Salau cu maioneza – o rețetă de-acum două veacuri… Dacă vrei să-i afli dichisul, atunci e musai să te apleci nițel și asupra poveștii. Mai ales că-ți aduce dinainte personaje pitorești și întâmplări dintr-un timp când bucuria de a fi gazdă și de a oferi un banchet pentru fieștecare reușită – oricât de mică – nu era întrecută de nimic.  Și de data aceasta, după cum se va dovedi, faptul divers (de istorie măruntă) dintr-un București care se moderniza, puțin câte puțin, stă la baza rememorării unei rețete demne de mese îmbelșugate, pentru meseni prea cinstiți.  Dar mult să nu mai zăbovim, ca să nu ni se lungească urechile, așa, ciulite, cum sunt, în așteptarea vorbelor care să curgă (ori poate se lungesc numai de foame?…)
Pe la 1830, Sfatul Orășenesc al orașului București, sub blânda păstorire a boierului Grigore Grădișteanu, a hotărât ca în fiecare văpsea (adecă sectoarele orașului de astăzi), să construiască câte un puț cu magnet pentru atragerea trăsnetului, spre fereala caselor de spaima focului.
Inginerul statului, Blarenberg baron Vladimir, consimte proiectul, adecă îl aprobă și chiar îl îmbunătățește, nu un puț, ci un turn se va înălța falnic.

Salau cu maioneza – rețeta

Sfatul Orășenesc, pe vremea aceea, mai avea un tipic, se aranja un bufet suedez cu feluri de preparate dintre care unul de pește, neapărat. Șalăul cu maioneză a fost piesa centrală care a decorat cu plină râvnă și bună rânduială bufetul primăriei. Pentru zece boieri din consiliu s-au pregătit 2,5 kg de șalău de Dunăre, fără cap, fără șiră, fără oase, fără pieliță, care s-au pus la fiert într-un cazan plin cu supă de legume.
……………….
Vezi instrucțiunile de preparare AICI
Acest text este un fragment, continuarea o puteți citi la linkul adăugat și face parte din parteneriatul GastroArt.ro cu RADIO ROMÂNIA ANTENA SATELOR. Vă mulțumim pentru înțelegere!

Cât îi datorăm lui Napoleon Bonaparte pentru… rețeta de mititei?

Cât îi datorăm lui Napoleon Bonaparte pentru… rețeta de mititei?