiile din piață cu cele oferite de el. Am dat câteva telefoane, am vorbit cu câțiva potențiali angajatori. Au fost deschiși. Nu o să îi numesc încă, însă promit să scriu încă un articol la temă în care să prezint și cazurile fericite și pe cele eșuate. Mai mult, inspirat fiind de ce a făcut Asociația România Culinară – faptele bune nu se plagiază ci se clonează – am reușit (mi-a fost foarte ușor credeți-mă, am găsit o deschidere extraordinară) să îl trimitem pe cel mai pasionat dintre acești copii la un curs complet și gratuit de bucătar. O să revin. Înainte de concluzie mai lungesc articolul, deja prea lung, și vă transcriu, cele câteva fraze trimise de cei la ONG, despre această situație: „Cea mai mare problema a tinerilor cu care lucrăm (16-26 ani aflați în sistemul de protecție socială/ DGASPC) este lipsa de modele în viață. Ajung la 20 de ani, cam asta e media de vârsta la care se iese din sistem, fără a avea o idee despre ce ar vrea să facă în viață. Mai mult, nici nu au de unde să deprindă responsabilizare, seriozitate, pasiune etc. Astfel, la ieșirea din sistem, tânărul se vede aruncat într-o lume pe care nu o cunoaște. Nu are experientă, nu are determinare și nu știe încotro să o apuce. Succesul, din punctul lor de vedere se măsoară în bani. Până la această vârstă, oamenii de succes pe care i-a întâlnit sau de care a auzit sunt, în general, interlopi. Dacă la asta mai adaugăm și lipsa totală a oricărei forme de educație a spiritului de lucru în echipă, îți dai seama că tinerii aceștia sunt pe nicăieri. Când ajung la primul job, sunt puși în situația de muncă multă, bani puțini. Salariul de obicei e mic pentru că, în marea lor majoritate, abandonează școala sau termină liceul, dar nu iau bac-ul. Motivul pentru care majoritatea tinerilor din sistem aleg meserii ca ospătar, barman, haisrtyle, mani-pedi este «banu pe loc». Nefiind obișnuiți să clădească în timp orice activitate, sunt atrași de câștiguri imediate. Ei nu se vdă ca făcând parte dintr-un grup, dintr-o comunitate sau orice altceva. Mai concret, ei nu se văd aparținând de nimic. Aici intervine angajatorul. Știm clar că școala nu te pregătește pentru meserie. Nu cred că un patron de restaurant ar angaja pe cineva doar pentru că a făcut un liceu profesional cu specializare pe patiserie. De fapt, cred că nici patiseriile nu ar angaja așa ceva. Toți cer experiență, pasiune, determinare și cam tot ce ține de un agnajat model. Ok, de unde se învață astea? Evident, i-ar trebui un loc în care cineva pasionat să se ocupe de el și nu numai să îl învețe tot ce știe, dar să îi și sădească dragostea de meserie. Să îl lase să experimenteze, să … Continuă lectura O posibilă soluție pentru criza de joburi din HoReCa