Am găsit recent o notiță, să tot aibă vreo doi-trei ani, despre o postare a lui Vasile Ernu de pe Facebook, referitoare la statisticile reale din perioada interbelică, despre care cu toții avem o imagine idilică.
Redau în continuare fragmentul lui Ernu și la final o să completez cu câteva date descoperite recent, despre alimentația populației rurale între cele două războaie.
“Masa de sărbători în Interbelic: icre de manciuria 1%, mămaligă 99%
Un jurnalist a găsit pe undeva «carnetul de bal» al unui boiernaş din interbelic (1937). «Pe la ora 13, în ziua de Crăciun, se strângeau musafirii: d’alde Malaxa, Asan şi Predoleanu, boierii Şerbănescu, Florescu şi Ştefănescu, generalul Petroff, avocatul Petrovicescu, ambasadorul X şi consul Y. »

Ce păpau? Ca la tot parvenitul, masa trebuia să se rupă de bunătăţi scumpe: «Ouă umplute pe bază de ficat de pasăre, unele poate şi cu anşoa, decorate cu frunzuliţe de pătrunjel sau murături, roşii umplute cu brânză de vaci de la olteni, mezeluri, neapărat salam de Sibiu, ghiudem, babic, kaizer, trei-patru feluri de brânzeturi, caşcavaluri, Camembert … Icre de Manciuria şi Beluga (negre) şi autohtonele icre de ştiucă. » Şi asta era doar începutul, după care urma ospăţul.
Ziaristul nostru a publicat notiţele, iar pe Facebook s-a tras concluzia, în vechea linie mitologică: ce bine se trăia în «Epoca de aur» interbelică. Da, se trăia bine, dar doar pentru 1% din populaţia acestei ţări. Să aruncăm un ochi fugitiv peste nişte date cinice…
Din volumul lui Bogdan Murgescu – România şi Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010)

Consumul mediu pe locuitor în RO 1938 – 2760 calorii/zi – 18 kg carne/an persoană / Să comparăm cu Bulgaria 2900 calorii/zi – 22 kg carne / persoană / Să comparăm cu alţi ani – în 1970 – 31,2 kg carne/persoană, în 1980 – 62 kg, în 1989 – 50,2 kg.
Speranţa de viaţă în RO – 1938 – 40,29 (bărbaţi) – 41,40 (femei) / Să comparăm cu Bulgaria în acelaşi an – 45,92/46,64 / Să comparăm cu alte perioade: anul 1970 – 66,3 la bărbaţi şi 70,9 femei.
Mortalitatea infantilă 1938 (morţi sub 1 an la 1000 nou-născuţi) – 182,5 / Să comparăm cu Bulgaria în acelaşi an – 144,4 / Să comparăm cu alţi ani – 1960 – 74,6, în 1980 – 29,3, în 1990 – 26,9.
Populaţia analfabetă în procente la 1938 – 54,3 % / Să comparăm cu Bulgaria în acelaşi an – 31,4%.

În România lui 1938 numărul de doctori era de 1,1 la 10.000 de locuitori. Să comparăm: în anii ’80, raportul ajunge la cifra de 20 la 10.000 de locuitori.
Nivelul de industrializare la 1937 în RO (indici pe locuitori, Regatul unit = 100) – 5,9 / Comparaţie cu Ungaria 21,3.
În 1930 în RO forţa de muncă prinsă din agricultură este 77,2% – să comparăm cu alţi ani: 1950 – 74,3 %, în 1980 – 29,8 %.
Concluzia istoriucului Bogdan Murgescu: «Decalajele României faţă de cele mai multe ţări europene s-au amplificat în perioada interbelică»”
Înainte de orice alte considerațiuni țin să nu fiu de acord cu Ernu atunci când îi numește parveniți, că nu toți sunt desprinși din Ciocoii vechi și noi, iar o masa, oricât de opulentă, dacă ți-o permiți nu ar trebui să fie înfierată în anii 2000 nici măcar prin comparație cu situația majorității (flămânde).
Adevărul e că Interbelicul boem, fastuos, lăptos și mieros are acel quelque chose îndelung râvnit, de multe ori exacerbat și denaturat de literatură. Mult mai facil au ajuns la noi descrierile vieții burgheze din Capitală, minunile cotidiene ale Micului Paris, festinurile la botul calului rememorate de Bacalbașa ori Paul Morand. Și dacă ne uităm prin cărțile de bucate publicate în perioadă (una dintre cele mai prolifice pentru tipăriturile de profil) o să observăm o abundeță de rețete (destinate celor de acasă!) ce pot da pe spate orice soi de gourmet.

Istoricul Matei Cazacu explică faptul că “marile gastronomii s-au născut la curțile monarhilor absoluți” și prin extensie rafinamentul culinar este apanajul proximității frunților încoronate. Capitalele sunt nucleele elevării gastronomice, acolo se nasc trendurile care prin mimentism ajung, de multe ori denaturate, și prin provincie. Influențele culinare se văd prima dată la centru, așa cum este și firesc, mai întâi în serviciile destinate păturii bogate.
În mahalale, în restul țării, mai ales prin sate, trufele sunt înlocuite cu ciupercile comune, icrele negre cu, în cel mai bun caz, cele de crap, morunul cu plătică și caras iar friptura cu fasole.
Mai jos citez câteva fragmente edificatoare din Anuarul Institutului de Istorie și Arheologie A.D. Xenopol, Populația Rurală a României între cele două războaie, D. Șandru. Ed. Academiei Republicii Socialiste România, Iași 1980.

“Una din principalele probleme ale populației rurale, cu implicații nemijlocite asupra stării generale a sănătății și asupra evoluției locuitorilor din punct de vedere biologic, a fost cea a alimentației. ”
“Doctorii M.Enescu și A. Radenschi au găsit în Moldova localități în care țăranul consuma, sub formă de mămăligă, cantități enorme de porumb (peste 1200 garme, reprezentând ușor 4000-5000 de calorii). Cercetările lui M. Enescu, din 1920, din județul Roman și ale profesorilor Al. Slătineanu, I. Alexa și Aycroyd de la Tomești, județul Iași, de după 1929, au constatat că alimentul de bază, porumbul, ajungea să fie consumat în zilele de mare efort fizic până la impresionanta cifră de trei kilograme pe zi.(…) Monotonia hranei ce se întâlnea în multe din satele noastre, transformată adeseori în monofagism maidic, avea repercursiuni asupra metabolismului. (…)

Mămăliga era, prin excelență, «mâncarea caldă», care înlocuia alimentele ce lipseau. Echipa studențească a Fundației regale care a lucrat la Stoeșești, județul Tutova a observant că țăranii de aici mâncau prost și inferior și că mamaliga era alimentul tuturor anotimpurilor, cele mai frecvente mâncăruri fiind compuse, la majoritatea locuitorilor, din chisăliță (fiertură de prune, corcodușe și cireșe) cu mămăligă, în timpul verii, mămăligă prăjită cu sare și cu oțet sau mămăligă cu usturoi pisat și murături, în timpul iernii. Mălaiul pe care ei îl foloseau era adeseori amestecat cu orz, degradându-se.
În anii de recoltă proastă, mai ales în zonele relative secetoase (județele Tutova, Roman, Fălciu, Suceava și provincial Basarabia), făina de porumb era combinată sau înlocuită cu făină de orz, fiind, ca și cea de porumb o hrană de necessitate.
(…) Uneori porumbul era consumat în cantități insificiente, alteori stricat.”
“Doctorul Iuliu Nitzulescu observa că toate anchetele, vechi sau mai recente, care studiază alimentația țăranului, ajunseseră la concluzii similar, potrivit cărora regimul alimentar era rău echilibrat și insufficient, în unele regiuni atât de redus, încât reprezenta un pericol social”
“Autorul monografiei județului Tutova, sintetizând regimul alimentar de aici, scria că doar o mică parte din sătenii județului se hrăneau în mod rațional, suficient și substanțial și că la cei mai mulți dintre țărani alimentația lăsa de dorit.”
“Fripturile de carne ocupau un loc foarte restrâns în hrana țăranului român. El nu-și permitea să consume, sub forma cea mai condensată, un aliment care pentru dânsul era rar și scump. Găina friptă pe grătar sau în frigare, mielul al frigare erau pentru majoritatea țăranilor mâncăruri de sărbătoare”.
Va urma
Foto: album 1938 Kurt Hielscher.

Despre foie gras şi trufe în interbelic