Ca să putem vorbi despre vinurile noastre românești, trebuie să putem vorbi întâi despre strugurii autohtoni, pentru că oricine a desfăcut o sticlă de vin ca să își scalde papilele știe că povestea buchetului din paharul ce-i șade în față a început cu mult timp înainte, în vie. Și ca să vedeți că și alții, mai vechi și mai dibaci decât noi au prins gustul licorii bahice de pe meleagurile noastre „… bărbații și femeile beau vinurile după moda scitică, neamestecat cu apă, slujindu-se în loc de pahhare sau căni de cornuri mari de cerb sau de bou, care se treceau din mână în mână” – spune istoricul antic Xenopol preluând un „tip”de la Homer. Da, ați intuit bine că este vorba despre pasionații de vinuri de pe la noi de acum mai bine de 2500 de ani. Apariția viței-de-vie în spațiul geografic al României de astăzi nu poate fi plasată cu prea mare acuratețe în timp, dar există indicii că pe aici au existat plante din care au evoluat specii ale genului Vitis încă de pe la începutul erei neozoice, adică aproximativ după ce dinozaurii au dispărut.
Mai târziu, prin epoca bronzului, cultura viței de vie și producerea de vinuri deveniseră deja ocupații statornice ale precursorilor dacilor. „… dintre toate părțile Europei, Tracia a fost cea mai veche și cea mai respectată pentru vinurile sale și aceea care și-a păstrat cel mai mult prestigiul”, scria R. Billiard despre cât de veche este această îndeletnicire pe la noi. Mai mult, cu toții știm povestea regelui Burebista care a stârpit viile din Dacia și a interzis consumul de vin. Potrivit istoricului antic Strabo, se pare că această măsură nu a fost luată pentru că nu se mai opreau dacii din băut ci pentru că bogăția viilor atrăgea aici populații străine de năvălitori, în special din Răsărit. Mai departe, istoria viticulturii și vinificării la daci și la urmașii lor este destul de bine documentată istoric, ca dovadă a importanței lor.
Așadar, care soiuri de viță-de-vie sunt originare de pe la noi? În vechea podgorie a Drăgășaniului se cultivau spre exemplu soiurile Crâmpoșie, Braghină și Gordan, care se culegeau împreună pentru a produce un vin excelent. În folclorul zonei chiar exista și o „zicere”: <Crâmpoșia dă tăria, Braghina aduce spuma, iar Gordanul umple butea>. În podgoria de la Dealu Mare se cultivau, pentru vinuri albe, soiurile Bășicata, Gordin, Braghină și Tămâioasă Românească. Pentru vinurile roșii se cultivau soiurile de struguri Negru moale și Negru vârtos.
Trebuie spus că la sfârșitul secolului 19, viticultura a trecut prin una dintre cele mai mari încercări din istoria ei – invazia filoxerei și mana viței-de-vie. Filoxera fusese semnalată prima dată în 1880 la Arad, apoi a fost identificată oficial în Regat în 1884 în podgoria Dealu Mare. Acest moment este important pentru că a însemnat aducerea de soiuri noi de struguri, mai rezistente, dar și de tehnici noi de viticultură. Soiurile noi aduse din străinătate, mai ales din Franța, au intrat în competiție cu vechile soiuri locale.
Câteva soiuri de viță autohtone care s-au păstrat în cultură sunt Feteasca albă, Feteasca regală, Grasa de Cotnari, Galbena de Odobești, Feteasca neagră, Băbeasca neagră, Tămâioasa românească sau Busioaca de Bohotin.
Mai multe despre ele puteți citi aici
Acest text este un fragment, continuarea o puteți citi la linkul adăugat și face parte din parteneriatul GastroArt.ro cu Bauturi.info . Vă mulțumim pentru înțelegere!
Credit Foto: dreamstime.com
Paul Fulea (Crama Histria): Fiecare băutură își spune povestea la momentul oportun