„P’n la Dumnezeu te mâncă sfinții” pare a nu găsi un făgaș mai fertil de aplicabilitate ca în comerț. Și asta nu de ieri, de azi, ci de prin cele mai îndepărtate timpuri. Traseul de la producător la cumpărător trece prin mai multe buzunare, c-așa-i în economia de piață. Pe de o parte, prea puțini producători au dezvoltat și o infrastructură pentru desfacerea mărfii – depozitare, transport, disponibilitate de a sta la târg etc. Îi e mai la îndemână să vândă angro și să scape, chiar dacă profitul nu e prea rentabil. Există însă o categorie de comercianți, din cei blamabili, „samsarii”. Bine organizați, exclusiviști, cu câte un staroste local, acești bișnițari au acaparat atât piețele de cartier cât și pe cele destinate producătorilor. Pe ici, colo, așa cum am auzit că se întâmplă pe la Brașov, câte un șef de piață bine intenționat îi verifică la certificat chiar la fața locului și nu puțini sunt prinși cu mâța-n sac. Nu de alta, dar un certificat de producător se obține ușor.
Transcriem un text publicat în revista „Realitatea Ilustrată” din 26 august 1936:

De ce se scumpesc alimentele

Rezultatul unei anchete făcută de redactorul nostru , D. Alex. F. Mihail, pe la grădinari, pe la negustorii din hale, pe la engrosiştii dela abator, printre „olteni” și gospodine.
BUCUREŞTEANUL face, in orice imprejurare, hai de necaz. La Halele Obor, am d at de un grup de negustori cari, in lipsă de muşterii, stătea la taifas in faţa unei gherete.
— Am scăzut cu zece kilograme decand s’au mutat halele la
Obor, — se lăuda simpaticul comerciant de zarzavat, d. Costică
Vasilescu.
— Eu am pierdut 12 kilograme — spunea altul, luandu-se la
intrecere.
Apoi d-ta eşti gras şi ai de unde… Da eu şi pe Gică al meu, a trebuit să-l duc acasă…
Pentru cei neiniţiaţi, trebue să arăt că celebrul Gică e un cocoş cunoscut de toţi foştii clienţi ai pieţii Bibescu-Vodă. El era mascota lui Nea Costică, fiind simpatizat şi de toţi ceilalţi negustori. Cand năvălea lume multă in piaţă şi forfoteala era mai in toiu, Sică nu mai putea de bucurie. Sbura vesel pe firmă şi bătand puternic din aripi exclama de acolo triumfător :
— Cucuriguuu !
La Obor, cocoşul s’a melancolizat. Mai venea el, nu-i vorbă, pe la geam să privească drumurile pustii din piaţă, dar nici gand să sboare pe firmă. Pierduse tot cheful. Din zi in zi, devenea mai trist. Intr’o Duminică a intrat sub o ladă, din fundul prăvăliei, şi n’a mai vo it să iasă de-acolo. Atunci, nea Costică l-a dus acasă…

Sabotarea primarului general

Pricina de căpetenie a urcării preţului alimentelor la Bucureşti şi exploatării consumatorilor — imi spun negustorii din Obor —
este că nu avem o bursă zilnică. Inainte, preţurile se stabileau in fiecare zori de zi la Bibescu-Vodă. Cu pieţele de en -gros , multiple de azi, asia e cu neputinţă. „Samsarii bancari” şi alte persoane interesate, au pus la cale sabotarea primarului general, care plănuise halele centrale la Obor. Azi avem, la Bucureşti, babilonia mai multor pieţe cu ridicata : piaţa dela ,,Rond’‘ unde au fost sacrificate un ştrand elegant, un squar şi o porţiune a frumosului bulevard Maria. Aci s’a creat un centru de infecţie pentru intregul cartier. Targul dela Banu Manta şi balciul in plină stradă, deia Vitan, sunt un fel de pieţe de „engros”, rurale, cari, prin aspectul lor primitiv , fac de ras Capitala şi in acelaşi tim p contribue la zăpăcirea preţurilor. Speculanţii işi fac de cap. Nu se mai ştie azi care este preţui alimentelor. Nu există un preţ unitar, cum era inainte. Nu mai avem o bursă normală. Fiecare vinde cum poate şi păcăleşte pe cine poate.

Carnea

In ziua cand am fost la Obor, carnea de vacă se vindea cu 26 lei kilogramul. E scump!
Totuş negustorii mi-au dovedit că au cumpărat-o cu 24 – 25 lei kilogramul. Cu cat s’o revindem in detaliu ? mă intrebau ei. Atat marele abator deia Constanţa, care a inceput să aprovizioneze basinui Mediteranei, cat şi cel dela Burdujeni, cara tinde să indestuleze statele Europei centrale, ambele au determinat această urcare de preţuri – spun măcelarii din Obor.
Dealtfel statistica vine să intărească afirmările măcelarilor, deoarece incepand incă din 1935, exportul de carsje şi transitui de vite, prin portul Constanţa, a fost intensificat, cifrandu-se la 31.076 tone, faţă de 13.079 tone in 1935. Traficul de vite continuă să crească in 1936. Totuşi am aflat că, chiar in aceeaşi zi, carnea s’a vandut, in detaliu, la Oradea Mare, cu 16 (şaisprezece) lei! Deci o diferenţă de o sută de mii de lei pe vagon. Desigur că sunt maşinaţii oculte, care determină un preţ atat de urcat pentru Bucureşti, căci, cu un plus de o sută de mii de lei la vagon, ar conveni să aducem carne poate chiar din Argentina, dar incă de la Oradea Mare. D. Donescu, primarul general, a căutat să elimine o clică , ce făcea gheşefturi cu locuri la Bibescu -Vodă , precum, şi alte matrapazlacuri. Din această pricină opera d-sale de mare interes general, este a cum sabitată – susţin unii angrosisti de la Obor.

Piețe de detaliu

Comercianţii cer să se instaleze in tot oraşul pieţe de detaliu, civilizate, cum s’a organizat de curand un in piata Amzei. Gospodărească este şi piata Parcul Domeniilor. O asemeiea piaţă de cartier, s’ar fi putut aranja şi la Ape e Minerale, unde există platou asfaltat, lumină electrică. Nu are nici un sens urbanistic o piaţă de engros, improvizată in dosul Patriarhiei, intre şinele tramvaiului electric, pe un bulevard atat de frecventat. La Bibescu-Vodă s’au dăramat instalaţii costisitoare, oareşicum confortabile, pentru a muta pe negustori in nişte barăci de scanduri, sau chiar in mijlocul străzii şi pe trotoare, la o distanţă de cateva sute de metri de vechea piaţă. Ne plangem de epidemii şi tolerăm şandramalele din B-dul Maria…

Se strică marfa

Din pricina că este rău organizat comerţul de alimente din Capitală, rămane zilnic i multa marfă nevandută. Pieţele actuale nu au pivniţe pentru depozitare, nici frigorifere. Astfel se face că populaţia consumă de multe ori alimente alterate. Altă dată negustorii sunt obligaţi să arunce la gunoi marfa prea stricată, ceeace contribuie la urcarea preţurilor de vanzare in detaliu.
Se mai face greşeala, că vagoanele cu mărfuri sunt dirijate la staţia B. M., in loc să fie trimise la Gara de Est. Aci s’ar descărca imediat, făcandu-se economie de magazinaj şi transport. In staţia B. M. manipularea e mai greoaie. Negustorii, uneori neavizaţi la timp, lasă marfa in vagoane cate 1, 2 – 3 zile. In modul acesta se incarcă de taxele de magazinaj şi in acelaşi timp începe să se și strice. Transportul cu camioanele pe distanţa de aproape zece kilometri dela B. M. la Obor, urcă deasemeni preţul de vanzare in detaliu.

Samsarii

Este incontestabil că samsarii şi intermediarii contribue la scumpirea mărfii. Sunt ei intr’adevăr utili comerţului? Sau constitue o plagă?
Tehnica negoţului de alimente e destul de complicată şi prezintă multe subtilităţi necunoscute marelui public. Făcand cercetări, mam convins că sunt mai multe feluri de intermediari, cu diferite roluri. Astfel mi s’a vorbit despre „samsarii” cari desfac marfa engrosiştilor din piaţă. Aceştia din urmă, fiind in legătură directă cu producătorii, primesc deobiceiu marfa „in comision”. Zarzavagiii dela marginea oraşului, precum şi cei dinspre Giurgiu, producătorii de fructe şi legume din punctele cele mai depărtate ale ţării, cunosc pe domnul „cutare „, mare negustor in piaţă. De multe ori i se trim te acestuia un vagon sau două de marfă, fără ca măcar să fie intrebat. Uneori negustorii cumpără şi „fix”, adică iau toată marfa unui producător oarecare, pe seama lor, pe un preţ anumit şi o achită integral. Asta e insă mai rar. Ce! mai obicinuit este sistemul trimiterii in comision.
„Angrosistul” vinde marfa pe contul „producătorului”, după preţul zilei şi-şi opreşte lui 10% din suma realizată. Ce nu se poate vinde, rămane pe rizicul producătorului. In jurul „angrosistului” roesc, in fiecare noapte, ca fluturii, 30, 40, 60 de „samsari”. Aceştia – după bunul plac şi aprecierea „angrosistului” – primesc, pentru desfacere, o cantitate oarecare de marfă, pe care o expun imediat pe platoul pieţii.
Aceşti samsari, rotiţe absolut necesare in maşinăria pieţii, sunt in realitate – dupăcum m’am convins – adevăraţii negustori dela hale, bieţi nenorociţi, cari de multe ori işi pierd tot micul lor capital in tr’o singură noapte, din pricina fluctuaţiei preţurilor sau a lipsei de muşterii. Cred că ei nu merită titlul de samsari, ce li se dă. Această denumire se potriveşte mai degrabă pentru „angrosişti” cari insă şi
ei sunt de neinlăturat pentru mersul comerţului, astfel cum e organizat azi.
Producătorii, mari sau mici, n’ar avea incredere sa predea rodul muncii lor puzderiei de mici negustori, necunoscuţi de danşii, cari vin să caştige şi ei ompane in piaţă. Producătorul nu vrea să cunoască decat pe marele negustor, stabil, cu firmă inregistrată, cu prăvălie, dela care uneori primeşte şi aconturi pentru munca campului. Tot astfel primesc avansuri şi „samsarii”, adică micii negustori fluctuanţi, fără firmă, şi cari nu plătesc nici un fel de dări – căci aşa e azi – fiind consideraţi ca un fel de ajutoare ale „angrosiştilor”.
In realitate, dupăcum am spus mai sus, adevăraţii intermediar trebue consideraţi acei numiţi azi „angrosişti” şi cari işi opresc 10% comision, făcand legătura dintre producătorii din ţară şi negustorii depe platoul Moşilor.

Ce spun producătorii

Marfa se scumpeşte şi oscilează ca un barometru, dela o zi la alta, din pricina secetei — susţin producătorii. Mi s’au arătat vreji de pătlăgele roşii cu rodul chircit, sterp, din cauză că n’a plouat cateva zile in şir. Intr’o singură săptămană „roşiile ” şi-au incincit preţul. Este de notat că grădinarii au şi ei mari cheltueli. Uneori investiţiile se urcă pană la sute de mii de lei, plasaţi in cai, camioane, puţuri, pompe și motoare, plus salariile lucrătorilor, cari inghit o avere.D. Petre Valaori, din Valea Vitanuiui, imi spune că in 1934 venind apele mari, au trebuit să pompeze uzinele comunale cu tractorul, cu care s’a curăţit şi lacul Herăstrău. S’a lucrat intens timp de o lună de zile, pană s’a scos to a tă apa. Prin acea regiune curgea odinioară garla veche. Pe acolo se prindeau altădată racii… De unde şi numele de „strada Răcari”.

Locul unde s’a inecat Vlad-Vodă

Prin valea pitorească a Vitanului, vantul face să adie nişte stuf de baltă. Unii dintre grădinari susţin că pe acolo s’ar fi inecat, in Damboviţa, in garla veche, Vlad-Vodă, luat la goană de tătarii din Campia Popeştilor, in anul 1532. Alții susţin că locul precis ar fi prin dreptul fostului „spital de ciumă”, din dosul vechei zalhanale, azi strada Dristorului. Acolo există o măgură, de forma acelora cari in vremea de demult se ridicau deasupra mormintelor. Astfel de movile se mai văd şi azi in preajma ruinelor şi drumurilor vechi. Măgura din strada Dristorului ar fi o dovadă pentru cele susţinute cu privire la dramaticul sfarşit al lui Vlad-Vodă.

Sa revenim la subiect

Dar să inchidem paranteza, şi să ne intoarcem la subiectul nostru. Cine sunt paraziţii comerţului de alimente bucureştean? Din pricina cui se scumpesc preţurile? Imi pare rău, că spaţiul nu-mi ingădue, dar ar trebui să descriu unele hanuri pitoreşti şi carciumi ciudate, găsite in jurul pieţii Obor. In curtea acestora se desfăşoară atatea alte „ targuri” mici. Ţăranii şi diferiţi alţi mici producători sunt atraşi acolo pe motivul că n’au de plătit nici o taxă de cărăuşie de care nu pot scăpa la piaţa oficială. Aci cad insă pe mana a fel de fel de şarlatani.
Alţi asemenea samsari, intermediari incorecţi, ies in calea producătorului pe la bariere. Am asistat la o scenă cand un vechi negustor de ouă, d. Ilie lliescu, cunoscut de peste o jumătate de veac in piaţă, oferise pentru o cantitate mai mare de ouă.cate un leu de bucată.
– Iţi dau eu un leu douăzeci! – a spus samsarul şi incheiand targul, a plecat in piaţă cu căruţa omului. A vandut din marfă, a răvăşit-o, a descărcat-o pe jumătate… Apoi a inceput din nou targuiala.
— Mă omule, n-us bune ouăle… Ce crezi ? Dacă era marfă cum se cade, iţi dădea şi domnul Ilie mai mult de un leu… Eu nu plătesc decat 90 de bani! Dacă-ţi convine, bine ! Dacă nu, n’ai decat să o incarci şi să pleci unde vrei…
Neavand ce face, căci cu ouăle nu te poţi juca de-a incărcatul şi descărcatul, bietul sătean a primit cat i-a dat „samsarul“, care, am observat că, in cele din urmă, l-a mai inşălat şi lă numărătoare.

Alte motive de scumpire

Alţi factori, cari determină urcarea preţurilor alimentelor sunt paraziţii, cu titluri de slujbaşi oficiali. Unii dintre aceştia şantajează şi exploatează atat pe negustori cat şi pe producători. Ocrotiţi de cine ştie ce persoană „sus pusă”, operează cu cea mai mare indrăzneală. Zilele acestea, negustorii din Obor se agită şi strang semnături spre a protesta impotriva unui oarecare individ, care ar incasa, in cont propriu, multe zeci de mii de lei pe lună, deia negustori, sub diferite pretexte, fără să le dea nici un fel de chitanţă.

Oltenii scumpesc marfa?

Avand in vedere cartierele periferice indepărtate şi oarecum izolate ale Bucureştiului, cu drumurile nepavate, noroioase, precum şi intinderea mare a oraşului, credem că „olteanul” este un element indispensabil in comerţul de alimente. Gospodina harnică, sculată de dimineaţă, işi aşteaptă cu mare nerăbdare „olteanul” obicinuit, pe care il cunoaşte de departe, după glas. Cel ce rabdă claxoanele automobilelor, clopotele tramwaielor şi urgia megafoanelor, dar protestează impotriva sgomotului şi strigătelor oltenilor, uită că Bucureştiul nu-i Paris. In oraşul nostru, se numără azi 75 de locuitori pe hectar, pe cand in capitala Franţei sunt 350. Desigur, problema distribuirii alimentelor trebue pusă cu totul altfel la noi, decat in metropola apuseană, cu o populaţie de cinci ori mai densă.
Nenorocirea este că primăria Bucureştilor dă prea puţină atenţie celor vreo cinci mii de „olteni” cari cutreeră mahalalele. S’a adunat pană acum, deia danşii, pentru „căminul” lor. cincsprezece milioane lei ! Dar cămin tot nu li s’a făcut.
Beţivani, cari vin deia ţară şi cară coşurile în spinare, trecand din casă in casă, ar putea avea un adăpost, igienic, instalaţie de bae, infirmerie . Ar putea fi curaţi, sănătoşi, cu şorţuri albe.
Municipiul a şi cumpărat cu banii lui un teren pentru care s’a plătit 4.307.520 lei d-nei Florie Aigiu, sora d-lui Bebe Brătianu — spun oltenii, dar nu pe numele Asociaţiei legale „Tudor Vladimirescu”, adică a acelora cari au contribuit la crearea fondului.
Te pomeneşti că maine locul va fi parcelat… ca şi păduricea cu duzi a „Vetrei luminoase”! Din pricină că n’au un cămin unde să fie supraveghiaţi, micii olteni duc la ţară fel de fel de boli dobandite la oraş, propagandu-le apoi mai departe. Pană acum nu s’a organizat nimic pentru aceşti vanzători ambulanţi. Deşi li se cere să plătească mereu „pentru cămin“,se proectează desfiinţarea lor.
Mai plătesc cărămizi pentru clădirea palatului Poliţiei, terminată incă de anul trecut; plătesc la corporaţie, plătesc in dreapta şi in stanga..
Oltenii şicanaţi zilnic şi ameninţaţi cu confiscarea mărfii, intre ţin şi ei fără voie, o droaie de paraziţi oficiali. Şi astfel, din cauza lipitorilor comerţului, preţurile alimentelor se menţin la un diapazon exagerat de ridicat.

Rezumat

Problema e intr’adevăr complicată. Rezumand cele arătate mai sus, s’ar putea spune că pricina scumpirei alimentelor in Capitala ar fi: dezorganizarea halelor de desfacere; crearea mai multor pieţe cu ridicata in loc de una singură, regulatoare a bursei; lipsa de coordonare in indrumarea transporturilor; samsarii bancari, cari au pus ies cale sabotarea intenţiilor primarului general; ingăduirea samsarilor şarlatani, cari mişună in jurul pieţelor; tolerarea lipitorilor oficiale, a pungaşilor susţinuţi nu se ştie de cine, cari, şantajează şi exploatează pe negustorii mari şi mici, pe „olteni“ ca şi pe producători.
Alex. F. Mihail.
https://gastroart.ro/2017/08/02/despre-cafea-un-articol-din-albina-carpatilor-siibiu-1878/