Continuăm seria de fapte diverse din istoria gastronomiei și a ospitalității românești cu alte câteva informații.
Primul restaurant naționalizat (în iarna lui 1947) a fost cel din piața 7 noiembrie -fostă și actuală Domeniilor (Constantin C. Giurescu, Istoria Bucureștilor, ed. Sport Turism 1979)
Ultimul cârciumar particular este Dobrică, din strada Aurel Vlaicu, prin 1950 ( Gh. Jurgea-Negrilești, Troica Amintirilor – Sub patru regi, ed. Cartea Românească, 2002)
Prima rețetă de sarmale datează din 1695 din „Cartea de bucate de Cluj” și conțin ghimbir
Băcanul Colțescu – cu prăvălie pe Podul Mogoșoaiei – a făcut avere frumoasă “în timpul războiului de la 1877-78 când cererea rușilor după șampanie era atât de mare încât Colțescu se apucase să fabrice Pomery și Cliquot chiar în pivnița casei” (Gheorghe Crutzescu, Podul Mogoșoaiei, ed. Meridiane, 1987)
Cel mai vechi han din Moldova ar fi fost construit înainte de 1356
„Casa Bolfosu sau ”Casa Panda”, după cum o ştiu toţi botoşănenii, este o superbă clădire armenească veche de 300 de ani, cea mai veche casă a Botoşaniului medieval rămasă în picioare. Casa i-a aparţinut unui bogat negustor armean, Garabet Bolfosu. Doar plăcuţa pusă pe un zid al casei de comunitatea armeană aduce aminte de importanţa clădirii. O gură de beci care se deschide, dintr-o laterală a fostei locuinţe Bolfosu, spune o poveste aproape necunoscută. Beciurile aflate sub fundaţie aparţin celui mai vechi han din Moldova. Unii membri ai comunităţii armene spun că este mai vechi decât statul Moldova, întemeiat la 1356 de Bogdan I.” (adevarul.ro)
Prima cafenea atestată în București aparține unui turc „Hanie sau Hamid, fost seimen al sultanului”, care ținea, în 1667, în „Târgul de sus” (cam pe unde se găsește astăzi clădirea Băncii Naționale), o cafenea pe care, înainte să moară, o vinde unui Ivaz cu 65 de lei. Ulterior, din actele studiate de doi istorici ai industriei ospitalității, cafeneau ajunge în posesia unui egumen: „În iulie, 1693, Ivaz vinde cafeneaua mănăstirii Cotroceni cu 15 lei, ea fiind zidită pe loc mănăstiresc”. Nu este primul spațiu public în care putea fi consumată celebra băutură, băile publice fiind dotate cu ibrice și toate cele necesare preparării și servirii acesteia. Cam pe aici se termină și detaliile despre acest amplasament care are locul său incontestabil în această istorioară, fiind prima locantă specializată în cafea de pe la noi. (Ion Paraschiv & Trandafir Iliescu „De la Hanul Șerban Vodă la hotel Intercontinental”, editura Sport-Turism, București, 1979 )