ActualArticoleIstorie

Alexandru Vakulovski – Pâine cu untură și ceapă la Music Pub (Anii ’90 Antologie de amintiri gastronomice)

Alexandru Vakulovski este scriitor și traducător, autor al celebrului roman Pizdeț.

Pâine cu untură și ceapă la Music Pub

 Sfârșitul anilor 90 m-a prins la Cluj. Ca mulți basarabeni, visam atunci să ajung student în România. Ceea ce pentru un român din România era rutină, pentru noi era mai mult decât gustos: limba română vorbită peste tot și vorbită corect, cărți românești, reviste literare, trenuri, domnule, românii au trenuri și au autobuze care merg pe drumuri, nu prin gropi!

Și libertatea era alta: în România puteai avea plete, puteai umbla cu câți cercei voiai, fără să te gândești că după colț trebuia să dai nas în nas cu gopnici (o specie periculoasă de bădărani din fosta URSS).

Dar și România avea lipsuri mari, comune tuturor țărilor ex-comuniste, iar ca student simțeai chiar din momentul când mergeai să te cazezi. Am avut “noroc” să stau în anul pregătitor (da, era așa ceva pentru basarabeni) la căminul liceului de transporturi din Gheorgheni, apoi deja în legendarul cămin XVI din complexul Hasdeu. Niște cămine mizerabile pe atunci, care păreau că au adunat tot gunoiul și răutatea din lume. Dar, măcar așa, căutam alte refugii prin Cluj: biblioteci, parcuri, dar și baruri, cluburi.

Și Music Pub-ul a fost ceea ce căutam. Amintea și de beciurile moldovenești, doar că de vreo 20 de ori mai mare. Nu era scump, avea bere foarte bună (Ursus-ul de pe vremuri, în aburii căruia ne trezeam în căminul XVI), era aproape de Litere, aproape de gară, ni se părea că ne împiedicăm de Music Pub, oriunde am fi pornit. Și cam toți clujenii se împiedicau de Pub: vedeai acolo studenți, scriitori, muzicieni, aveai impresia că e toată lumea. Nu aveam telefoane, dar dacă trebuia să căutăm pe cineva, mergeam în norii din Music Pub. Nori de fum, căci se fuma, alt amănunt.

Acolo aveau loc și cele mai importante concerte rock din oraș, desigur. După câteva beri, sufletul de student cerea parcă-parcă și ceva de mâncare. Și era acolo varianta perfectă: pâine cu untură și ceapă sau pâine cu untură și boia. Altceva nici nu am fi vrut atunci. Habar n-am dacă în Pub se gătea altceva: mai târziu sigur a fost și pizza, dar oricum nu ne-a interesat.

Poate că vi se pare o tâmpenie neinteresantă, dar chiar și la acea pâine cu untură și ceapă conta tot: pâinea foarte bună ardelenească, cum era în acei ani, de la brutării mici, untura, la care se pricep ardelenii. Și buzunarele noastre goale.

Clujul din acei ani înseamnă pentru mine Music Pub. Și oamenii de acolo, berea, rock-ul, fumul, pâinea cu untură cu ceapă. Toate erau la locurile lor. Nu întâmplător foarte aproape de Music Pub, spre gară, se afla și strada Fericirii.

Alexandru Vakulovski

 

Share:

Leave a reply