Îndrumătorul cultural de excepție, universitarul sobru, cel ce apărea contemporanilor drept un olimpian distant rărăcit printre muritori, a fost redescoperit postum grație publicării de către un disciopol fidel, I. Rădulescu-Pogoneanu, a Însemnărilor zilnice, cel mai întins jurnal intim produs de cultura română în veacul al XIX-lea.
Într-adevăr, „Maiorescu scufundă zilnic, în galeriile jurnalului său, întâmplări, gesturi, cuvinte, date, însemnări despre starea timpului, prețul biletelor de călătorie, liste de menu (s.n. G.G.), incidente fiziologice, mărunțișuri inexplicabile ale vieții lui cotidiene” (Manolescu, 1973: 145). Prezența listelor de menu printre preocupările ocultate ale criticului nu poate decât să suscite interesul pasionaților de gastronomie, iar o răsfoire a Însemnărilor… pentru a le selecta este, credem, pe deplin justificată.
Elev la Theresianum, epocă în care „încheiase pactul cu demonul parvenirii în prima ierarhie a vieții sociale și își urmărea, cu o ambiție tenace, țelul” (Ornea, 1987: 301), Maiorescu, silit de împrejurări, își impune restricții culinare: „nu mai mănânc carne (…); dimineața nu beu cafea, ci numai lapte – și așa mai pe urmă numai vegetale, lapte, unt, ouă și brânză” (Maiorescu, I, 1937: 41). Ulterior, devenind parte a elitei politice și culturale românești, Titu Maiorescu este un cald amfitrion care știe să-și trateze oaspeții cu felurite bucate. Astfel, Slavici este tratat, la 7/19 noiembrie 1877, printre altele, cu supă, becaține și smochine uscate (Maiorescu, I, 1937: 287).
După un deceniu, Însemnările… consemnează un menu mai sofisticat, demn de rangul invitaților: „…acasă, stridii, icre, sandvich, șampanie, fructe. Era Gi, Marie Negruzziși Zoe Bengescu, Leon și Jacues Negruzzi, Ianov, Mitică Rosetti și Lilli Florescu” (Maiorescu, III, f.a.: 9). Desigur, cele mai numeroase referiri la domeniul culinar criticul le face cu prilejul deselor lui peripluri prin țară și, mai ales, prin străinătate. Spre exemplu, la Horez este încântat de vinul alb de Drăgășani, în vreme ce la Cârlești (Buzău), „la prânz la Stan Sârbul, foarte plăcut și original. Miere, pui, lapte” (Maiorescu, I, 1937: 326). La Craiova, mânat de treburi avocățești, „la prânz (la Ianci) ciorbă, piept de pui, coajă de pâine, 2 pahare St. Julien. Sunt bine de tot” (Maiorescu, III, f.a.: 270). Cele mai mari satisfacții culinare îi sunt oferite, însă, de stabilimentele occidentale.
În Germania, la Kissingen, apreciază vinurile de Saale (Maiorescu, I, 1937: 302), pentru ca, într-un alt sejur, în drum spre Munchen, să consume, la un preț modic, supă, friptură cu salată de varză și compot de prune (Maiorescu, III, f.a.: 250). În Anglia, la Waterloo Bridge, „mâncat la prânz la al 101-lea restaurant Simpson. Foarte plăcut. Micii peștișori albi gustoși, Cherry-tort, rostbeef în farfurie mare pe o măsuță pe roate pe care ți-o aduce înainte, o sticlă de St. Julien bun, înghețată” (Maiorescu, II, f.a.: 87) , iar la Londra, “ luncheon la hotelul White Hart. Mari bucăți de carne (rece) pe masă: buturi de berbece, de șuncă, friptură și mâncare de vacă, pui mari, slănină, unt, brânză, cartofi calzi. Pui mâna și-ți tai singur cât vrei și din câte vrei” (Maiorescu, II, f.a.: 93). În vara lui 1890, Maiorescu vizitează Suedia și ne oferă, în Însemnări…, după toate probabilitățile, prima descriere a unui bufet suedez din cultura română: “La Halmstadt (3,15′) stație de mâncare (15′), 2 castroane de ciorbă, toate mâncările calde și reci, cu farfurii și tacâmuri pe o masă mare la mijloc, și la lateralele mici se așează fiecine cu ceea ce și-a luat singur. Într-un colț o mare cană de cafea și una de lapte, cești, zahăr, prăjituri etc. – Numai bere ca băutură spirtoasă (Pilsener) în butelci mici” (Maiorescu, III, f.a.: 227). Chibzuit, Maiorescu este generos când consemnează prețul mâncărurilor comandate, dar mult mai reținut în a le înfățișa. Deci amănuntele, cel mai adesea, lipsesc. Chiar și așa, ipotetica primă descriere a unui bufet suedez la noi merită consemnată, fapt de viață cotidiană pe care rafinatul intelectual nu-l putea ignora.
Bibliografie
Maiorescu, T., Însemnări zilnice, publicate cu o introducere, note, facsimile și portrete de I. Rădulescu-Pogoneanu, I (1855-1880), Editura Librăriei SOCEC&Co.,S.A., București, 1937.
Idem, Însemnări zilnice, publicate cu o introducere, note, facsimile și portrete de I. Rădulescu-Pogoneanu, II (1881-1886), Editura Librăriei SOCEC&Co.,S.A., București, f.a..
Idem, Însemnări zilnice, publicate cu o introducere, note, facsimile și portrete de I. Rădulescu-Pogoneanu, III (1887-1891), Editura Librăriei SOCEC&Co.,S.A.R., București, f.a.
Manolescu, N., Contradicția lui Maiorescu, Ediția a doua, revăzută, Ed. Eminescu, București, 1973.
Ornea, Z., Viața lui Titu Maiorescu, Volumul II, Ed. Cartea Românească, București, 1987.
credit foto: historia.ro
https://gastroart.ro/2017/06/30/pranzuri-diplomatice-maiorescu/