Ofelia Văduva, etnolog: Gustul – graniță identitară (de la colacul de nuntă la tortul mirilor)

Cosmin Dragomir Actual Harta pâinii Main article

Articol publicat în Anuarul Institutului de Etnografie și Folclor “C. Brăiloiu”, București, serie nouă, Tom 11-13 2000/2002, editura Academiei Române, preluat cu acordul autoarei Ofelia Văduva.

O temă mult discutată astăzi este cea a gustului, noțiune percepută în accepția sa lărgită, ce include reperezentări alimentare, dar și nealimentare, cele legate de preferința pentru anumite mâncăruri, dar și cele legate de opțiunile culturale și artistice alte grupurilor sau indivizilor, definite prin bun gust sau prost gust. Un bine cunoscut dicton spune: “gusturile nu se discută”, înțeleociunea umană oferind fiecărui individ ( sau grup social) posibilitatea de exprimare deschisă a preferințelor culturale, estetice, affective, deci de definire a realației cu lumea înconjurătoare percepută în mod particular, prin simțuri propria. Se știe astăzi că gustul nu este numai o categorie sensorială; el stimulează simțurile noastre, dar, totodată, vehiculează valori culturale și norme comune unui grup, fiind, de fapt, revelatorul unei conștiințe collective formată în timp și transmisă de-a lungul generațiilor. În această unică impostaz, gustul face parte din mentalitatea epocii, reflectând un mod unitary de gândire. Nu este însă mai puțin important faptul că, de asemenea, el evidențiază diferențe, deci creează bariere și îi distanțează pe cei care au alte preferințe, fiind, în acest context, reper de identitate (fie ea etnică, religioasă, de vârstă, sex, statut socioeconomic)[1].

Oprindu-ne la importanța gustului în hrană, observăm că el este determinant în conduita alimentară, în alegerea sau respingerea hranei[2]. Cei care acordă o mare atenție gustului alimentar sunt neurofiziologii, care încearcp să demonstreze rolul gustului ca mecanism ce reglează ingestia alimentelor și menține un echilibru canitativ și calitativ în organism. Pe de altă parte, antropologii se referă din ce în ce mai insistent la noțiunea de gust, subliniind influența culturii în alegerea hranei, îne exprimare preferințelor alimentare. Desigur, nu trebuie să uităm că, uneori, nu cultura este determinantă în alegerea hranei, ci condițiile socioeconomice (precare) și că, în acest caz, gustul se formează în funcție de aceste condiții. Un exemplu în acest sens este predilecția românilor pentru pentru murături. Abundența sării în spațiul carpato-danubian a favorizat dezvltarea “gustului” pentru legumele conservate în sare, care asigurau rezervele alimentare pentru o mare parte a anului în circumstațe socioeconomice nefavorabile, căci, în alegerea hranei, “gustul” este supus, uneori, condiționărilor exterioare, care prevalează asupra selecției motivate din interior, ca urmare a reacțiilor senzoriale ale omului. După cum se știe, hrana este percepută prin multiple simțuri: miros, gust, auz, vedere, producând o stimulare a întregului aparat senzorial: gustativă, tactilă, termică, olfactivă. Cele patru savori fundamentale (dulce, sărat, acru, amar) determină alegerea hranei conform preferințelor (dar și necesităților, cum arătam mai sus), fiind, fără îndoială o expresie a unității unui grup, un semn de apartenență culturală care leagă (pe plan orizontal) oamenii între ei și asigură (pe plan vertical) legătura între generații. Mai puțin luată în considerare atunci când este vorba de hrană este acea componentă a gustului care se referă la percepția vizuală a hranei, formele sale de expresie fiind culoarea, forma, modul de prezentare a alimentului. Dar o componentă și mai importantă a gustului este, în opinia noastră, simbolica inclusă în alimentul respectiv mai ales în sistemul de semne vizuale ce transmit mesaje codificate, ale căror “chei” se regăsesc în mentalitatea grupului. Există multe alimente care în compoziție, dar mai ales în forme sau ornamente, cumulează simboluri diverse ce explică “gustul” pentru utilizarea lor, desi nu satisfac, poate, anume exigențe senzoriale. Se remarcă, în acest sens, modelările în aluat denumite, cu termen generic, colac, modelări ce concetrează o bogată simbolică benefică, înscrisă în totalitate în axiologia pozitivă a pâinii. Utilizarea ceremonială și rituală a colacului în viața tradițională, cu o frecvență remarcabilă, evidențiază, procesul de înlocuire a semnificațiilor nutritive ale aleminetului cu semnificațiile sale simbolice, cu alte cuvinte, trecerea de la gustul alimentar, receptat prin simțuri, la cel receptat spiritual. Fenomenul se petrece diferit în mediul rural față de cel urban, gustul devenind în timp, prin departajările pe care le operează, graniță identitară. Din multitudinea de modelări în aluat specific satului românesc, preparate și utilizate în toate obiceiurile (cele în care nu apare colacul fiind prea puține)[3], luăm în discuție colacul de mireasă. În contextual nunții tradiționale, el este important nu atât pentru calitățile sale gustative sau estetice, cât pentru bogata simbolică inclusă atât în componență, cât și în forme ornamentale. Metaphoric vorbind, colacul de mireasă comunică, prin simboluri încifrate, “gustul” pentru familie, pentru păstrarea relațiilor cu familia natural, ca și pentru consolidarea relațiilor cu familia nou-creată prin unirea cuplului, de “gustul” pentrucoeziunea familiei lărgite – idee de bază a mentalității rurale tradiționale. Această modalitate de a percepe semnificațiile colacului de mireasă relevă, pe lângă ipostaza vizuală (deosebit de important când vorbim de colac), o nouă ipostază a gustului: cea mentală.

Referindu-ne mai întâi la percepția vizuală, la imaginea colacului de mireasă, a cărui modelare și ornamentare sunt în centrul preocupărilor înainte de nuntă, observăm că se pune un accent deosebit pe dimensiunea estetică a gustului: “Colacul de mireasă trebuie să fie frumos, să le placă nuntașilor”[4], dar mai ales pune accent pe dimensiunea lui simbolică: “colacul trebuie înstruțat [împodobit] să aducă noroc”[5], “Se face împletit să aducă spor în casă”[6]. Motivul ornamental frecvent utilizat este împletitura, la care se adaugă uneori alte elemente decorative: flori sau păsări din aluat, busuioc, fire de lână roșie. Interpretarea motivului împletiturii în contextul nunții duce la analogia cu șarpele, considerat în unele mituri antice distribuitor al fecundității. Colacul sugerează astfel menirea miresei în cadrul familiei ce se întemeiază. Adesea apare semnul X, realizat fie prin aplicarea unor “drugi” de coca, fie prin incizie. Explicat de informatorii noștri prin semnul religios al crucii, acest ornament poate fi, de fapt, străvechiul symbol al înmulțirii, consacrat mai târziu și de științele matematice, având rolul de menire rituală a creșterii numerice a noii familii.

Referindu-ne la percepția mentală sau simbolică a “gustului” colacului de mireasă, observăm că întreaga scenografie, începând cu prepararea colacului, continuând cu ruperea și împărțirea lui, se bazează pe respectarea unor precise prescripții ritual, îndeplinite de membri ai familiei (naturale sau ai celei formate prin alianță), cu rol și statut principal în startegia de strângere a legăturilor în marea familie ce se creează prin unirea celor doi protagoniști, având drept scop final menținerea sub influența familiei.

Preparat ritual de mama naturală a mirelui sau a miresei, în cele mai multe cazuri, colacul de mireasă poate fi modelat și de mama spirituală a tinerilor – nașa. Statutul central al acestora în sistemul tradițional de rudenie este de natură, conform unor vechi credințe, să transmită aluatului frământat de ele forța benefică a continuării bunelor relații familiale și a menținerii dependenței tânărului cuplu față de familia naturală (părinți, frați, veri). Întregul proces de preparare este ritualizat, începțnd cu cernutul făinii, adusul apei, frământatul aluatului, coptul lui. Se dă atenție, cu precădere, apei necesare preparării aluatului care este adusă în mod ritual de „cumnatul” și „cumnata de mână” sau „fratele” și „sora” de ginere sau mireasă, actanți cu rol principal în complexul ceremonial, care, fără să fie rude de sânge, prin denumirea lor și prin atribuții au rosturi importante în consolidarea relațiilor de rudenie în marea familie ce se întemeiază.

O important normă tradițională se referă la travestirea în băiat a fetei care aduce apa, normă inspirată de tipul de rudenie specific sistemului patriarchal, în care bărbatul are putere și autoritate. Ideea de a transmite aluatului forța tipic masculine, în credința că aceasta va influența „puterea” căsnicie, face parte din baza normativă a mentalității tradiționale, pentru care asigurarea duratei lungi a noii familii și reglarea rolurilor încă de la începutul căsniciei au mare importanță.

Preocuparea societății tradiționale pentru cultivarea și menținerea legăturilor de familie se traduce și prin respectarea practicii ritual, care permite doar persoanelor cu familie să prepare colacul de mireasă: „o fată cu ambii părinți în viață” sau „o femeie cu bărbatu’ dintâi”[7] sunt singurele capabile, în gândirea tradițională, să asigure eficacitatea magică a aluatului, prin forța ce le-o insuflă existența familiei.

Numeroasele sensuri simbolice, cu rădăcini în mentalitatea tradițională, fidelă dorinței de asigarre a stabilității și rezistenței în timp a legăturilor familiale, regăsim în practici rituale izvorâte și întreținute de credința în valoarea magică a colacului: mireasa îl privește pe ginere prin colac când vine cu alaiul să o ia la cununie (gest menit să asigure durabilitatea legăturii lor) sau poartă colacul legat la șold pe toată durata nunții (în scopul ușurării procreerii, deci a creșterii numerice a noii familii). De asemenea, schimbul colacului de mireasă cu cel al ginerelui (gest menit să consolideze noua familie) sau ruptul colacului deasupra capului miresei când pleacă la biserică (rolul mamei în această secvență fiind preluat, uneori, de nașă) și, mai mult, secvența împărțirii bucăților rupte tinerilor care vor să-și întemeieze, la rândul lor, o familie, sunt gesturi rituale care emit mesajul prodund semantizat al promovării trăiniciei familiei.

Realitatea alimentară, dar și semn încărcat cu speciale sensuri simbolice, colacul de mireasă sublimează, poate cel mai bine gustul alimentar, metamorfozându-l în “gustul” spiritual pentru valorile familiei, pentru puterea ei benefică asupra existenței oamenilor.

O comparație între semnificațiile colacului de mireasă, specific mediului tradițional, și ale corespondentului său în viața urbană – tortul de nuntă – poate reliefa diferențele notabile ce separă mentalitatea tradițională de cea modernă. Deși ambele sunt simboluri alimentare ale nunții, deci sunt plasate în context asemănător, ele comunică prin modul de preparare sau prin intermediul unor expresii vizuale, mai mult sau mai puțin elaborate, informații diferite privind “gustul” pentru valorile culturale și modul de gândire specific fiecărui mediu.

În timp ce colacul de mireasă este încărcat ritual cu puteri benefice necesare menținerii și cultivării relațiilor de familie, tortul de nuntă, victorie a evoluției tehnicii industriei alimentare și, implict, a evoluției gustului (alimentar și estetic), este sărăcit total de conotațiile magico-rituale referitoare la întărirea coeziunii familiale. Desigur, putem vorbi, în oarecare măsură, de o resemnatizare a tradiției în modul de prezentare (ornamentat cu unele motive simbolice, înconjurat de lumânări, flăcări) sau în gestul tăierii împreună a feliilor (menind solidaritatea cuplului în fața problemelor vieții). Rămâne evidentă trecerea de la preponderența ritualității, caracteristică societății rurale tradiționale, la preponderența festivului în viața urbană, contemporană, paralel cu schimbarea de mentalitate, intervenită în timp, privind importanța familiei naturale sau a aceleia dobândite prin alianță. Pe măsura obținerii independenței materiale a tinerei generații, slăbește instituția familiei lărgite, scade „nevoia” materială și sprirituală pentru cultivarea sistemului de rudenie, dispare treptat “gustul” pentru coeziunea marii familii, dar și pentru coeziunea cuplului (divorțul este acceptat cu mare ușurință). Tortul de nuntă devine semn de semnatică special prinvind aceste schimbări. El rămâne doar un symbol festiv al nunții, în prepararea și ornamentarea căruia principala preocupare se îndreaptă spre savoare și estetică, deci spre semnificații claredimensiunea alimentară și vizuală a gustului. Dimensiunea simbolică și ritual cu semnificații clare privind potențarea solidarității familiei, se șterge pararlel cu schimbarea mentalității. Acest fenomen este din ce în ce mai vizibil în societatea românească a zilelor noastre, o societate care prin forța  istoriei a păstrat până târziu în timp caracterul traditional al relațiilor de rudenie, relații care acum încep să slăbească. De dată relative recentă, conștientizarea faptului că prezența colacului de mireasă în scenografia nunții adaugă un simbol de identitate complexului ceremonial aduce din nou o schimbare. După ce o perioadă colacul de mireasă dispăruse din recuzita nunții urbane, el reapare în ultimul timp alături de tortul de nuntă. Lipsit însă de attribute ritual, în cele mai multe cazuri, el este utilizat doar ca simbol ceremonial, doar ca semn-martor al “gustului” pentru familie characteristic modelului cultural tradițional. El relevă, în limbaj propriu, coexistența unor elemente ale mentalității tradiționale cu elemente transpuse în “gustul” familiei lărgite.

Foto: dacicool.ro

Bibliografie:

[1] M. Perrefort, Mgilli, Goȗt et identité nationale, în vol Le goȗt. Actes du Colloque, Dijon sept. 1996, p. 771; Gonzales Turmp, The Pathways of Taste, în vol. Food Preferences and Taste Continuity and Change, ed. By H. Macbech, Bergham books, Providence, Oxford, 1997

[2] M. Macbetch, S. Larry, Food preferences and Taste, An indrocution, în vol food preferences…

[3] Ofelia Văduva, Pași spre sacru. Din etnologia aliemntației românești, București, ed. Enciclopedică 1996

[4] Informații culese din județul Gorj, 1978

[5] Informații culese din jud. Bistrița Năsăud, 1982

[6] Informații culese din jud. Ialomița, 1993

[7] Informații culese din jud. Vâlcea, 1983, jud. Brașov, 1994

Vlad Macri: Identitatea culinară națională ar trebui pornită de la regionalisme

Written by

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Check Also
Vintilă Mihăilescu: comensalitatea l-a făcut pe Om
Iar aceasta s-a întâmplat acum multe mii de ani... Vă puteți întreba de ce trebuie ...