Ce tipuri de pâine se comercializau la finalul secolului al XVIII-lea

Cosmin Dragomir Harta pâinii

Istoricul Constantin C. Giurescu face o scurtă trecere în revistă a principalelor tipuri de aluat comercializate în Bucureștiul anilor de dinainte 1800.

“Potrivit unei însemnări inedite din 1822 privind «isnafurile», adică breslele care depin de agie, existau la acea dată, în afară de de brutarii propriu-ziși, jimblari, cei ce făceau jimble, și simigii, care făceau simți și covrigi. Diferențierea exista de mult. O hotărâre inedită din 1 iulie 1724 amintește de «jâmblăriea» vel-paharnicului Manolache, situată lângă Baia Mitropoliei. Pe de altă parte un «Mișu (sic!) simigiul» – numele a aromânesc – ia cu chirie de zece taleri pe an, la 23 septembrie 1794, o casă în mahalaua Scaune; zapisul respectiv a rămas și el inedit. O altă însemnare, din 11 septembrie 1791,  ne arată varietatea de produse a acestor diverși meșteri. În primul rând vine «jimblă albă cu drojdii de hămei» și «pâinea albă de grău spălat» și anume, dintr-un amestec de de trei calități de grău sau – spre a întrebuința expresia vremii – «fiind… împreunate trei mâini de grâu»; apoi «simitul alb ca și jimbla» și «covrigii iar albi». După aceea «prescurile i [și] colacii și pâinea ce-I zic cornu, care se lucrează de muieri, iarăși able ca jimbla». În sfârșit «covrigii care-(i) facă iarăși femeile» și covrigii «cei mărunți cu drojdii». Nu se poate spune că bucureștenii de acum mai bine de un veac și jumătate (n.r. sfârșitul secolului al XVIII-lea) n-aveau la dispoziție tot soiul de produse de panificație: de la pâinea obișnuită pentru poporul de rând, până la diferitele specialități, destinate mai ales celor cu dare de mână. Adăugăm că înseamnarea nu amintește de «plăcintari» și «lipieri», adică cei care făceau și vindeau plăcinte și lipii. Un zapis inedit ne arată cum, la 26 octombrie 1763, de Sfântul Dumitru, «Leca plăcintarul» – după nume, albanez – convine să plătească chirie «pentru locul plăcintăriei ce lucrez» câte 5 taleri pe an. Mai târziu, mergându-i bine, se vede, treburile, mai adaugă un taler la chirie. Iar în 1832, în Catastihul patentarilor găsim alături de franzelari și simigii, ca o categorie separată, pe «lipieri», șapte la număr”. (Constantin C. Giurescu, Istoria Bucureștilor, ediția a II-a, editura Sport-Turism, București, 1979)

O grevă a brutarilor la începutul secolului XX

Written by

Răspundeți

Check Also
Mihai Lupescu despre pâinea țăranului român (1916)
Una dintre cele mai importante și valoroase cercetări asupra bucătăriei țăranului român este cartea Mihai ...