Pâine din 1892 expusă la Galați

Cosmin Dragomir Actual Varia

Tot căutând informații pentru #hartapainii am descoperit această poveste fascinantă, și cu proxima ocazie când ajung la Galați promit să dezvolt subiectul. Până atunci vă las să vă delectați cu un articol din presa locală despre această pâine coaptă în 1892 la Genova și care s-a păstrat perfect și este expusă la un muzeul din Galați.

“În urmă cu un secol marinarul Vasile Pamfil aducea la Galaţi o pâine care a fost gătită la Genova în 1892. În anul 1915, Vasile Pamfil i-a donat pâinea lui Paul Paşa, directorul Şcolii nr.6 din Galaţi. Marinarul a făcut parte din echipajul crucişătorului „Elisabeta” şi a participat în anul 1892 la manifestările dedicate împlinirii a 400 de ani de la descoperirea Americii.

Vasile Pamfil a intrat atunci în posesia pâinii, cumpărând inclusiv caseta în care aceasta fusese expusă, păstrând-o în locuinţa sa până în anul 1915. În luna mai a aceluiaşi an a donat pâinea Şcolii nr. 6, unde funcţiona un fel de muzeu de istorie.

De la Şcoala nr. 6, pâinea a ajuns la Muzeul „Casa Cuza Vodă”, nou înfiinţat în anul 1939.  Aceasta a făcut parte din expoziţia de bază a muzeului gălăţean până la începutul anilor ’70, când a fost retrasă, deoarece comuniştii considerau că reprezintă un produs al „orânduirii burghezo-moşiereşti”, neîncadrându-se în valorile ce erau promovate în acea perioadă.

După aproape patru decenii, în care a „zăcut rătăcită” în depozitele muzeului, în anul 2009, pâinea a fost „redescoperită” de directorul Muzeului de Istorie „Paul Păltănea”, profesorul Cristian Dragoş Căldăraru, ea găsindu-se în aceeaşi stare excelentă.

Pâinea a reintrat atât în atenţia specialiştilor în muzeografie, cât şi în a celor din domeniul chimiei alimentare, interesaţi de modalitatea în care a fost cu putinţă păstrarea ei într-o stare bună pentru o perioadă atât de îndelungată.

În anul 2010, Romulus Marian Burluc, conferenţiar doctor inginer la Facultatea de Ştiinţe şi Ingineria Alimentelor a studiat pâinea pentru a desluşi misterul longevităţii ei: „Am analizat această pâine şi am constatat că nu prezintă urme de mucegai, deci de infecţie microbiană. Datorită volumului mare şi a evaporării apei din compoziţie a fost posibil ca pâinea să reziste până în zilele noastre. Deci peste 120 de ani”. Practic, după spusele specialiştilor, aceasta este pâinea perfectă: realizată doar cu ingrediente naturale, respectându-se normele şi timpul necesar fiecărei etape, se obţine un asemenea produs care învinge bariera timpului”.

Informații preluate din presa locală viata-libera.ro

Foto: viata-libera.ro

Povestea Pitei de Sântimbru

Written by

Răspundeți

Check Also
Muzeul Pâinii din Oradea
Muzeul Pâinii a fost amenajat în fosta brutărie din Cetatea Oradea care a funcționat mai bine de ...