Încep astăzi un lung șir de articole dedicat brăgii (vai cât de urât sună!), o băutură fermentată din mei – meiul are o îndelungă utilizare pe actualul teritoriu românesc. Am strâns, în ultimii ani câteva zeci, dacă nu chiar sute, de fragmente despre această băutură care încă mai poate fi savurată în câteva locuri din România. Astăzi, vă prezint un text dintr-o carte excelentă: Alimentația Poporului Român, în cadrul antropogeografiei și istoriei economice, fundația pentru literatură și artă Regele Carol II, București, 1939:
“Suntem, din punctul de vedere al geografiei botanice, la limita nordică a viţei de vie, a vinificaţiei. Acest hotar al vinului se traduce prin deosebiri importante alimentare între Români şi popoarele vecine dela Nord. Dela frontiera noastră nordică începe zona băuturilor jermentate, din cereale (orz, ovăz):
Kwasul Slavilor răsăriteni[i] vechiul « Zur » al Polonezilor; Berea Germanilor şi Celţilor de Nord[ii]. Suntem deci sub limita Sudică a acestei zone a băuturilor fermentate, alcoolice sau nu, care ocupă toată Europa nordică, mai sus de zona vinului; şi reapare la Sud, în Africa şi Asia, sub limita sudică a acestei zone (Egipt, Asiria, Babilon).
La Sudul Dunării regăsim tehnica băuturilor fermentate sub forma unei băuturi care se pregăteşte tocmai din mei” cereala noastră tradiţională, e braga.
Zona acestei băuturi, care pare a fi fost cândva cu mult mai întinsă; coincizând, după MAURIZIO, cu domeniul vast al meiului (Galii o cunoşteau sub acelaşi nume), per si stă astăzi numai în zonele sudice şi răsăritene ale Europei şi în regiunile vecine ale Africei şi Asiei: Egipt, Abisinia, Caucaz, Ţara Kirghizilor şi, în Europa, în Peninsula Balcanică. În afara acestui teritoriu, braga e cunoscută, dar joacă un rol destul de şters, la Polonezi şi Ruşii Mici.
Cunoscută în ţările noastre probabil din timpuri străvechi, braga nu pare a fi fost niciodată o băutură tradiţională a acestor locuri. Tehnica ei pare a fi fost importată altădată, ca şi astăzi, din Ţările Balcanice. De altfel, aceste regiuni subdunărene par a fi fost totdeauna leagănul unor astfel de băuturi. Scriitorii vechi mai vorbesc de existenţa în vechea Grecie şi în Tracia a unei băuturi fabricate din fermentarea orzului şi care a fost identificată cu berea. Ea pare a fi fost moştenită, împreună cu numele ei briton de la populaţiile preelenice (GLOTZ, LI, LXI). E atestată la Tracii din Balcani, dar nici textele şi nici tradiţia nu dovedesc existenţa unei asemenea băuturi în Nordul Dunării.
Locuitorii ţărilor noastre nu par a fi utilizat niciodată cerealele lor pentru pregătirea unor băuturi. Teritoriul nostru este cuprins însă între două zone de băuturi fermentate: la Nord, berea şi kwasul, la Sud, braga şi poate, altădată şi berea. S’ar putea spune că atât băuturile nordicilor cât şi cele tracice ne-au rămas străine.
Explicaţia cea mai plauzibilă a acestei izolări este abundenţa de viţă şi obiceiul vechi al vinificaţiei, atestat de scriitorii antici care vorbesc destul de des de obiceiurile de intemperanţă ale Tracilor în general şi ale Geţilor în special. Suntem deci, din punct de vedere al ignorării băuturilor de cereale fermentate, în tovărăşia popoarelor sudice din regiunile viticole, Italia, Grecia.
Vinul a fost totdeauna preferat băuturilor fabricate din cereale, care pot fi privite ca băuturi de necesitate. TACIT ne spune că Galii şi Germanii din preajma hotarelor Imperiului, renunţau la berea lor tradiţională, ca să cumpere vin: « pioximi ripae et vinum mercantur» (TACITUS, Germania. Cap. XXIII).
Prezenţa băuturilor de cereale în Peninsula Balcanică ar fi o dovadă că, cel puţin în anumite regiuni, vinul este o băutură inaccesibilă, după cum ar putea fi vorba de un obicei răspândit din Orientul neviticol.
Lipsa băuturilor fermentate în regiunile noastre are însă şi o altă însemnătate. Pentru MAURIZIO (XII), tehnica de preparare a berii şi cu atât mai mult a brăgii, din care se pare a deriva, este la baza panificaţiei. Fapt este că, la noi, lipsa tehnicii băuturilor fermentate merge mână în mână cu o relativă ignorare a panificaţiei.”
Credit foto: mediafax.ro
[i] Obiceiul lichidelor calde al Slavilor din Nord, impus de climat, i-a dus de sigur la adoptarea ceaiului, care tinde să înlocuiască vechile supe.
[ii] Acelaşi lucru se poate spune despre mied, băutură din miere fermentată, mult întrebuinţată la Sciţi ca şi, mai târziu la Slavi, şi desprecare găsim, în locurile noastre, o singură menţiune (PRISCUS LXI).