Convorbiri fără ifose: primul mail către Cezar Ioan

Pe la finalul anului trecut împreună cu Cezar Ioan ne-am propus să scriem o carte de “epistole”, mailuri, convorbiri, taclale între noi doi. Pe 22 decembrie, când Cezar era prin Sighetul Marmației i-am scris primul mail. Apoi ne-am luat cu altele. Astăzi, 18.03.2020 suntem izolați în case din cauza nenorocitului ăsta de virus. Poate că avem mai mult timp să ne scriem, deși, probabil, cam tot ce scriem acum o să fie istorie. Industria se va schimba după această criză (poate riscăm și niște păreri despre viitor). Nu știu dacă are sau nu are sens, nu știu nici dacă o să citiți ori. Știu însă, că măcar pe mine, mă ajută la psihic. Ia-tă, așadar, primul mail 

22 decembrie 2019, ora 4:08

Dragul meu prieten,

M-am hotărât să îți scriu și astfel să fac primul pas clar în proiectul pe care mi l-ai propus: o carte.

Sunt deja mai mult de trei ani de când tot facem lucruri împreună. Mă uit în spate și, nici acum, în perioada de bilanțuri și analize, nu-mi par deloc puține, și, mai presus, deloc lipsite de importanță. Ba din contră.

Dar să merităm noi o carte doar pentru că am făcut ce am crezut că trebuie făcut? Sau nu despre asta e vorba aici? Că de împăunat cu realizările noastre suntem conștienți că, deși suntem oameni de comunicare, nu prea ne iese. Ne-am sufocat cu organizarea și cu alte treburi mărunte care ne asigură banii de beri, beri la care ne vin alte idei și am uitat să ne facem PR.

Știu că nu e început bun de carte, dar trebuie să pornim de undeva. Mai mult, e un start plictisitor așa că îți propun, ca la final, când credem că o putem da editorului (poate ăla o să fiu chiar eu) să începem cu ultimele două mailuri. Să începem cu concluziile și apoi brusc să prezentăm discuția începută acum. Măcar așa poate câștigăm o mână de cititori/cumpărători în plus.

Mâine prelansăm cartea ta. Abia îți aștept autograful. În urmă cu două zile, după multe întârzieri, a sosit tirajul din tipografie. O cerneală se usucă între timp, și noi ne-am apucat de alt volum. Zici că suntem bezmetici și nu ne oferim un pic de răgaz, o perioadă binemeritată de sastiseală. Dar gata cu alintatul și cu întrebările fără rost. Să nu plictisesc prea mult. Și pe tine, și pe ei.

Nici nu știu bine de unde să apuc ideea asta, dar probabil că o temă, inepuizabilă de altfel – cu toate eforturile noastre cumulate -, este identitatea noastră gastro-oenologică.

Ai scris, înainte sau după ori în manifestul lansat la prima ediție a Congresului Național de Gastronomie și Vin (pe care am reușit să îl organizăm, alături de Nico Lontraș în 2017): “Suntem ceea ce mâncăm (și bem), și poate de-aia România arată așa cum o vedem”. Nu pot să nu mă întreb cum arată România ta?

Aștept răspunsul tău și, sper, ca până atunci să-mi lămuresc mai bine și cum arată a mea.

Scuze pentru foto, alta cu noi doi nu am găsit 🙁