Pâinea în Bucureștii anului 1906, o analiză de Frédéric Damé

Cosmin Dragomir Harta pâinii Istorie Main article

Frédéric Damé a fost un ziarist, filolog și istoric stabilit în București în 1872 (decedat în 1907). Este autor al mai multor cărți despre români, printre care excelentul volum “Bucureștiul în 1906”,  ediție îngrijită și prefațată de Adrian Majuru; traducere în românește de Lucian Pricop și Sînziana Barangă, Paralela 45, Pitești, 2007), din care cităm textul despre pâine ce aduce informații importante în demersul nostru.

“Hrana națională care constituie încă baza principală, ca să nu spunem exclusivă a alimentației țăranului, e mămăliga, dar care este o hrană insuficientă și adesea vătămătoare din cauza utilizării de mălai stricat sau din porumb încă necopt.

Este simplu să-i faci pe locuitorii orașului să mănânce pâine, însă din păcate nu e la fel de simplu și cu țăranii și vor trebui făcute mari eforturi pentru ca țăranii să înțeleagă avantajele pe care le-ar avea datorită pâini și vor trebui învinse multe dificultăți pentru a-i pune la îndemână pâinea.

Căutați cărți de gastronomie și istorie? gastroart vă recomandă libmag.ro 

Bucureștiul are două mari fabrici de pâine: una Viața, societate pe acțiuni, și cealaltă Sănătatea, societate colectivă. De asemenea, mai există și Manutanța Ministerului de Război, precum și cea din Colentina (moara lui Assan), a orașului. Aceasta din urmă dispune și de o moară. Primăria o întărește, iar antreprenorul este obligat la cererea comunei să pună în vânzare pâinea la prețul stabilit de ea. Această manutanță poate produce până la 20.000 de pâini pe zi. În afarpă de aceste mari fabrici există și mari brutari și alții medii care produc pâine obișnuită și pâine de lux, în vreme ce micii brutari produc doar pâine obișnuită.

Marile fabrici sunt construite la fel ca și cele din străinătate, după modelele marilor fabrici de la Viena și de la Pesta. Cât despre manutanțe, au fost introduce toate perfecționările mecanice recente, pentru a putea produce un număr mare cât mai mare de pâini.

În afară de manutanțele care nu lucrează decât în cazurile de grevă sau de împrejurări speciale și nu fabrică în mod obișnuit decât pâine normal, desi ar putea produce orice fel de pâine, celelalte fabrici și mari brutării ca Alois, Muller, Gagel, Blascek etc., fac zilnic toate soiurile de pâine găsite în mod current în comerț, adică pâine alba, pâine de secară, pâine din cartof, jimblă – pâine dintr-o făină mai alba -, pâine de lux, cornuri cu lapte, cu unt, cornuri sărate – care se consumă cu bere – și tot felul de alte soiuri de pâine.

Pâinea e vândută în brutării și, de asemenea, e distribuită la domiciliu de un serviciu special pe care îl are fiecae brutărie.

Brutăriile medii au în general între două și patru cuptoare, își macină singure făina și fac totul manual; fabrică, de asemenea, diverse soiuri de pâine, dar pâine de lux, și o parte dintre ele fac și distribuție la domiciliu.

Brutăriile mici există mai ales în mahalalele periferice, au un singur cuptor și fac doar pâine obișnuită și o vând chiar în acel loc.

Pentru fiecare cuptor e nevoie de echipă de șase oameni, care, după regulamentul serviciului sanitar, nu poate lucre mai mult de 14 ore pe zi; dacă e nevoie de mai multe ore pe zi, trebuie folosită o altă echiă. Fiecare cuptor poate produce 1300 de pâini pe zi, regulamentul prevede 1200; în general, se lucrează mai mult, obținându-se astfel 1300.

Brutarii se aprovizionează direct de la marii morari, unii au propriile mori mecanice, dar doar în puține cazuri și aproape toți au magazii unde-și depozitează rezerva de făină și uneori grâu nemăcinat, pe care-l fac după calitatea dorită după ce-l macină chia rei.

Prețul pâinii de un kilogram – două livre – este de obicei 22 de centime, jimbla se vinde cu 27 de centime, pâinea de lux ceva mai scump, pâinea veche este ieftinită; prețurile nu sunt peste tot egale. Unii brutari vând ceva mai scump, însă diferențele sunt întodeauna foarte mici. Beneficiul pe care-l realizează un brutar este minim, nu este niciodată mai mare de 5 centime pe pâine, iar o brutărie cu clientă numeroasă vinde între 500 și 600 de pâini pe zi. Brutarii nu pot ridica prețul pâinii fără a cere în prealabil acordul Primăriei. Agenții de control supraveghează de asemenea greutatea pâinii și dacă nu e regulamentară o confiscă și o dau instituțiilor de binefacere”

Moara lui Assan. Începuturile

Written by

Răspundeți

Check Also
O grevă a brutarilor la începutul secolului XX
Statul a încercat mereu să impunăp prețuri maximale la unele alimente, pâinea numărându-se de fiecare ...