Continuăm seria de articole atipice cu încă o proză, de data aceasta memorialistică, a scriitorului Dan Iancu.
 

Despre „ca o” poate la fel de bună!

Era pe la începutul mileniului cînd am fost solicitat de către Microsoft să fac parte dintr-un juriu unde trebuiau să participe studenți cu diverse proiecte pentru Imagine Cup. Chestia se făcea la Suceava, astfel încît am ajuns cu o zi mai devreme, pe la prînz, ca a doua zi să fiu odihnit și plin de bunăvoință. Mă cazez unde mi se indicase, la un hotel pe lîngă Universitate, și mă duc să-l caut pe Tody, reprezentantul Microsoft. Am dat de el și avea treabă pînă peste cap. Îl întreb doar unde să mănînc ca să-l las în pace. Îmi explică și dau de locanta cu pricina, din păcate i-am uitat numele, cert e că avea terasă și am luat loc la umbră. Vine chelnerul, un tip solid, brunet, cu mustață, dar zîmbitor și-mi aduce meniul. Citesc și dau prima dată-n viața mea de sintagma „ciorbă rădăuțeană”. Ce-o fi, îmi zic și-l chem pe chelner.
– Nu vă supărați, încep eu diplomatic, ce este ciorba rădăuțeană?
– Seamănă cu ciorba de burtă, dar e cu piept de pui.
– Aduceți-mi, vă rog, o porție.
– Și felul doi?
– Mai vedem noi.
Îmi făcusem socoteala că dacă e o ciorbă bună voi lua și partea a doua, iar dacă nu voi trece la covrigi. Nu riscam să stau a doua zi pe tron pentru că aveam o zi absolut plină cu jurizarea.
Vine comanda. Un bol destul de generos plin cu o arătare albă cu niște puncte roșii (de care nu-mi aduc aminte la ciorba de burtă), dar a cărui miros avea pe „vino-ncoace” așa că a, mușcat din ardeiul iute proaspăt pus alături și am luat prima lingură. Aici ar trebui să fa o pauză din vorbe pentru că nu m-am oprit pînă nu am zvîntat bolul. Era absolut minunată ciorba asta pe care nu o văzusem în București pe unde-am fost. Nici acum nu e prea populară, dar acu ceva vreme habar n-aveam de ea.
– Cum a fost?, mă-ntreabă chelnerul.
– Mai adu una. Tot cu ardei iute.
– S-a făcut șefu.
După ce m-am săturat l-am întrebat pe bunul meu prieten (așa-ți devine un chelner dacă e preventiv, politicos, deschis și mai ales cu un zîmbet, care nu-i de plastic, permanent pe buzele lui.) care e rețeta. Mi-a zis-o, desigur varianta lor cum am să aflu studiind problema la întoarcerea acasă. Problema mea era că o fac numai cu piept de pui și nu folosesc toată carnea macră a păsării după ce a fost fiartă întreagă și aș fi preferat și ceva cubulețe din țelina, păstîrnacul și pătrunjelul care au participat la fierbere. De felul meu apreciez să am ce mesteca mai mult decît ce bea la o mîncare. Dar ăsta e gustul meu și nici pasarea zarzavatului pentru îngroșare nu mă pasionează pentru că este o operație delicată și cu multă muncă la bază pentru a obține catifelarea ideală. Altfel e precum nisipul. N-o să vă dau aici rețeta, se găsește deja pe Internet în toate variantele posibile, așa că…
Am plătit lăsînd un bacșiș onorabil și am plecat la plimbare. Mă simțeam foarte bine și stare nu m-a părăsit nici seara cînd am luat, în altă parte, faimoasa ceafă la grătar cu piure de cartofi, care s-a dovedit a fi pulpă cu cartofi zdrobiți.
Cert e că a doua zi am fost plin de bunăvoință.