Cum am tipărit de curând volumul „Pâinea, aliment și simbol. Experiența sacrului” a cercetătoare Varvara Buzilă (puteți comanda cartea aici) am decis să prezentăm, în premieră, un scurt capitol din volum, care se potrivește perfect cu această perioadă de dinainte de Paști.
Sărbătorile pascale gravitează în jurul a două simboluri: oul și pâinea. Spre deosebire de tradiția ouălor, cea a pâinii pascale a fost insuficient cercetată. Descrierile obiceiului, realizate de către S. Fl. Marian (1898), O. Constantinescu, I. Stoian (1936), considerațiile Zamfirei Mihail[1] și aportul O. Văduva[2] pledează pentru o tradiție a pâinii pascale ca marcă de identitate. Compararea datelor acumulate, a confirmat încă o dată concluzia lui S. Fl. Marian precum că: „Cea mai însemnată coptură, pe care o mănâncă atât românii din Bucovina, cât și cei din Moldova în decursul sărbătorilor Paștilor, este pasca”[3]. Dar a relevat și niște diferențieri. La sud (județul Cahul din Republica Moldova, Reni, Chilia din Ucraina), în afară de pască mai apar câteva copturi importante ca rol și funcții: pupeze, burnăcei, colaci, cozonaci, iar în Bucovina se prepară: moși, babe, cozonaci, plăcinte, învârtite[4]. În restul teritoriului pâinea este mai uniformă, fiind reprezentată de pască și cozonac.
Dacă doriți să comandați cartea puteți da click pe fotografia copertei
Zilele benefice pentru coptul pâinii pascale sunt Joia Mare și Sâmbăta Paștelui, cel din Vinerea Mare fiind interpretat ambivalent[5]. Deja S. Fl. Marian atesta tradiția preparării ei din făină de grâu curat, în bază de ferment, cu ingrediente[6], dar în spațiul basarabean am înregistrat vechia tradiție a coacerii pascăi din același aluat ca pâinea, nu dulce. Prescripțiile tradiției cereau ca pentru una dintre cele mai mari sărbători ale anului să se pregătească o pâine deosebită, în stare să reprezinte trupul lui Hristos, a cărui Înviere o reactualiza. De aceea orice fărâmă de pâine pascală era respectată ca atare. De pe covată era ros tot aluatul, ca fetele să se căsătorească[7]. La Paști, ca la Crăciun, multe gesturi cu finalitate apotropaică tind să capteze sacralitatea în alimente și s-o transmită oamenilor, animalelor, păsărilor. Ca și la Crăciun, și la Paște, cea mai răspândită formă reprezintă un cerc având o cruce în centru. Pe locul doi ca frecvență este cozonacul: alungit, de formă dreptunghiulară. Între aceste două pâini există deosebiri plastice și funcționale. În spațiul basarabean pasca rotundă cu cruce în mijloc și brânză în secțiunile rămase libere este numită pască cu brânză sau pască moldovenească în raport cu pasca rusească, care reprezintă forma alungită a vasului unde s-a copt, având deasupra o calotă sferică. Ultima este numită în alte localități și cozonac.
Pasca cu brânză este mai veche decât celelalte pâini ale ciclului. Denotă această vechime faptul că ea prima este modelată, prima este pusă în cuptor, numai pe ea o duc la sfințit la biserică. Mai apoi cu ea sunt binecuvântați toți ai casei. Pretutindeni crucea ei este numită crucea Paștelui, iar în Bucovina se mai întâlnește și cu numele nafură[8]. Cununa pascăi este consumată de către oameni în cele trei zile de Paști, iar crucea este dată la vacă tot în această perioadă sau la Sf. Gheorghe[9], pentru a le păstra laptele. Pasca servea drept aliment de bază la mesele rituale din cele trei zile de Paști. „Ea se corelează cu simbolul renașterii și regenerării inclus în temporalitatea srbătorii și vizează revitalizarea, revigorarea forțelor celor ce mănâncă din pască, cu efecte asupra sănătății lor”[10]. În perioada de la Înviere până la Înălțare în pomul de înmormântare din Moldova și Bucovina toată pâinea era înlocuită prin pască. Conform credințelor populare, ea trebuia să însoțească sufletul decedatului și să-l rânduiască în post-existență atâta timp cât cerurile sunt deschise.
La sărbătorile de Paști tot cei tineri se duceau în ospeție la cei mai în vârstă cu cadouri din pâine. Finii mergeau la nași, nepoatele la moașă cu o pască sau cu doi colaci.
La sud, fetițele care au umblat cu Lăzărelul în Sâmbăta lui Lazăr veneau cu câte o pupăză la casa fetei care găzduia suratele[11]. Tot aici cei mai în vârstă veneau în ospeție la cei mai tineri: nașii cu doi colaci la fini, sau cu pupăză peste colac (raioanele Cahul, Cantemir). Numai femeile veneau cu o pupăză la tinerii căsătoriți de mai puțin de un an[12]. Copiii primeau păscuțe mici, iar la sud – burnăcei, colăcei, hulubași. Și împărțiturile de sufletul morților aveau loc în aceeași zi sau a treia zi de la Paști, iar în rest, la o săptămână, de Paștele Blajinilor, la cimitir. În afară de pască mare, pe morminte, ca pe masă, se așezau multe păscuțe mici, pomeni, crestăți, pomi, colăcei, pupeze, deci și câteva forme mai principale din repertoriul pâinii de înmormântare.
Legendele etiologice despre pască fixează în ce împrejurări a fost aleasă ea ca pâine de Paști și cum trebuie să fie – din făină de grâu, preparată în bază de fermenți[13].
Pâinea din ciclul pascal este destul de unitară ca formă, roluri, funcții și semnificații. Ea s-a păstrat cu o înaltă frecvență până în zilele noastre. Este important faptul că românii din Moldova promovează o pască diferită de cea a rușilor, ucrainenilor, bulgarilor, găgăuzilor, cu care sunt de același rit.
Credit Foto: www.taste.com.au
Note:
[1] Zamfira Mihail, Pâinea în cultul ortodox și semnificația sa în viața laicilor, în REF, tom. 38, nr. 5, 1993, p. 465-471.
[2] Pași spre sacru, p. 85-86.
[3] Marian, Simion Florea, Sărbătorile la români, voI. 1, II, III, București, 1898, 1899, 190l. p 124.
[4] Ibidem, p. 126.
[5] E. Niculiță-Voronca, Datinele, p. 339 „Pasca se coace joi, vineri și sâmbătă”; O. Constantinescu, I. Stoian, Op. cit., p. 72 – cozonacii și pasca se fac în Joia Mare sau în Vinerea Mare. În alte localități dacă se coace pască cu brânză de vaci în Miercurea sau Vinerea Mare, „atunci nenorocire mare se va abate asupra vacii”.
[6] Sărbătorile…, p. 125.
[7] O. Constantinescu și I. Stoian, Din datina Basarabiei. (Materialul este adunat de elevii școlii normale de băieți, Chișinău), Imprimeria Chișinău, 1936;., p. 72.
[8] Cf. E. Niculiță Voronca, Datinele…, p. 347.
[9] Ibidem; Satele din nordul Bucovinei, dar și cele din Transnistria.
[10] O. Văduva, Pași spre sacru, p. 86.
[11] Satele: Cuza Vodă, Giurgiulești, Câșlița-Prut, Slobozia Mare (r- -nul VuIcănești); Se apropie de tradiția acestor sate obiceiul Lioarelor din Bihor.
[12] Femeilor li se împart pupeze, Cf. A. Fochi, p. 13.
[13] S. Fl. Marian, Sărbătorile…, p. 124.