Despre pâinea de ritual, text de Varvara Buzilă

Cosmin Dragomir Actual Articole Harta pâinii Istorie Main article Pâine

De curând editura GastroArt a publicat volumul: “Pâinea, aliment și simbol. Experiența sacrului” a cercetătoarei Varvara Buzilă, pe care o puteți comanda de aici. În cele ce urmează am extras un pasaj din ampla lucrare dedicată simbolisticii pâinii și aluaturilor ritual.

O problemă disputată încă de la sf. sec. al XIX-lea este cea a originii pâinii de ritual. În discutarea ei au fost angajați, direct sau indirect, mai mult sau mai puțin, toți cei care au scris despre această temă. S. Fl. Marian[1] și E. Niculiță-Voronca[2] găseau asemănări directe între pâinea nupțială a romanilor și cea a românilor. P. Caraman admite posibilitatea existenței unor colaci în datina colindatului din estul Europei încă din vremea romanilor, opinând că totuși colacii reprezintă un element al tradiției est-europene cu rădăcini presupus slave[3]. El ia în dezbatere și alte aspecte ale pâinii de ritual a slavilor, nu le abordează însă și pe cele ale pâinii românești, fiindcă în izvoarele scrise, pe care își sprijină demersul, aceasta figurează prea puțin. Autorul nu aduce argumente suficiente pentru a motiva împrumutul ei de la slavi. După noi, unul din primele impedimente, dincolo de care nu trec investigatorii în căutarea rădăcinilor pâinii, este și noțiunea colac, generică pentru pâinea de ritual a românilor, așa cum s-a arătat ceva mai devreme, calificată de marea majoritate a cercetătorilor că ar fi de origine slavă[4]. În această dispută, care durează de mai bine de un secol, problema-cheie ține de relațiile cuvânt-obiect-structură-sistem de funcționare. Cum la începuturi s-a încercat a se trata împrumutul de către români a agriculturii de la slavi, o dată cu plugul, tot așa s-a considerat că o dată cu termenul colac a fost împrumutată și pâinea din obiceiuri. Pentru a limpezi cât de cât această confuzie, este necesar să facem câteva precizări, urmând ca pe parcursul lucrării să revenim la subiect. Nominalizarea pâinii autohtone cu un cuvânt de origine străină este un fenomen frecvent în Europa. Însuși slavul chleb (versiune rusească), comun pentru toate limbile slave, este de origine germană[5]. În uzul lexical românesc două cuvinte nominalizează acest aliment: pâine, de origine latină, și pită, de origine neogreacă.

Cuvântul pită este folosit cu aceeași semnificație și la greci, macedonieni, bulgari, sârbi, unguri, calabrezi[6]. Bogdan Petriceicu Hașdeu îl considera slavism mai insolit[7], iar Th. Capidan admitea împrumutul lui din slavă[8]. Actualmente se optează pentru originea lui neogreacă. Această versiune merită a fi confruntată cu faptul că în India se consumă o lipie din orez numită pith, cuvânt, probabil, destul de vechi, o dată ce în Vede, printre cei 3399 zei, figurează și „dulcele zeu Pita”, care îngrașă corpul[9].

 

Etimologizarea denumirilor pâinii în limbile indo-europene comportă multe incertitudini. În studiile de specialitate au fost relevate două probleme comune: în majoritatea limbilor din această familie cuvintele în cauză reprezintă împrumuturi și că ele nu au o etimologie indo-europeană unanim recunoscută[10]. Revenind la problematica lexemei colac, trebuie să remarcăm că, deși constituie un împrumut, ea vine din indo-europeanul kuolo, prin filieră slavă. Kolo (kolese) desemnează în grupul limbilor slave roata, în timp ce toate celelalte popoare europene folosesc pentru acest obiect un alt cuvânt derivat din vechiul cuvânt indian  –  ratha[11], Schema împrumutului din slavă ni se pare prea simplă pentru că nu ține cont de complexitatea fenomenului. În vechea persană cuvântul colac însemna soare. Prin intermediul ei numele Kolaxais, feciorul mai mic al regelui Targitaos, întemeietorul tribului perelaților, a fost interpretat drept Regele (sai) Soare (Colac )[12]. Izomorfistul soare-roată-pâine este specific pentru culturile vechi. Spre exemplu, în Egiptul antic atât soarele, cât și pâinea erau reprezentate prin același semn: un cerc având în centru un punct. Investigarea originii pâinii și a schimburilor culturale intermediate de consumul ei capătă o mai mare eficiență în cazul colaborării mărturiilor lingvistice și a celor oferite de temele imaginare (desenul, înfățișarea ei). Aducem ca exemplu studiul întreprins de N. N. Kazanski despre artos, pâinea amintită în Odiseea lui Homer. Analizând numele purtate de pâine în estul Mediteranei, comparând ieroglifele și mostrele vechilor scrieri, autorul ajunge la supoziția suprapunerii ariilor pâinii cu două niveluri (precum este prescura bisericească) și a termenului art-[13]. Un studiu comparativ al însemnelor colacului realizat într-un cadru mult mai extins ar aduce mai multă claritate în istoria lui.

Ceea ce l-a impresionat pe Caraman în pâinea de ritual a bulgarilor  ̶  marea varietate a formelor plastice și iconografia acesteia, încărcate de semantism  ̶  nu este suficient pentru a argumenta vechimea și, cu atât mai mult, nu constituie un argument convingător al preluării tradiției ei de către români. Slavii au un alt mod de a reprezenta plastic gândirea și în aluat, ca în toate celelalte domenii ale artei populare, diferit de cel al românilor. Acest aspect important a fost ignorat. Dar urmează să fie relevat din perspectivă comparativistă în contextul celorlalte însemne ale pâinii, căci el reprezintă o proiecție a „formelor arhetipale” perpetuate de memorie[14]. Și dacă la nivel semantic pâinea românilor și pâinea slavilor par să aibă mai multe asemănări, recurgând adeseori la figuri comune fondului european: cercul, spirala, crucea etc., la nivel sintactic diferențele sunt certe, marcând ineditul stilistic al fiecărei tradiții.

La sfârșitul deceniului cinci al sec. al XX-lea, Valentin Zelenciuc revine la problema originii pâinii rituale. Remarcând prezența obligatorie a pâinii în riturile nupțiale, amploarea ei evidentă, rezultată în rituri ale pâinii, autorul formulează o concluzie evazivă: „Este greu să spui cu certitudine cum au apărut aceste rituri, sunt originale sau constituie o continuitate de la greci și romani, cărora le erau cunoscute[15], V. Zelenciuc surprinde esențialul când generalizează că riturile pâinii „sunt expresia specificului național”[16], incluzând aici obiceiul de schimbare a colacilor între miri, cel de rupere rituală a colacilor deasupra capului miresei (mirelui) sau de dăruire a colacilor; dar și orațiile ce însoțesc aceste gesturi. În lucrările ulterioare însă ajunge la supoziția că schimbul pâinii de ritual în cadrul nunții ar fi un obicei împrumutat de la slavi, întemeind această ipoteză pe formala comparare a unor gesturi în care este acționată pâinea, fără să ia în considerare formele, funcțiile, semnificațiile ei[17].

Andrei Hâncu a atenționat asupra deosebirilor dintre împrumuturi și similitudini poligenetice, înscriind între ultimele și riturile pâinii din nunta moldovenească[18], Remarcând uzul pâinii, anterior trecerii slavilor prin spațiul est-carpatic, autorul precizează că „ar fi mult mai just să se vorbească nu despre împrumutul lor total de la slavi, ci, în primul rând, de fortificarea vizibilă” a acestora prin contribuția slavilor din Evul Mediu până în contemporaneitate[19]. O dată ce geto-dacii cultivau cereale, consideră autorul, rezultă că aveau și alimente rituale produse din ele. Contactele cu romanii și slavii au întărit aceste practici. E o deducție sprijinită pe coraportul dintre ocupațiile unei comunități umane și sistemul ei de obiceiuri, dar și pe ideea că în culturile arhaice întreaga viață era foarte ritualizată, iar obiectele aveau și roluri de semne, simboluri[20]. A. Hâncu remarcă două forme ale pâinii cu care tradiția românilor s-a fortificat, preluându-le de la slavi: colacul și jemna, însă nu aduce argumente de rigoare privind acest împrumut[21].

Toate concluziile de până aici, vizând originea pâinii românilor, s-au tras în baza analizei unui singur sistem de funcționare al ei pentru fiecare caz în parte. Marian, Niculiță-Voronca, Zelenciuc și Hâncu au intenționat să reconstituie rădăcinile pâinii etnice prin filiera nunții, Caraman prin cea a Crăciunului și Anului Nou. S-a încercat explicarea originii și evoluției pâinii ca parte ruptă din întreg, moment care denotă o carență metodologică. O dată ce obiceiul nunții s-a constituit mai târziu decât cel al înmormântării și este mai deschis pentru asimilări și marginalizări, credem că nici pâinea din cadrul lui nu ne poate oferi date certe de vechime, rară a le compara cu întregul sistem românesc al pâinii de ritual.

Referitor la împrumuturile pâinii din tradiția slavilor, apar câteva întrebări de fond. Până în prezent s-au luat în considerare mai mult aspectele lingvistice ale problemei. Noi ținem să schimbăm puțin accentele și să echilibrăm deschiderile pentru noi căutări. Studiind atent iconografia pâinii slavilor, se observă modalitatea prin care ea este realizată: pe o formă rotundă lățită se aplică diferite elemente: cocoloși de aluat, vițișoare singulare care în interpretarea modelatorilor reprezintă imagini ale obiectelor din realitatea înconjurătoare[22]. O astfel de tehnică a pregătirii formelor de pâine denotă o tradiție incipientă a lucrului cu aluatul din grâu. Ea este foarte aproape de cea a modelării pâinii de secară, specifică tuturor slavilor. Pâinea de grâu se întâlnea accidental în uzul rușilor și cel al ucrainenilor de la sud, fiind privită de ei ca o alteritate, cum avea să remarce D. K. Zelenin[23]. Comparând imaginile pâinii bulgarilor de la începutul secolului (D. Marinov) cu cele prezentate de Christo Vakarelski[24], Stanka Janeva[25], Ljubomir Mikov[26], se vede clar cum sunt valorificate tot mai mult posibilitățile plastice ale aluatului.

O contribuție remarcabilă în ce privește antrenarea în cercetare a noilor probleme de studiu aparține lui Gheorghe Aldea și focalizează valorile plastice reprezentate de pâine[27]. Autorul pledează pentru recunoașterea pâinii drept parte componentă a artei populare. Clasificarea funcțională și decorativă a formelor din cocă, aplicate în lucrarea sa, sunt primele clasificări în domeniu[28].

Până în anii ’80 ai sec. al XX-lea tema pâinii de ritual a constituit doar un punct de referință în activitatea de cercetare, reflectat în profunzime sau superficial, în funcție de problematica urmărită și de competența autorilor. Una dintre primele elaborări dedicate în exclusivitate problematicii pâinii este lucrarea Chleb v semeinoi obreadnosti moldavan, semnată de cercetătorul Emmanuil Rikman. Metoda aplicată de autor în timpul analizei faptelor: utilizarea pâinii în obiceiurile ce țin de vârstele omului dintr-un singur sat (Tabani, raionul Briceni, în anii ’70 ai sec. al XX-lea) este în discordanță cu concluziile pe care le extinde asupra întregului spațiu est-românesc, coborându-le în timp cu câteva secole[29]. Astfel, E. Rikman reia concluzia lui V. Zelenciuc despre mai marea frecvență a pâinii de ritual în nunta moldovenească decât în cea a slavilor[30], formulată de acesta drept răspuns la afirmația lui F. Sumcov, precum că „nici un popor n-a cunoscut o frecvență atât de mare a pâinii de ritual, cum o au slavii”[31]. După ce confruntă tradiția moldovenească cu cea a rușilor și a ucrainenilor de la sud, consumatori ai pâinii de grâu, E. Rikrnan ajunge la aceeași concluzie ca și V. Zelenciuc, numai că o generalizează pentru tot ciclul[32]. În final, invocând argumentul că până în sec. al XVIII-lea la români păstoritul a prevalat asupra agriculturii, autorul opinează că această plinătate a tradiției pâinii nu poate fi mai veche decât sec. al XIX-Iea[33] Această lucrare exemplifică discrepanța existentă între bogăția figurilor din aluat oferită de cultura tradițională și incapacitatea modelului științific aplicat de a o face relevantă sub aspect istoric. Prin concluzia finală ea se raliază la o tendință specifică tuturor elaborărilor vizând ocupațiile agricole și fenomenele culturale generate de ele, tendință apreciată recent de Alexandru Furtună ca fiind excesiv politizată[34].

Prima mărturie contra frustrării susținute de E. Rikrnan rămân izvoarele scrise: vechile tipărituri, letopisețele, însemnările de călătorie prin țările Române, intrate în marea circulație a valorilor la acea vreme. Deși, în virtutea specificității lor, scrierile mențin o anumită distanță față de cultura populară, au caracter religios, oficial totuși, conțin foarte multe referințe la principalele forme ale pâinii de ritual: jemne (1582, 1673), jimble (1657), jemnă (1673, 1688), jăble (1682), colaci (1653, 1657, 1673), colac (1675, 1620, 1658), colivă (1588, 1653, 1654, 1673), prescură (1600)[35]. Prezența impunătoare a pâinii în structurile tuturor obiceiurilor luate în discuție este atestată deja la mijlocul sec. al XVII-lea de către sirianul ortodox Paul de Alep[36].

O primă cercetare interdisciplinară de teren, întreprinsă pe o arie extinsă în 80 de sate din Republica Moldova și Ucraina, a confirmat sugestia lui P. Caraman despre utilitatea comparării pâinii românilor și a slavilor. Concluziile la care ajung autorii Valentina larovaia (Chișinău) și Ljudmila Artjuch (Kiev) în studiul care a succedat cercetarea, argumentează existența unor stereotipuri alimentare distincte, mai ales, sub raportul utilizării pâinii de ritual. Vom desprinde trei dintre ele: răspândirea colacului numai la români și în zona de confluență româno-ucraineană[37], dăruirea colacilor la cumetrie numai în această zonă[38], specificitatea pâinii mortuare românești[39], căci, așa cum remarca F. Sumcov cu un secol în urmă, obiceiul de înmormântare al slavilor nu are nimic distinct din pâine[40]. Deși realizată în cheia căutărilor de identitate, nu de alteritate, lucrarea a reușit totuși să releveze ambele fațete ale dialogului cultural româno-ucrainean, păstrător încă de specificitate în simbolismul alimentar întreținut de pâine.

Abordarea sistematică a temei începe în anii ’80 ai sec. al XX- lea cu studiile Ofeliei Văduva[41]. Atunci apăruseră circumstanțe favorabile pentru demararea unor astfel de investigații. În știința românească s-a produs turnura spre recunoașterea agriculturii alături de păstorit drept ocupație de bază a românilor și a început valorificarea creațiilor generate de ea[42]. În plan extern, efortul s-a înscris într-o orientare general-europeană. Deja existau elaborări importante privind abordarea antropologică a hranei în Anglia[43], Franța[44]. În Italia, grație lui Alberto Cirese, se desfășura investigarea sistematică a pâinii din Sardinia. Apăruse prima lucrare fundamentală despre tradiția inconfundabilă a acestei regiuni[45]. Conceptul, pus la baza ei, tindea să cuprindă toate manifestările pâinii, înțelese drept obiect și semn. În Bulgaria, Christo Vakarelski continua cercetările începute de D. Marinov, punând accent pe valorile artistice ale pâinii[46]. Au fost publicate chestionare privind documentarea problematicii pâinii pe teren, dovadă că cercetarea lua amploare[47]. S-a lansat în cercetare Stanca Janeva care, puțin mai târziu, avea să publice în Bulgaria prima monografie la tema pâinii[48]. Tot atunci a apărut prima lucrare de sinteză privind pâinea tradițională din Grecia[49]. A nceput lucrul asupra acestei teme în Rusia, Ucraina[50].

Ofelia Văduva valorifică domeniul pâinii de ritual de aproape două decenii, contribuția ei în promovarea cercetărilor fiind considerabilă. Autoarea a luat în dezbatere aspecte esențiale din tema pâinii, elaborând mai multe studii, pe care le-a republicat într-o nouă redactare în cartea Pași spre sacru[51].

O problemă de început, limpezită de autoare prin colaborarea mărturiilor arheologice, istorice, etnografice și lingvistice, este cea a istoriei pâinii în cultura românească. Dacă în alimentația cotidiană s-a recurs și la panificarea altor cereale, consideră ea, în cea care însoțește festivitățile, ceremoniile, alimentele obținute din prelucrarea grâului au constituit o permanență: „Grâul a fost cereala preferată a locuitorilor acestor locuri, iar pâinea de grâu nu a lipsit din alimentația lor”[52].

O altă problemă abordată de cercetătoare este cea a formelor plastice și a simbolurilor incifrate în ele[53]. Pornind de la convingerea că forma și ornamentele erau impuse de funcția pe care respectiva pâine urma să o aibă în structura obiceiului sau a ceremoniei, ea alege câteva arhetipuri și arată circurnscrierea pâinii în ele. Ordonarea pâinii după principii plastice constituia un pas important în confirmarea domeniului ca parte egală a artei populare, dar grila propusă nu cuprindea cel puțin principalele forme perpetuate de tradiția românească[54].

Spre deosebire de predecesorii săi, O. Văduva aplică o viziune etnologică asupra pâinii, o cercetează drept semn, simbol, tinzând către cuprindere a problematicii ei complexe. Teza de la care pornește demersul său etapizat este că pâinea concentrează o bogăție mare de semnificații exclusiv benefice, ceea ce explică deosebita ei frecvență în obiceiuri[55]. Vom relua această afirmație în primul capitol al lucrării, unde vom demonstra că în anumite condiții pâinea dezvoltă și semnificații malefice pe lângă cele benefice predominante. Dând mai multe exemple de utilizare a pâinii în diferite practici cutumiare, autoarea evidențiază „puterea” ei de influență asupra oricăror începuturi (prag de an, praguri ale vârstei, întemeierea casei), pentru a le asigura o finalitate benefică[56]. Dar semnificațiile pâinii sunt constatate, nu și demonstrate. Se afirmă, la modul general, că pâinea este: „simbol de fertilitate, abundență și speranță”, „al bucuriei muncii împlinite, al bunăstării”, „simbol de bogăție, fertilitate și prosperitate”[57], afirmări vehiculate și în lucrările care ating această problemă doar tangențial.

Pentru ca să fim înțeleși mai bine, vom recurge la modalitățile de decodare a semnificațiilor cununii de grâu (obiect ritual din aceeași clasă cu pâinea), aplicate de Ion I. Ionică în lucrarea Dealu Mohului[58]. După ce arată ce gândesc informatorii despre cunună, autorul trece la interpretări. Punând sub semnul întrebării utilitatea căutărilor de idei în mentalitatea contemporanilor cu privire la profundele înțelesuri ale obiectului, Ionică recunoaște că „ele conțin sugestii folositoare pentru o cale în direcția căreia reprezentările originare sunt de căutat. Oricum, metodologic, noi trebuie să pornim de la ele, ca de la singurele date ce ne sunt cunoscute, spre ceea ce este necunoscut”[59].

În primele lucrări O. Văduva grupează funcțiile pâinii de ritual în trei categorii mari: sociale, festive și ritualice. Este o clasificare care a atenționat asupra procesualității pâinii ca fenomen social, relevând parțial ceea ce anunța prin titlu Pâinea  ̶  funcții, valori plastice, simboluri[60]. Autoarea a revenit la problema funcțiilor în Civilizația pâinii, unde conform altui criteriu, cel al comunicării, a specificat funcția mediatorie, cea de substituție, de consacrare a unui început, de validare a înțelegerilor și jurămintelor  ̶  toate acestea constituind o bună parte din legăturile realizate de pâinea simbol[61], Aceste legături nu sunt omogene. Pentru a facilita operarea cu ele și a evita ambiguitățile terminologice, în cadrul cărora sunt tratate sinonimic valorile, rolurile, funcțiile, semnificațiile pâinii, le-am împărțit după gradul de complexitate în roluri și funcții. Rolul pâinii este condiționat de locul ei în structura ritului. El rămâne neschimbat. Spre exemplu, prin rostogolirea unei pâini din pragul casei se poate afla cel mai bun loc pentru viitoarea fântână. Este cel unde s-a oprit pâinea (Bucovina și Maramureș). Sau pâinea ploii este coaptă din făină de grâu adunată de la nouă case de către trei ori nouă bătrâne, vădane, pentru a chema ploaia (centrul Republicii Moldova). Spre deosebire de ele, funcțiile sunt mai complexe. Pornesc de la rolurile pâinii, sunt schimbătoare, desemnează relațiile rituale și extrarituale ale pâinii și condiționează calitățile ei de simbol. Lucrările O. Văduva sunt de viziune. Fiecare dintre ele scrutează problematica pâinii dintr-o anume perspectivă: civilizația pâinii, sacralitatea pâinii (Pași spre sacru), polivalența darului din pâine (Magia darului), în ultimele două problematica pâinii fiind elucidată în contextul actului alimentar. După ce reia ideea despre grâu  ̶  plantă civilizatoare[62], se oprește la complementara acesteia  ̶  civilizația pâinii. Coordonatele acestei civilizații marchează lungul drum al bobului de grâu însămânțat până la transformarea lui în făină, apoi în pâine  ̶  realizată prin eforturi umane deosebite. Autoarea generalizează în baza unei argumentări adecvate: „pâinea a organizat munca și, în genere, viața omului societății tradiționale, stimulând producerea numeroaselor valori materiale și spirituale circumscrise activităților de realizare a ei”[63]. Cornelia Belcin Pleșca avansează ideea până la concept, argumentând în baza izvoarelor istorice permanența civilizației grâului în Carpați și la Dunăre pe parcursul ultimelor două milenii[64].

În ultimele lucrări: Pași spre sacru și Magia darului pâinea și fenomenele culturale generate de ea au fost abordate într-un cadru teoretic de actualitate, beneficiar al celor mai reprezentative elaborări privind teoria sacrului și cea a darului în etnologia contemporană[65]. O. Văduva a reușit să aplice eficient aceste teoretizări la realitățile culturale românești, oferind sugestii metodologice importante pentru abordarea tipurilor de pâine și a structurilor pe care ea le determină. Autoarea ajunge la o concluzie foarte importantă pentru studiul nostru, că în toate schimburile practicate de comunitatea tradițională darul alimentar este preponderent, iar pâinea intră în componența tuturor darurilor, având cea mai mare frecvență[66].

Este importantă contribuția O. Văduva la valorizarea științifică a unui număr impunător de forme ale pâinii de ritual din spatiul cultural românesc. În acest mod autoarea a inclus în circuitul științific materiale la temă acumulate în Arhiva Institutului de Etnografie și Folclor „C. Brăiloiu” din București pentru editarea Atlasului Etnografic al Românilor[67].

După ce am beneficiat de tot ce s-a scris pe această temă, constatăm că și până la elaborarea lucrării noastre existau multe materiale și studii referitoare la pâinea de ritual. Dar dispersarea acestora în diverse publicații, unele dintre care au devenit rarități bibliografice, și în arhivele din patru țări est-europene, a făcut imposibilă cunoașterea și aprecierea lor în calitate de surse și contribuții la cercetarea temei. Pentru prima oară se examinează atât problema izvoarelor, cât și cea a istoriografiei temei.

Au fost abordate diferite aspecte ale pâinii de ritual, care conturează, în linii mari, complexitatea domeniului. Dar nici una dintre probleme n-a fost rezolvată complet, pentru că au fost cercetate preferențial anumite elemente ale structurilor, nu structurile și nu sistemul. S-a încercat rezolvarea problemelor complicate, fără a se face ordine în cele simple, de bază, care asigură funcționalitatea sistemului. Noi am pornit de la ultimele, considerându-le esențiale. Le-am formulat ținând cont de exigențele domeniului și de situația la zi creată în cercetarea temei. Finalizarea analizei importanței pâinii în marile structuri culturale constă în a face relevant specificul pâinii românilor.

 

Bibliografie

[1] Nunta la români, Simion Florea Marian …, p. 497.

[2] Studii în folclor, vol. 1, p. 25-28 și mai departe.

[3] Op. cit., p. 481.

[4] DLR, tom. VIII, p. 2, 1972, p. 658-660,687-698; DELR, București, 1984, p.695,697.

[5] Etimologičeskii slovar’ slavjanskich jazykov, tom. 8, Moscova, 1981, p.28.

[6] DLR, p. 660; Stanca Janeva, Bălgarski obredni chljabove, Sofia, 1989, p. 83-90 și mai departe; Sașca Bizeranova, Nazvanija na obredni chljabove, în „Bălgarska etnografija”, god. 1, kniga 6,1990, p. 24-29; Luigi M. Lombardi Satrani, Il linguagio del grano, în „Antropologia e storia…” p. 47.

[7] Cuvente den bătrâni, tom. II, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1984, p. 105; a se vedea comentariul lui G. Mihăilă de la p. 531, nota 60.

[8] Elementul slav în dialectul aromân, Editura „Cultura Națională”, București, 1925, p. 366.

[9] M. I. Sachnoviči, Pervobytnaja mifologija i filosofija, Leningrad, 1971, p. 55.

[10] N. N. Kazanscki, Nazvanija chleba v jazykach vostočinogo sredizemnomor’ja, în „Etnogenez narodov Balkan i severnogo Pričernomor’ja. Lingvistika. Istorija. Archeologija”, Moscova, 1984, p. 88.

[11] Etimologičeskii slovar’ slavjanskich jazykov, tom. 10, Moscova, 1983, 141-143.

[12] D. S. Raevski, Kolaksai, în „Mifologiceskii slovar’ ”, Moscova, 1991, p. 239. Kolaxais a intrat în posesia obiectelor de aur: plugul, jugul, securea și cupa, căzute din cer. A se vedea Herodot, Istoriile … (IV, 5-7) și Georges Dumezil, Mit și epopee, vol. 1, Editura Științifică, București, 1993, p. 317- 319.

[13] Op. cit., p. 90.

[14] Francesco Faeta, La farine et la forme. À propos des figures en pâte sucrée d’un village de l’Italie du sud, În „Du grain … „, p. 156

[15] Očerki moldavskoi obreadnosti, „Cartea Moldovenească”, Chișinău, 1959, p. 36.

[16] Ibidem, p. 56.

[17] Idem, Shidno slovjanskii risi i moldavskii veselinii obrjadnosti, în „Narodna tvorčesti ta etnografja”, nr. 3, 1959, p. 61-65; idem, Moldavsko-ucrainskie obščnosti v tradicionnych obyčeajach i fol’klore semeinoi obrjadnosti, în „Prietenia noroadelor oglindită în folclor”, Chișinău, 1961, p.74-90.

[18] Poezia ritualurilor de familie, în „Creația populară”, Editura „Știința”, Chișinău, 1991, p. 298-299.

[19] Ibidem.

[20] Ibidem.

[21] Idem, Precizări la etnogeneza volohilor văzută din unghi filologic, în „Valori și tradiții culturale în Moldova”, Editura „Știința”, Chișinău, 1993, p.158-187.

[22] D. Marinov, Op. cit., vol. 1, des. l-472; Stanka Janeva, Bălgarski obrendi chljabove, Sofija, 1989; (pâinea bulgarilor); V. C. Borisenko, Vesilini zvičeaj ta obrjadi na Ukrajni, Kiev, 1988, p. 43, 45, 46, 48, 49, 51, 53 (pâinea ucrainenilor). Numai în zona de contact româno-ucraineană apare pâinea împletită, specifică românilor; Dr. M. Djordjecici, Jivot i običaju narodni u lescovacikoj Moravi, în „Srpski etnografschi zbomic”, kniga LXX, Beograd, 1958, p. 215-338 (pâinea sârbilor).

[23] Vostočnoslavjanskaja etnografija, Moscova, 1991, p. 142-145: „Nevoia te va învăța să mănânci colaci”, se utilizează în situațiile când rușii vor să spună că nevoia te va face să părăsești locurile natale și să pleci la gurile Volgăi, unde pâinea nu-i de secară, ci de grâu. Din această regiune pâinea de grâu s-a extins treptat în sudul Rusiei.

[24] Plastikata po obrednite chljabove u bălgarite, în „Izvestja na Instituta za izobrazitelno izkustvo”, n. 3,1960; A se vedea și Obredi i obreden folclor, Sofia, 1981.

[25] Op. cit.

[26] Bâlgarski Velikadenski obreden folklor, Sofia, 1990.

[27] Forme plastice din caș și cocă, în „Arta populară românească”, București, 1969, p. 619-632.

[28] Ibidem, p. 624.

[29] E. Rikman, Op. cit., p. 89-98.

[30] Ibidem, p. 96.

[31] F. Sumcov, Op. cit., p. 53.

[32] E. Rikman, Op. cit., p. 96.

[33] Ibidem.

[34] Considerații privind ocupațiile agricole ale românilor din Moldova, în RE, nr.l, „Știința”, Chișinău, 1995, p. 8-21.

[35] Cf. DLR, tom. 1, partea 2, București, 1914, p. 643-645; tom. 2, partea 2, fasc. 1, București, 1937, p. 26.

[36] Călători străini despre țările Române, Editura Științifică, vol. VI, p.36,66, 80,112,141,174,208-210,290.

[37] Piščea, în „Ukraiosko-moldavskie etnokul’turnye vzaimosvjazi v period sotzializma”, Kiev, 1987, p. 136-155, pentru exclusivitatea colacului: p.146.

[38] Ibidem, p. 154.

[39] Ibidem, p. 153-154.

[40] Op. cit., p. 66-68.

[41] Cerealele în viața și cultura tradițională a poporului român, în „Revista Muzeelor”, nr. 9-10, 1979, p. 52-58; idem, Repere simbolice … ; idem, Semnificații străvechi … ; idem, Pâinea -funcții …

[42] Cf. Henri H. Stahl, Comentarii etnografice pe tema Plugușorului, în REF, tom. 10, nr. 2, 1965, p. 151-159; Georgeta Moraru, Puncte de vedere în cercetarea etnografică a inventarului agricol arhaic românesc, În REF, tom. 13, nr. 3, 1968, p. 251-252; Ovidiu Bârlea, Colindatul în Transilvania, în AMET pe anii 1965-1967, Cluj, 1969, p. 247-304; Pavel P. Panaitescu, Introducere în istoria culturii românești, Editura științifică, București, 1969, compartimentul „Viața economică”; Gh. Aldea, Op. cit., Ion Taloș, Obiceiuri privitoare la seceriș, în AMET pe anii 1968-1970, Cluj, 1971, p. 261-268; Ioana Constantinescu, Agricultura în țara Românească în timpul regimului fanariot, în „Revista de istorie”, tom. 32, nr. 4, București, 1972; Maria Bocșe, Grâul finalitate și simbol în obiceiurile cu caracter agrar din Valea Barcăului, în AMET, tom. IX, Cluj-Napoca, 1977, p. 261-279; Gheorghe Pavelescu, „Boul înstruțat”. Un obicei agrar din Transilvania, ibidem, p. 281-288, Nicolae Bot, Funcțiile agrare ale colindatului, ibidem, p. 311-227.

[43] Pamela Murray, Oatbread in Nord Staffordshire, în „Folk Live”, 1974, voI. 12, p. 48-54; Grith Lerche, Notes on different types of “bread” in Northern Scotland: Bannocks, Oatcakes, Scones and pancakes, în „Gastronomy: the anthropology of food and food habits”, Mouton, Paris, 1975, p.327-336.

[44] Claude Thouvenot, Le pain paysan dans la France rurale de l’ est. l’évolution et technologie, l’évolution du comportement, în „Cahiers de Nutrition et de Dietetique”, 1969, voI. IV, nr. 4, p. 13-21, 1970, voI. V, nr. 1, p. 17-20; Roland Bonnain-Moerdijk, L ‘alimentation paysanne en France entre 1850 et 1936, în „Études Rurales”, 1975, nr. 58, p. 29-49; Lucrarea: Les produits alimentaires à base de farine dans le Nord-Ouest du domaine gallo-roman, reprezentând Actes du Colloque de Dialectologie, Caen, mars,1973, cuprinde mai multe elaborări la tema pâinii, p.6-73.

[45] Plastica effimera in Sardegna: i pani, a cura di A. M. Cirese, E. Delitala, C. Rapallo, G. Angioni, Cagliari, 1973.

[46] Op. cit.

[47] P. Petrov, Principi za sibirane na obredni chljabove, în „Muzei i pametniki na kulturata”, 1969; a se vedea și E. Delitala, L ‘inchiesta sulla panificazione tradizionale, în „Plastica effimera…” G. Angioni, Il pane nella Trexenta: un esempio di sistemazione tabellare dei dati raccolti, ibidem.

[48] S, Janeva, Kompozicijata v izobraženijata na obrednite chljabove za Bâdni večer, în „Obredi i obreden folklor”, Sofia, 1981, p. 283-309; idem, Bălgarski obredni chljabove, Sofia, 1989.

[49] Angelos Deyteraios, O artos kata tin gennisin kai tin teleftin. 1 simboliki kai magiki chrisis ton ipo ton neoteron Hellinon, Ateena, 1979; Cf. recenzia C. Belcin-Plerca și L. Brad, în „Ethnologica”, București, 1983, p. 160-162.

[50] L. F. Artjuch, Ukrainsika narodna kulinarija, Kiev, 1977; idem, Vesil’ne pečivo ukraincev ta rosijan, în „Narodna tvorcist’ta etnografija”, 11f. 5, Kiev, 1979, p. 54-70; L.S.Smusin, K voprosu o spiralevidnych motivach v russkom pečen’e, „Sovetskaja Etnografija”, nr. 5, 1979, p. 123-128; T. O. Gontar, Narodnoe charčiuvanija ukraincev Carpat, Kiev, 1979.

[51] Lucrările O. Văduva au fost citate deja. Cf. Pași spre sacru. Din etnologia alimentației românești, Editura Enciclopedică, București, 1996.

[52] Idem, Repere simbolice…, p. 58.

[53] Idem, Semnificații străvechi …, idem, Pași spre sacru, p. 74-81.

[54] Au fost luate în discuție: pâinile derivate din cerc, cruce, cele care reprezintă imaginea omului, păsării, șarpelui, ceea ce constituie doar un anunț al domeniului. Cf. cap. VI al lucrării noastre, intitulat Iconografia pâinii de ritual.

[55] Repere simbolice … , p. 57; Civilizația pâinii , în REF, tom. 38, 11f. 5, 1993, p. 455; Pași spre sacru … , p. 49,56.

[56] Repere simbolice … , p. 58.

[57] Ibidem, p. 63.

[58] Op. cit., p. 68-87 (vom face toate referințele după ediția din 1996).

[59] Ibidem, p. 81.

[60] Op. cit.; Terminologia utilizată este confuză și, în consecință, devin confuze și formulările. Astfel, se afirmă: „funcțiile rituale, integrate cu deosebire în procesul de preparare, se pierd, evidente rămânând doar cele sociale și festive” (p. 388). De fapt, pâinea își păstrează rolurile rituale, chiar dacă și-a schimbat funcțiile și semnificațiile.

[61] Op. cit., p. 457; Idem, Pași spre sacru, p. 57-60.

[62] F. Braudel, Op. cit., p. 115.

[63] Op. cit., p. 452.

[64] Op. cit., p. 487.

[65] Magia darului, Editura Enciclopedică, București, 1997.

[66] Ibidem, p. 70.

[67] Chestionarele după care s-a colectat materialul conțineau seturi de întrebări orientate să documenteze condiția pâinii în cotidian și în obiceiuri, cf..AER, Chestionar, București, 1976, hărțile: 123 (preparate făinoase), 125 (felurile de mâncare din zilele de sărbători), 126 (mâncăruri la naștere, nuntă, moarte).

Written by

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Check Also
Ospătăria lu’ Iancu: castraveți de vară
Rubrică susținută de scriitorul Dan Iancu   E plină piața de castraveți buni de murat. ...