PâineRețeteVaria

Despre floarea pâinilor (pristolnic)

Am întâlnit această floare prima dată în textul lui Mihai Lupescu – Din bucătăria țăranului român, editura Paideia 2000. E vorba de o plantă folosită pentru ornatul diferitelor pâini ritualice.
“Când se fac turte p<entru> plocoane, la nuntă sau la cumetrii, le mai fac diferite flori, până le pune la copt, pe față, cu furculița ori cu coada lingurii, ori cu floarea unei plante ce se cultivă prin grădini numai pentru acest scop, numită floarea pâinilor.”

Ce este floarea pâinilor?

Păi nu aveam cum să găsesc o sursă mai bună decât excelentul site https://ierburiuitate.wordpress.com
“PRISTOLNIC (Abutilon theophrasti). Plantă erbacee malvacee ale cărei fructe se întrebuințau drept pecete pentru modelarea pâinilor ceremoniale.
Obiceiul de-a însemna pâinea nu aparține doar creștinilor, chiar dacă nouă ne sunt familiare pâinicile și turtele ștampilate cu pristornice de lemn sau de piatră, cu însemne chirilice, aduse la biserică la sărbători, nunți și înmormântări.
Pâini marcate cu diferite motive – fie ele litere sau desene abstracte și figurative – au avut cam toate civilizațiile antice, iar rațiunile puteau fi economice (stampa purta numele producătorului, așa cum apare pe pâinile carbonizate, păstrate la Pompeii), artistice sau religioase. Probabil ca și la noi – și nu am motive să mă îndoiesc de asta – se ștampilau pâinile înainte de creștinism, dar, după apariția și răspândirea lui, obiceiul a rămas strict legat de datinile ortodoxe. În acest scop de foloseau pristornice meșteșugite anume, dar, pentru cine nu avea așa ceva la îndemână, exista un înlocuitor natural mult folosit la sate până în epoca recentă: capsula uscată a fructului de pristolnic, care avea o formă stelară, ce amintea de cea a unei flori abstracte.”
Puteți citi și mai multe informații despre această plantă aici 
Sursă foto: ierburiuitate.wordpress.com

Pâine – Beiu, Teleorman, rețetă de la 1900

Share:

Leave a reply

many kinds of best quality replica watches.

richard mille replica