Dacă tot am vorbit zilele trecute despre sărmăluțe, mi-am reamintin acest pasaj din „La Medeleni” de Ionel Teodoreanu – o odă în proză adusă preparatului spre deosebire de fratele său care a scris una în versuri.
“Baba servise un simbol, un fel de stemă culinară a Moldovei: sărmăluțe din piept de gâscă. Pentru gastronomi, porcul e ca peștera lui Ali Baba din 1001 nopți: visteria cu bunătăți. Gâsca are ficatul însă cum Franța are Parisul. Pateul de ficat de gâscă reprezintă o supremație universal recunoscută. Pe lângă ficat însă și poate mai presus de ficat, gâsca oferă feminin mâncăului pieptul ei gras, fraged și substanțial pentru pastramă și sărmăluțe. Aceste sărmăluțe cu vulgară sonoritate aparțin Moldovei ca și titlul de Creangă.
Sunt mici, rotunde, învelite în foi de varză murată și «se topesc». Sărmăluțele adevărate, sărmăluțele moldovenești reprezintă o beatitudine, deliciul fără efort. N-o mesteci: gura o apucă, o aapsă și ca felioara de topotan – incomparabilul pepene galben dobrogean – sărmăluța piere onctuos, lăsând parfumul și regretul existenței efemere.
Sărmăluțele și sărutările nu au număr.
Nu ceri și nu și se dă un număr de sărmăluțe, ci un grup. Vezi cu surprindere că au dispărut. Ți se dă altul.
În clipa când ai devenit melancolic, nu mai ceri, atunci abia înseamnă că ai mâncat sărmăluțe”, Ionel Teodoreanu – La Medeleni.
Credit foto: Laura Laurentiu – Retete ca la mama – Sărmăluțe de gâscă în foi de varză roșie.
https://gastroart.ro/2017/07/22/de-ce-ne-stau-sarmalele-gat-despre-identitatea-culinara-romaneasca/