Ospătăria lu' Iancu: Ardei iuți, murați oltenește

Dragul meu prieten,
Mă întrebi cum să pui la murat ardei iuți de iarnă. Nimic mai simplu.
Mergi matale până-n piață și ia un kil de ardei iuți așa ca pentru tine. Dacă-s roșii e aproape perfect, da’ gustă-i oricum ca să fii sigur. Oricum dacă-s murați, nu vor mai fi așa de fioroși. Ia și niște cepe, albe, frumoase și o căpățână de usturoi.. Nu uita de două legături de leuștean și ceva frunze de țelină, dar poa’ să fie numa’ leuștean, așa că ia trei. Caută un hrean gras și doi morcovi, că piper, ienibahar și miere știu că ai în casă. Vii la tine-n bucătărie și  speli totul bine apoi îi tai cam de un centimetru aruncând cozile. Morcovii și hreanul felioare, felioare, ceapa solzișori, iar verzitura o lași în pace.
Iei un borcan curat cât să încapă cam toate. Pui o oală pe foc după ce ai turnat în ea cantități egale oțet și apă. Pui două linguri de sare și câteva linguri de miere. Ai grijă să nu iasă prea dulce. Mai pune și vreo două pahare de vin aromat. Alb neapărat. Iaca și rima, bat-o vina. Pui la fier cu boabe de piper, ienibahar, frunze de dafin, două trei, de aromă și cam gata. După ce dă în clocot, dai deoparte și lași să se răcească.
Așezi pe fundul borcanului o legătură de leuștean, pui un strat de ceapă tăiată cum îți zisei mai sus, cu niște căței de usturoi zdrobiți. Presari și niște felioare de morcov zglobiu cu hrean încrâncenat. Pui ardei, iar un strat de ceapă cu usturoi și niște bucățele de morcov cu felii de hrean. Tot așa continui până când se termină marfa și borcanul. Îndeși puțin să intre bine. Așezi a doua și a treia, dacă ai luat, legătură de leuștean pentru capac. Pui zeama. Pui celofan și legi bine. Cazezi borcanul la umbră la rece. În vreo lună e gata de mâncat. Să vezi cum e la o ciorbă de porc la iarnă! Da’ nu numai. Lângă una de fasole cu ciolan face minuni. Poți să pui direct în zeamă din amestecul ăsta. E divin!
Poftă bună,
Nenea Iancu
Rețeta este cuprinsă în volumul  „Dan Iancu – Ospătăria lu’ Iancu. Bucate Vechi” în curs de apariție
 
 

Scroll to Top