De când mâncăm fasole cu afumătură de 1 Decembrie

Cosmin Dragomir Actual Articole Main article

În “cârdășie” cu porumbul (mălai), cartoful, rădăcinoasele și varza, fasolea constituie baza bucătărie rurale de iarnă de la noi. Lângă ele se mai aciuează dovleac copt, mazăre, orez și conservăraie, iar în zilele de dulce câte o bucată de slană sau, mai rar, cârnat și o ceapă, niște carne la garniță și brânză. Fie ea fiartă în ciorbă, bătută zdravăn cu niște ceapă călită cu boia sau iahnie, tăt poporul o cunoaște și din preaplinul de fasole a desconsiderat-o și încă o mai face.

Mâncare de subzistență, mâncare a săracului, fasolea nu-i văzută cu ochi buni decât dacă-i de dulce, cu afumături grase, costiță ori ciolan, cu cârnați perpeliți până-n uscare ori, de dă Domnu’, măcar cu niște slană prăjită-n propria untură. Ba, până pe la Sanda Marin nici roșii nu prea puneam la ea.

Că fasole n-am avut pe aceste plaiuri știe tot omu’. Avurăm mazăre, apoi am aclimatizat bobul (originar din zona mediteraneeană sau Asia Centrală), lintea (din Orientul Apropiat), fasole (din Americi) iar prima orezărie de la noi datează din sec. al XVIII-lea, în Banat. Despre porumb, cartofi și varză am vorbit și cu alte ocazii. În ceea ce privește bostanul, mirat am fost că nu am găsit nici măcar o rețetă de plăcintă cu el până-n perioada interbelică. Posibil să fi avut aceeași soartă precum cartoful la început, destinat doar hrănirii animalelor și disprețuit de oameni.

Partea cu afumăturile am împrumutat-o, fără să o returnăm, din Europa Nordică, de aici și toată vărzăraia cu afumătură specifică Ardealului, împreunarea cu fasolea e totuși de dată mai recentă. Bașca, fasolea de dulce nu prea se cade în postul Crăciunului, așa că rămâne să ne întrebăm de unde și până unde obiceiul de a mânca fasole cu afumătură de Ziua Națională.

Răspunsul e simplu și nici nu datează de prea mult timp. Pe 1 decembrie 2000 România sărbătorea Ziua Națională dar și aniversarea ProTv-ului, prilej cu care postul de televiziune a lansat campania „Marea ciolaniadă” și de la o marmită cazonă Teo Trandafir servea cu zor ostașii patriei & alți doritori. Strachina întinsă de vedeta TV a devenit, în foarte scurt timp, tradiție și obiceiul a fost clonat de cam toate administrațiile din țară. Să nu vă cruciți când o să vedeți pe TVR sau pe Antena 1 ceaune imense cu fasole aburindă împărțită la săraci.

Obiceiul, de sorgine autohtonă, și nu aclimatizat precum Haloween-ul ori Valentine’s Day, demonstrează cât de ușor manipulabil este mentalul colectiv. Ca să nu mai repetem că Ziua Națională pică-n post și că, dacă o ajuți cu nițică afumătură, parcă nici fasolea nu mai pare îmbucătură de om sărman. În mod normal, conform sociologilor și antropologilor, ar trebui să treacă vreo trei generații până să devină și tradițională. Dar, la fel ca pe vremuri, nici timpul nu mai are răbdare cu noi.

De ce îmi doresc restaurante cu specific regional

Written by

Răspundeți

Check Also
Gault & Millau: Bucătăria românească, a cărei valoare încă pare a fi subminată, poate sta pe un taler echilibrat cu gastronomia internațională
Ghidul pentru restaurante  Gault & Millau a intrat de curând pe piața din România dovedind, încă ...