Am promis că, din când în când, scriu și despre cărțile care mă ajută în demersul gastroart.ro. Aproape că și uitasem de angajament, până ieri, când Oana Vasiliu, una dintre cititoarele noastre fidele, bună Oana!, m-a tras de mânecă. Ultima dată, și nu glumesc, a reușit să devalizeze un anticariat în urma a niscaiva recomandări. Și nu e singura, asta știu nu de alta dar am primit feedback.
Mesele de odinioară, De la Palatul Regal la Târgul Moșilor, editura Corint
Textul volumului aparține Anei Iorga și lui Filip Lucia Iorga, ilustrațiile sunt din Arhivelele Naționale ale României, iar cartea face parte dintr-o colecție dragă mie: Istorie cu blazon a editurii Corint.
Vorbim despre o carte relaxantă, de citit chiar și la plajă sau în mijloacele de transport în comun. Nu îți trebuie vreun bagaj de informații ca să te apuci de ea. O trecere în revistă a unor tabieturi culinare autohtone, cam de pe la sfârșitul secolului XIX și până-n interbelic pe când la Casa Regală își găsise rost unul dintre cei mai importanți bucătari expați, Iosif Strassman – a cărui poveste trebuie spusă pe îndelete, cu o altă ocazie. Acest neamț școlit la Paris a fost pe placul și gustul reginei, și, să știți că nu era de ici, de colo. „Bucătari de toate soiurile și de toate neamurile se perindară neîncetat în primii ani: un rus care voia să se îmbogățească prea repede, un german care era întristător de nepriceput, un francez care se credea poet, ascundea muzicuțe în budinci și arăta cu lipsa de stăpânire a firii lui latine că nu putea suferi pe Generalul robescu, un polonez bolnav de degerături la degete și un ceh care nu se împăca cu nevastă-sa etc.” (Maria, Regina României, 1991, vol.II, pp. 245-246).
Ei bine, Strassman o convinge pe regină că el e alesul și ocupă postul timp de peste 30 de ani. Rolul lui este extrem de important. La o sută de ani după ce începusem să lepădăm obiceiurile orientale și să îmbrățisăm modele occidentale, Strassman începe să modifice meniurile regale, franțuzite pâmă-n măduvă, cu denumiri neaoșe și astfel să redea ingredientelor locale și mâncărurilor de pe aceste meleaguri rolul meritat. Apar, astfel, „Salade de Sinaia” sau „Parfait Château Pelech” dar și celebra prăjitură Caraiman, inveția lui Strassman, botezată atât după munte cât și după fiul Reginei Maria care renunțase la tron și își luase numele Carol Caraiman.
Ca să nu ne mai lungim vreu doar să mai evidențiez încă un lucru care m-a uns pe suflet. În zecile de ilustrații interesante (fotografii, meniuri, reclame etc.) găsim o invitație de nuntă din 15 iunie 1919, la București, din vremurile tulburi de după război. Meniul arăta așa: „MAI ÎNTÂI DE TOATE – ceva bun pe două farfurii, gustos și bine preparat de firma Ghermany noua bodegă de pe boulevard; DUPĂ ACEIA – mâncare gătită cu ce s’a putut găsi la piață… etc”.
Cartea este disponibilă în librării.
Foametea și abundeța, O istorie a alimentației în Europa, editura Polirom
Volumul lui Massimo Montanari, apărut în 2003 la editura Polirom în colecția Construcția Europei, este greu de găsit. Mi-am pus alarme pe la zeci de anticariate și până la urmă a dat norocul peste mine, ceea ce vă urez și vouă. Cercetarea face parte dintr-o serie dedicată Istoriei Europei și este coordonată de unul dintre cei mai cunoscuți medievist, Jacques Le Goff.
De data aceasta vorbim despre o cercetare care, deși e scrisă pentru publicul larg, presupune nu doar atenție ci și necesitatea unei aplecări spre domeniu. Textul abundă de informații cronologice, de istorie (gastronomică și nu numai) comparată, de sociologie și antropologie. Dincolo de metodă aflăm povești fabuloase ce stau la baza construcției gastronomiei moderne și putem astfel să elucidăm multe din dilemele culinare de astăzi. Îl recomand cu încredere tuturor celor care vor să aprofundeze istoria gastronomică sau chiar istoria europei prin perspectivă socio-atropologică.
Se pare că volumul poate fi comandat de aici
La masă cu oamenii Deltei, O cartografiere a practicilor gastronomice, editura Coresi
Apărut în 2012, studiul coordonat de Monica Stroe și Bogdan Iancu, profesori de antropologie la SNSPA, vine însoțit de o veste foarte bună: este disponibil, gratuit, pe net la acest link pentru că face parte dintr-un proiect finanțat de către AFCN.
Vorbim despre concluziile unor cercetări de teren în Delta Dunării care alături de capitolul dedicat regiunii din volumul lui Radu Anton Roman și a cercetării coordonate de Ofelia Văduva (Valori Identitare în Dobrogea, Hrana care unește și desparte, ed. Enciclopedică 2010) ne oferă o imagine de ansamblu și de detaliu asupra specificului local. Cartea beneficiază de studiile introductive ale coordonatorilor și al lui Vintilă Mihăilescu, de un interviu cu Ivan Patzaichin, câteva restituri de la Grigore Antipa la Jacques Yves Cousteau, via Radu Anton Roman, rețete culese la locul faptei (Sfântul Gheorghe, Mila 23 și Chilia Veche) și studii despre schimbările provocate de turism. Nu vreau să dau prea multe detalii pentru că, așa cum am menționat volumul este disponibil tuturor.
Dacă vreți să aflați dacă mitul ciorbei cu apă din Dunăre este real și dacă ciulinii de baltă sunt comestibili vă invit să descărcați cartea la acest link.