ActualArticoleChestionar

Matei Pleșu: “Cu toalete imunde, pastă de mici de la hipermarket și cartofi congelați nu ajungem departe”

Astăzi, la chestionarul gastroart ne răspunde scriitorul, traducătorul și publicistul Matei Pleșu. Matei este un autorul volumului “Amintiri din bucătăria lumii. Mică antologie de gusturi, stări și gustări”, ed. Humanitas, dar și coordonatorul celor mai savuroase dosare cu tematică gastronomică din Dilema Veche.

Avem o gastronomie românească?
Avem. Că altfel am muri de foame. Codul uscat e sufletul bucătăriei nigeriene – pește importat în mod tradițional, cu miile de tone, din arhipelagul norvegian Lofoten. Cu alte cuvinte, faptul că un ingredient e importat, adoptat, preluat nu subminează autenticitatea produsului final. Filiația e garanția autenticității, nu opusul ei. Firește că mititelul se trage și el de undeva. Dar a crescut, așa cum îl știm, în România, și a căpătat gustul lui aparte, care nu seamănă nici cu cel turcesc, nici cu cel sîrbesc șamd. Etimologiile nu trebuie luate prea în serios – în materie de mîncare, cel puțin. Ce dacă „ciorba”, „sarmaua” și „chifteaua” vin din persană (şōrbā, kōfta) sau din turcă (çorba, köfte, sarma)? Și sarmaua, și chifteaua, și ciorba au gustul lor, specific locului, cu totul altul decît cel a vecinelor-strămoașelor de la răsărit.
Care este/sunt preparatul/ele identitare pentru România?
Cred că putem vorbi mai degrabă de un efect colectiv, de grup, de ansamblu. Ciorbe, mititei, plăcinte, iahnii, brînzeturi (telemea, burduf), chiftele, salate de vinete, de icre, cefe de porc, șorici, mămăligă, mujdei… luate în parte, poate că le găsim și prin alte locuri; dar împreună sînt imbatabile, creează un caleidoscop gustativ cu adevărat specific locului. Un produs strict local, mă încăpățînez totuși să cred, ar fi borșul de huște. Nu seamănă, din cîte știu, nici cu borșul ruso-ucrainean dulce și roșu, nici cu żur-ul polonez, cu kyselo cehoslovac (vezi „chisălița”) sau cu Kübelsauer-ul german. Așa că o ciorbă acrită cu borș e un bun, chiar dacă discret, vestitor al bucătăriei românești.
Ce și cum ar trebui să promovăm, din punct de vedere culinar, străinilor?
Străinii sînt și ei oameni. Și e de presupus că apreciază calitatea mîncării, prețul corect, igiena localului și repetabilitatea unei experiențe culinare bune. Lucruri banale și de bun simț. Cu toalete imunde, pastă de mici de la hipermarket și cartofi congelați nu ajungem departe.
Ce produse locale vă plac, un top trei de promovat?
Lactatele Coline din lapte de capră, cașcavalul Dobrogea de oaie (cel produs la Fetești, nu la Botoșani), vinurile (albe) de Drăgășani (cramele Bauer și Știrbey-Kripp).
Ce lipsește restaurantelor cu specific tradițional?
O mai bună și mai nuanțată împerechere a mîncărurilor specifice cu băuturile regionale – dincolo de banalitatea recomandărilor „la mici – bere”, „la carne – vin roșu”, „la pește – vin alb”. Ce fel de bere? Ce soi de vin? Din ce cramă sau regiune?… Din ce an?  – dar să nu mergem prea departe.
Și, foarte important, un restaurant ar trebui să ofere pîinea proprie – proaspătă, caldă, făcută în casă. Ar trebui urmată pilda orientalilor: orice locantă turco-arabă are propriul cuptor de pîine.
Credit  foto: viva.ro și rfi.ro

Tiberiu Cazacioc: "Adevărat, important este să recâștigăm mâncarea locală" – chestionarul gastroart

Share:

Leave a reply

many kinds of best quality replica watches.

richard mille replica