Cafenele și cofetării din Bucureștiul secolului XIX (până în 1877)

Cosmin Dragomir Istorie Main article

Ulysse de Marsillac face parte dintre acei străini stabiliți la București care au scris mult despre țara noastră. Născut în 1821 în Franța, moare la București în 1877, an în care îi apare și volumul „Le Journal de Bucarest”. A fost profesor la Colegiul Sfântu Sava, iar în 1861  fondează gazeta bisăptămânală „La Voix de la Roumanie” ce va apărea până la 1866; a fost redactor șef pentru „Le Moniteur Roumain” între 1868-1870, și între 1870-1876 editează „Le Journal de Bucarest”.

Să vedem, așadar, cum prezintă francezul Bucureștiul culinar și ospitalier, într-o carte pe care nu a pregătit-o ca pe un ghid “ca la carte” ci ca pe un volum ocazionat de articolele sale din presa vremii, așa cum și menționează la finalul ediției princeps.

 Cafenele și Cofetării

 “Cafenelele[1], în sensul obisnuit al cuvântului, sunt puțin cunoscute la București. Românii au avut multă vreme o reputație bine meritată de sobrietate. Când le era sete, ei se mulțumeau să ceară un pahar cu apă și o linguriță de dulceață; din când în când, luau și câte o ceșcuță de cafea turcească, adică nefiltrată, foarte dulce și cu tot zațul pe fundul ceștii. Când făceai o vizită, primul lucru care îți era oferit era dulceața, cafeaua și țigarea sau ciubucul, uneori și narghileaua. Un mare lux era etalat, cu această ocazie, în casele vechilor boieri; un arnăut galonat cu aur vă aducea pe o tavă mare de argint pahare de cristal pline cu apă proaspătă, chesele de cristal cu dulcețuri, niște farfurioare mici ca niste cochilii, în care îți puneai dulceața, iar într-un coșuleț de email erau lingurițe de argint sau aur. Același lux pentru cutiile cu tutun și ciubucele cu muștiuc de chihlimbar și cu o țeavă lungă de iasomie sau cireș, care-și sprijineau luleaua pe un mic platou de aramă pus pe covor.

Aceste obiceiuri se duc. De când călătoresc, românii iau obiceiuri din străinătate, în detrimentul originalității lor native care are farmecul său aparte. Astăzi, vi se oferă la București, ca și la Paris, țigări de foi și lichioruri.

Pe vremuri, nu existau aici decât cofetării. Acest cuvânt, uitat în dicționarele noastre, merită să fie citat. Cafenelele nu erau cunoscute încă. Chiar azi, cofetăriile sunt frecventate mai mult decât cafenelele, dar nu se câștigă prea mult, căci și aici se servesc lichioruri, cafea și chiar vin. Este adevărat că poți alege între miile de produse variate de patiserie și bomboane de tot felul care umplu mesele și vitrinele.

Cele mai cunoscute cofetării sunt:

Cofetăria fraților Capșa[2], elevi ai lui Boissier de la Paris. Găsești aici o patiserie excelentă, bomboane de primă calitate, vinuri fine și lichioruri variate; vara, servești aici înghețată și șerbet, începând cu ora 10 dimineața și până la miezul nopții; iarna. de fapt, în orice anotimp, la Capșa se servesc supeuri și răcoritoare pentru nunți și serate. Cofetăria Capșa este găzduită în două mici prăvălii nedemne de reputația acestei case. Trotuarul din față este foarte îngust și circulația este stânjenită de mesele de fier care sunt, în serile de vară, locul de întâlnire al elitei bucureștene.

Cofetăria Fialkowsky, în Piața Teatrului, este unul din locurile cele mai frecventate de tinerii politicieni din București. Aici găsești toate ziarele locale, iar oamenii avizi de noutăți se grăbesc spre aceste săli și pe trotuarul vecin pentru a afla ce s-a petrecut dimineață în cabinetul prințului și la consiliul miniștrilor. Pentru obișnui ții acestei cofetării politica nu are secrete. Câte ministere s-au născut și au murit aici, Între două lingurițe de dulceață sau două pahare de curaçao! Un amator de tipuri umane n-are decât să vină aici, își va îmbogăți galeria, Din fericire, politica nu-l împiedică pe dl. Fialkowsky să aibă o cafea cu lapte foarte bună dimineața, produse de patiserie proaspete tot timpul și o gamă foarte bogată și foarte variată de bomboane și lichioruri.

Peste drum de Palatul domnesc se află Cofetăria Giovanni; aici am văzut pentru prima oară la București înghețate napolitane. În fiecare seară, în timpul verii, strada era aglomerată de vehicule, trotuarul plin de oameni pe care chelnerii abia reușeau să-i mulțumească. Casa Giovanni a rămas ceea ce putem numi, într-adevăr, o casă onorabilă. Produsele sunt aici de prima clasă.

Mai există încă o mulțime de astfel de cofetării, dar enumerarea lor ar fi prea lungă, fastidioasă și inutilă.

Spuneam mai devreme că moravurile locale s-au schimbat de câtiva ani. Acestor schimbări le datorăm numărul mare de cafenele, braserii, cabarete, altădată necunoscute în România. Trebuie să spun totuși că aceste localuri sunt frecventate mai ales de străini.

Francezii merg, de preferință, la Guichard și la Cafe Briol, în Pasajul Român. Am spus deja că aici se găsesc multe ziare. Negustorii de diverse naționalități frecvcntează mai ales cafeneaua de la Hotel de la Concorde și pe cea de la Hotel Fieschi. Germanii merg la cafeneaua Hrstchka. Grecii și bulgarii au cazinourile lor. Nici una din aceste cafenele nu are luxul marilor localuri din alte părți și care reprezintă, în unele țări, veritabile monumente. Până acum, cafenelele din București erau foarte modeste. Jacques Labes a deschis, în strada Nemțească, Casa Cerlenti, o cafenea mare, mobilată cu mult lux, având trei biliarde și un salon de lectură, unde găsești foarte multe ziare românești sau străine.

S-a încercat introducerea aici a cafenelelor cu muzică. Un francez a cheltuit cândva mulți bani pentru a atrage publicul la Carusel. (Grădina cu cai). Și-a alcătuit o foarte bună trupă de cântăreți și cântărețe și un mic corp de balet. Toată lumea venea la seratele sale, lumea cea mai aleasă. Cu toate acestea, rezultatele pecuniare au fost slabe. Poate ar fi timpul ca afacerea să fie reluată cu succes. Orașul este mai populat; a renunțat la obiceiurilor sedentare de altădată. Există de asemenea un mare număr de străini care nu știu cum să-și petreacă seara ˗ mai ales vara. Manejul plimbăreților în jurul meselor din grădina Hrstchka nu constituie o plăcere unică. Ceea ce lipsește Bucureștilor este o serioasă instituție de distractii alese” (Bucureștiul în veacul al XIX-lea, ed. Meridiane).

[1] Pentru mai multe detalii vezi GEORGE POTRA, „Din Bucureștii de altădată”, op. cit .. pp. 219-232; ȘTEFAN IONESCU. „Vechi cafenele literare bucureștene”. Atelier Literar. septembrie 1976, pp. 33-34.

[2] Pentru mai multe detalii vezi MARIA IONIÎĂ, „O casă de comerț bucureșteană ˗ Casa Capșa (1868-1902”, Studii și materiale de istorie modernă vol. XI/1997, pp. 121-149; ID., „O casă de comert bucureșteană ˗ Casa Capșa .˗ în competiții interne și internationale din a doua jumătate a secolului al XIX-lea”,.Muzeul Național IX/1997, pp. 35-42; MARIA-MAGDALENA IONIȚĂ, Epoca de înflorire a Casei Capșa (1868-1902). Fundația Culturală D’ale Bucureștilor, București, 1997.

Written by

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Check Also
Invitație: conferință Cristina Bowerman Best Female Italian Chef in Europe 2018
Miercuri 4 septembrie, de la ora 11, vă invităm la discuție în  acest panel #Foodtech ...