O vizită la Piața Obor (din București, pentru cei care fac cumpărăturile la Mega Image), piața ai de patrimoniu, pe stil vechi, oferă totdeauna o experiență aparte. Sunt mai multe niveluri de lectură, ca să spunem așa. Cred că este un subiect gigantic de studiat, monografiat și pus în vitrină. Dar așa cum îmi place adesea să observ, ca Observator gastronomic, perspectiva pe care o primești, când ridici privirea, este simbolic semnificativă. Cum bine au scris pe ziduri, ridică privirea (dar nu veți fi mântuiți!), dar cel puțin veți fi uimiți că poziția bipedă dar și privitul spre ceruri, mai poate oferi surprize.
Ecco imaginea pe care v-o propun. Surpriză? Uitata invitație – sau nu, poate la capătul de jos, micii așteaptă? vizibilă ca un îndemn de far călăuzitor, care ar vrea să ne ațâțe imaginația, care probabil că vrea să ne zdruncine memoria gustativă, să ne răscolească memoria olfactivă și să ne speculeze atavic-primitivismul ce ne poate induce pavlovian la grătar, poate fi suficient de dramatică prin greutatea ei.
Hornul acela de tablă, de evacuare a gazelor, ne spune ce ne doare, ce ne animă, ce ne emoționează! Asta este esența sufletului românesc, micul, domnule, micul. Deasupra vânzolelii mercantile de piață post-comunistă, esența, sublimarea a ceea ce ne preocupă pe mulți, este ăla micul. Reunit în grupuri-grupuri de trupeți, sfârâind, emanând, salivând grăsime. Micii, domnule! În rest să guverneze cine o vrea!
PS. Nu sunt de acord, așa că o să merg la vot în 26 mai 2019!