Ceremonialul meselor de altădată (I)

Cu surle, trâmbiţe, salve de tun şi saltimbanci, cu şi fără furculiţă, cu oaspeţi sastisiţi tolăniţi pe divane ori rigizi în scaune incomode, cu servitori cu mănuşi albe, cu pahare pline cu vin turnate în cap sau cu seminţe de la mere molfăite trimise ca omagiu suprem, cu musca pe patrician şi pojghiţă de praf pe ficatul de vită în sânge la Zalhana în Colentina, că de, vorba veche grăieşte „Bucureştenii jumătate de an frământă şi altă jumătate mănâncă”(Ion Codru Drăguşanu) şi nu la cozonaci se referă ci la colbul atât de supărător îmblânzit doar de îngheţ sau de ploaie, de mănâncă ţăranul înglodat pân’ la genunchi, un pic mai jos, tot pe lângă Moşilor, la Zece Mese, cu etichetă şi ceremonial regal sau la botul calului, înăuntrul sau în faţa băcăniei sau chiar pe ascuns, fără cele trebuincioase mesei ca să nu faci murdărie în local, sfindând-ul pe Moş-Pascali chiar la el în curte, unde nu se servea vinul cu ghiaţă că răceşte stomacul ci numa’ proaspăt, direct din butiile din beci şi numa’ cât cereai (C.Cosco), mesele românilor s-au dedat schimbărilor în ton cu vremurile şi, de-a-lungul istoriei, fără să-şi găsească prea multe puncte în comun, au oscilat între opulenţă şi sărăcie, rafinament şi barbarie, orientalism şi europenizare, de cele mai multe ori maimuţărind ineficace apucături, siluitoare de tradiţii, văzute pe afară. (Doar în afara oraşului şi la depărtări considerabile de conacele provinciale ale boierilor, simplitatea plină de grăsime a bucătăriei rurale a rămas neîntinată. Totuşi, nici ea nu putea ţine piept, deşi de multe ori a dovedit o încăpăţânare conservatoare minunilor venite din lumile noi şi rentabilelor ingrediente de peste mări şi ţări. ) Mese domneşti Să-i dăm lui vodă ce-i al lui vodă că dacă nu la curte întâlnim cele mai cele mese, cele mai fastuoase petreceri şi cele mai noi mode, în nici un caz, în altă parte de smintiţi să le căutăm. Şi pe toate astea le aflăm mai ales de la călătorii străini ce nu fură mulţi, dar parcă îndeajuns încât să ne facem o părere despre îmbucăturile şi moravurile trecute, că a lor este meritul de a considera demne de consemnat astfel de momente, şi nu al nostru – hârşâiţi cu obiceiurile – şi parcă orbi şi surzi la schimbările istoriei ce ne-am îndârjit să nu lăsăm prea multe urme în folosul viitorimii. Dar cum despre bucate am vorbit şi-n alte pagini, aici vom depăna încântări şi stupefacţii cu un farmec aparte ce împletesc o dantelărie de obiceiuri şi metehne cum numai în zonele unde se îmbină culturi radicale diferite putem întâlni. Dar haideți să vedem cum era servit domnul la masă și cine se ocupa de umplutul cupei, cine aranja masa și cine-i tăia fripturile. Cum erau orânduielile la curtea moldovenească în urmă cu șase secole aflăm din spusele lui Misail Călugărul în adăugirile lui Grigore Ureche la Letopisețul Țării Moldovei: „Tocmit-au [Alexandru vodă cel Bătrân și Bun, domn al Moldovei între 1400 și 1432] și boieri mari în svat, de chevernisala țării ș-a pământului Moldovii. (…) Paharnic mare și pârcălab la Cotnariu și ispravnic viilor domnești de la Cotnariu și de la Hârlău și cu obicéiu să dreagă domnului la dzile mari cu păhar la masă.(…) Stolnicul cel mare cu obicéiu la dzile mari și la veselii domnești, îmbrăcat în haine domnești și viind înaintea bucatelor domnești, le tocméște pre masă înaintea domnului cu tipsiile și dvorbitoriu într-acéle dzile.(…) Medelnicériu mare, cu obicéiu îmbrăcăt în haină domnească, dvorbitoriu la masa domnului la dzile mari și taie fripturile ce să aduc în masă. Clucer mare, ispravnic pre beciurile domnești, pre unt și pre miere și pre colacii, adecă pocloanele, ce vin de la orașă la Născut lui Hristos. Sulger mare, ispravnic pre toate obroacele ce să dau la cuhnele domnești și la slujitorii curții, de carne și la ospeți ce vin în țară. Jicniceriu mare, ispravnic pre toate obroacele de pâne ce să dau la curtea domnului și la slujitorii curții și la oaspeți ce vin în țară. Vameș mare ce țâne scălile țărâi pentru vămășie; duc dulceți și cofeturi la masă domnului la dzile mari și ispravnic pre neguțători. Șetrar mare pre corturile domnești și-n oști și-ntr-alte căli și purtătoriu de grijă tunurilor.(…) Păharnicul al doilea, după dvorba păharnicului celui mare, dvoréște la masă și derege păhar cu băutură la domnu. Păharnicul al treilea, iar cândŭ nu derége al doilea, derége și el la masa domnului”. Descriptio Moldavie – Dimitrie Cantemir „De aici înainte credem că luăm asupra noastră o muncă neplăcută cititorului dornic să ştie dacă îi vom arăta fastul şi rânduiala de care se ţine seama la alaiurile cele mari şi la ospeţele domneşti, precum şi în biserică. În zilele când nu sunt ospeţe, masa de prânz a domnului se pune de cele mai multe ori în sala cea mică, adesea însă şi în cea mare sau în casa femeilor (gynaeceo). La masa de prânz sunt poftiţi de fiecare dată doi dintre boierii mari şi tot atâţia dintre cei mici. Dacă mai este loc la masă, mai vin şi căpitanii, ba uneori şi oşteni vechi. La cină nu vine nimeni afară de rubedeniile domnului sau oarecine care e văzut cu ochi buni de domn sau care îl veseleşte cu linguşiri ori vorbe plăcute. Câteodată la masa de prânz a domnului vine şi doamna; alteori ea porunceşte să i se pună masa deosebit în odăile ei şi o slujesc cămăraşii, medelnicerii, cuparul sau paharnicul şi jupânesele alese din neamurile boiereşti. Iar când sunt ospeţe mari, masa se aşează în divanul cel mic. Răsunetul tobelor şi al trâmbiţelor dă semn pentru aducerea bucatelor. Stolnicii le aduc din cuhne, înaintea lor mergând vătaful şi stolnicul al doilea, şi le dau stolnicului cel mare, ca să le pună pe masă. Când vine domnul, mitropolitul rosteşte rugăciunea obişnuită la masă şi blagosloveşte bucatele; medelnicerul cel mare aduce apa pentru spălatul mâinilor. După ce domnul se aşează la locul său, se aşează şi ceilalţi după orânduială. Iar sfetnicii şi boierii de starea întâi … Continuă lectura Ceremonialul meselor de altădată (I)