Cezar Ioan (vinul.ro): Spre deosebire de politic, în vinuri se face din ce în ce mai simțită concurența

Cosmin Dragomir Actual Interviu Main article

Pe Cezar l-am cunoscut în urmă cu câțiva ani, pe o căldură toridă, când, în fața unor beri la draft am vorbit despre mâncare și vinuri. Deh… ni se întâmplă des, desi poate prea rar (vorbesc de discuțiile despre mâncare, nu despre beri :d ). Pare că am fost pe aceeași lungime de undă, căci, iată-ne, în 2018 organizând împreună, dar și cu Chef Nico Lontras, Congresul de Gastronomie și Vin, ba chiar și alte evenimente.  Și pentru că prima noastră discuție s-a lăsat cu un interviu în vinul.ro, am hotărât că trebuie musai să îl chestionez și eu, aici, pe gastroart. Lectură plăcută.   

De câtva timp, da, Vinul.ro e mult mai mult despre gastronomie. De ce?

Pentru că mi-am dat seama (în ciuda entuziasmului meu din ultimii 16 ani) că publicul e mult mai receptiv la mâncare decât la vin. Oamenii mănâncă de 2-3 ori pe zi, de băut vin beau mult mai rar. Mai mult, oricât de mult a crescut informarea și interesul concetățenilor noștri în legătură cu “nobila licoare” (și a crescut mult, mai ales in mediul urban mediu și mare), vinul rămâne un domeniu prea complex și cu promisiuni de satisfacție educată mult prea mici deocamdată, ca să poată stârni la mai mulți oameni, pentru mai mult timp, dorința de a petrece timp “învățându-l”. Tot la vin vom ajunge, vreau-nu vreau, dar am decis să încerc pe alt traseu. Să nu uităm că vinul ESTE PARTE DIN GASTRONOMIE. Dacă lucrul ăsta ar fi mai mult comunicat, și nu doar de mine – dacă s-ar vorbi la radio sau la TV mai des despre această resursă națională incredibilă – vinul s-ar putea bucura cu ușurință de un “statut social” mai elevat. Dar e greu – fie și dacă te uiți la ce reușești să faci chiar tu în materie, pe GastroArt – vinul rămâne complicat.

Cum e industria vinului la noi?

Cam ce vedem în politică. Nu glumesc deloc. Așa cum avem politicienii pe care îi merităm (raportat la timpul și energia alocate de fiecare dintre noi informării și implicării în domeniu), la fel avem și vinurile pe care le merităm: majoritatea decente (adică nu “de pușcărie dovedită”, vreau să spun), câteva mai răsărite și foarte puține dovedite ca excepționale – excepții, nu regulă. Și multe riscuri, multe capcane (noroc că aici e vorba doar de niște bani, nu de viețile noastre, ca în politică). Păi cum să arate, dacă noi nu cerem mai mult, zi-mi tu?!? Dar, la fel ca și în politică, asistăm la o creștere a interesului opiniei publice informate. Noroc că, spre deosebire de politic, în vinuri se face din ce în ce mai simțită concurența. În străinătate, mai ales în țările deja “așezate”, lucrurile stau mai bine atât în privința consumului, a prețurilor cât și a calității. Va veni și la noi, sper, o vreme în care vinul românesc să fie atât de “matur” – ca imagine internă și externă, ca business, ca prețuri, dar și calitativ – încât România să fie luată ca model “exportabil” și să putem spune credibil că… avem ceva de spus în materia asta.

Recomandări de vinuri descoperite în ultima perioadă?

O să râzi, probabil, dar prima recomandare către cititorii tăi ar fi să acorde o șansă, fără prejudecare, cramelor mari – acestea au avut banii să facă investiții importante în ultimii ani ca să crească acea “calitate minimă garantată” pe care o oferă pieței. Jidvei, Cotnari, Recaș – chiar și Vincon, în special în ceea ce privește vinurile lor din podgoria Huși – au evoluat. Și aș recomanda de la ei în special vinurile din soiurile obișnuite pe la noi: Feteasca regală de la Recaș, Feteasca albă de la Cotnari, Rieslingul de la Jidvei, Frâncușa de la Cotnari. De la crame mici, momentan aș recomanda o precauție bine informată și “asortată” cu informații independente de ce declară reprezentanții cramelor: am avut neplăcuta surpriză să degust și niște “petarde” frumos ambalate în PR (care înseamnă doar vorbe goale, dacă nu sunt susținute de fapte și de calitatea intrinsecă a produsului). Dar nume ca SERVE, Oprișor, Vinarte, Davino, Budureasca, Stirbey, Avincis, Licorna (și enumerarea e pur întamplătoare, nu e una “ordonată” în vreun fel”) continuă să demonstreze că depun în continuare eforturi lăudabile să fundamenteze PR-ul pe fapte relevante.

Clarificari despre Ziua Națională a Gastronomiei și Vinului…

Gastronomia… am purtat corespondențe și am scris atâtea teorii despre nevoia unei Zile Naționale a gastronomiei (și vinurilor, repet, fiindcă sunt inseparabile, ca sarea de bucate!) în ultima vreme, că mă ia capul… aș spune doar atât: să nu iubești gastronomia autohtonă, din care provii, în care te-ai format tu și strămoșii tăi, care i-au format pe părinții tăi și tot așa, e ca și cum nu ți-ai iubi și nu ți-ai respecta mama și tata sau persoanele care te-au crescut. Iar sa nu ai o Zi națională a gastronomiei ar fi ca și cum nu ți-ai serba și nu ți-ai cinsti părinții care te-au făcut și crescut! Numai persoanele cu grave devianțe psiho-emoționale ar face una ca asta. Mă opresc aici, fiindcă dacă mai sunt nevoit să explic și aici ceea ce evident simt că o iau razna…

Știu că pregătești și alte proiecte editoriale și nu numai, ne poți spune mai multe?

Proiectele mele viitoare țin, cu siguranță, de gastronomie și vin. Vom lansa curând o carte, #Winelovers’ Guide Into Romanian Treasures (e și în română și în engleză), cu peste 100 de vinuri românști recomandate de bloggeri și comunicatori de vin de la noi – fiecare a fost liber să facă mai multe propuneri, nimeni nu i-a cenzurat, “fiecare răspunde pentru recomandările proprii”. De ce nu recomandările noastre sau ale mele? Fiindcă, la 10 ani de când am pornit “Premiile de excelență Vinul.ro ca să acordăm recunoașteri independente de “establishmentul vinului”, am simțit nevoia să promovez și oamenii obișnuiți, cititorii noștri care s-au apropiat și s-au specializat în vinuri prin eforturi financiare și intelectuale personale. Oamenii aceștia și părerile lor sunt “altceva”, din nou, decât “establishmentul” din care, poate, am ajuns și noi să facem parte. A fost important și pentru mine și, cred, și pentru Vinul.ro, să ieșim din zona de confort a “autorității” și să vibrăm în mod nemijlocit pe frecvențele “societății civile” a vinului românesc. A rezultat un volum credibil, sincer, în care orice om normal la cap se poate regăsi. Mai pregătesc o cărticică personală, un exercițiu de memorie și de sinceritate ne-distructivă despre istoria vinului la care am fost martor și uneori chiar actor, în care unii se vor regăsi, alții nu… sper să intereseze pe cineva dar trebuia oricum să o încerc, pentru că toți ar trebui să încercăm să “dăm samă” despre ce am făcut, fiecare.

Rose-ul, încotro?

Rose-ul?!! Sper că întrebarea ta nu are legătură cu “să dăm samă” de mai sus… spun asta fiindcă, vreau sau nu, Vinul.ro este responsabil de o mare parte din creșterea acestui trend la noi în țară. Cu toată modestia (not, actually!), când noi am început să organizăm campanii de promovare a rose-ului, existau vreo 5-6 produse în toată țara. Azi, aproape FIECARE CRAMĂ produce măcar 2-3 rose-uri iar consumul a explodat. Cred că va crește în continuare – e un produs foarte jovial, foarte accesibil, care asigură pentru foarte mulți oameni o cale facilă de intrare către “universul vinului”.

Top 3 crame de vizitat

Top 3 crame de vizitat azi, fără întârzieri inutile: Avincis, Licorna, SERVE. Sunt și frumoase, și “întruchipate” de oameni pasionați și inteli genți, și cu vinuri bune. Dar aș sfătui pe toată lumea să viziteze mai multe! În special pe managerii și managerii de HR care plănuiesc diferite team buildinguri sau activități care să dezvolte spiritul și coeziunea echipelor – vizitele la crame, contactul cu gastronomiile regionale, vizualizarea altor modele de business, teatarea limitelor intelectuale și comportamentale ale oamenilor din subordine – toate sunt excelent servite de vizitele la crame.

Gastronomie modernă românească adunată într-o carte by Vinul.ro, Serve și Selgros

 

Written by

Răspundeți

Check Also
Povestea Pitei de Sântimbru
Dacă vă duceți la Cluj, așa cum a fost cazul meu, și treceți prin Alba, ...