ActualArticole

Puteți precomanda cartea Curatorul de zacuscă – texte gastronomice de Cosmin Dragomir

După lupte seculare care au durat patru ani, am reușit să finalizez prima mea carte de autor: Curatorul de zacuscă, texte gastronomice.

Este vorba de o culegere de articole, interviuri, editoriale, mici studii despre istoria și contemporaneitatea gastronomiei românești. Multe dintre ele au fost publicate, în ultimii patru ani de când mă ocup exclusiv cu treaba asta, prin diferite medii, dar există și destule texte scrise special pentru această carte.

Vorbim de o ediție full color, 400+ pagini, format măricel, copertă cartonată, pe care o puteți precomanda la acest link. Livrăm oriunde în lume. Atenție: livrarea se face între 01 august și 15 august cu notificare telefonică în prealabil.

 

Las mai jos cuvântul înainte și un pdf în care puteți răsfoi câteva pagini din carte, ca să știți exact pe ce dați banii. Precomenzile se fac exclusiv prin bioshopromania.com și puteți alege din mai multe pachete promoționale.

Țin să mulțumesc mult celor care au făcut posibilă apariția acestei cărți: Eisberg Simply Fresh, BioShopRomania, Domeniile Averești, Dreamstime, TeamFresh și Cabana Vânătorilor.

 

Puteți precomanda cartea cu autograf cu un click pe aici 

Click pe copertă pentru a răsfoi cartea

Click pe copertă pentru a răsfoi cartea

Lupte care ne aparțin

 

Gastronomia românească se află în prezent într-un moment propice pentru o dezvoltare exponențială. Ca în cazul oricărei alte teme, scindarea societății se simte și aici,  pe lângă blidele strămoșești. Oamenii dau verdicte în baza unor argumente prinse din zbor și luate ca atare, fără drept de tăgadă. O părere strâmbă și „singură la părinți” este opreliștea oricărei dezbateri și gardul inexpugnabil al curiozității. Suntem mai îndrăgostiți de a avea dreptate decât de adevăr.

E drept că on-line-ul dă ghes acestui soi de atitudine și de enorm de multe ori amputează toleranța și bunul-simț.

De când tot scriu despre gastronomie am întâlnit, inevitabil, același soi de abordare a informațiilor pe care mă străduiam să le comunic. Deloc circumspecți, doar tranșanți, comentatorii (mulți nu au reușit să treacă de titluri) sunt captivi într-un tangaj autoanulator: pe de o parte ni se arată că o mâncare nu are cum să fie românească (sau să fi devenit) pentru că porumbul ori cartofii etc. sunt americane, pe de alta se duc la piață și caută doar soiuri neaoșe de tomate.

Din păcate prea mulți au idei puține, dar fixe, și precaritatea asta cerebrală mă sperie. Luați la bani mărunți or să spună despre salata de vinete (asta de o facem noi, cu maioneză ori fără) că pare strămoșească. Cum Columb nu a adus și pătlăgelele vinete, aperitivul devine mai ușor asimilabil și nu-l bănuiești de alogenitate. Se știe de marile descoperiri geografice, dar se ignoră Estul, loc de unde au venit enorm de multe alte ingrediente. Pare „mai dacică” vânăta decât cartoful. Dar, când vorbim despre Orient, atunci invocăm o seamă (chiar foarte multe) de mâncăruri otomano-fanarioto-mongole care au vasalizat rețetarul național. Etimologia e cel mai frecventat argument, doar că – așa cum tot repet – știința istoriei cuvintelor nu e musai un reper exhaustiv. Spre exemplu, celebra sarma provenit din sarmak din turca otomană, unde a fost preluată din farsi, poartă, pe mapamond, tot felul de nume, care nu mai au legătură cu ieslea lingvistică. Sunt curios cum ar putea funcționa raționamentul în cazul argentinienilor care le numesc niños envueltos (copii înfășați) ori a rușilor care le spun sarmalelor porumbei (голубцы [golubțî]). Asta nu înseamnă că sarmalele nu sunt turcești, însă doar argumentul etimologic nu mă poate convinge. Dar despre sarmale – istorii, origini, etimologii, mituri, superstiții & sute de rețete diferite de pe mapamond – o să puteți citi în viitoarea carte: enciclopedia sarmalelor, de ce sunt ȘI românești, pe care o pregătesc, motiv pentru care din acest volum lipsesc aproape cu desăvârșire.

Comparăm mere cu pere. Școli de gastronomie cu bunici, sosurile lui Escoffier cu mâncărica de urzici, fine diningul cu haleala de subzistență creată din flora spontană. Și la curțile noastre domnești sau nobiliare se mânca precum pe la alții, și asta nu ne face nici inventatori, dar nici plagiatori.

Toyota este o mașină niponă chiar dacă japonezii nu au inventat autovehiculul. Au trecut niște ani de la înregistrarea brevetului, iar ideea de bază a fost copiată, adaptată, îmbunătățită, încât a ajuns bun comun universal. Așa și cu mâncarea, iar inventica gastronomică se rezumă azi la detalii și variațiuni pe temă.

Nu o să îmi lungesc prea mult pledoaria în favoarea românității unor rețete, unele devenite, altele făcute. Abordez subiectul în mai multe texte din cartea de față și o să mă repet destul.

 

Puteți precomanda cartea cu autograf cu un click pe aici 

 

Am spus-o deseori și o repet și aici: nu sunt istoric, nu sunt antropolog. Mi-aș fi dorit mult, ori una, ori alta, dar mai ales ambele. Nu a fost să fie. Meseria mea de bază este jurnalismul și acest lucru se vede de unde aruncă zmeul cel mare buzduganul cel greu în această colecție de texte. Îmi lipsesc atât metoda academică, dar mai ales stăruința cercetătorului de cursă lungă, deprins cu milioane de notițe, cu pusul cap la cap, cu cronologii edificatoare.

Acest volum are menirea de a antologa diferite texte cu tematică gastronomică fără a fi conceptual. Se observă dezlânarea, lipsa de noimă a ordonării textelor, ba chiar și de predictibilitate. Nici stilul nu are continuitate, ci este rezultatul adaptării mele la diferite medii de publicare. Luați-l ca pe o serie de fun facts culinare, ca pe un pretext de a prezenta o parte din bibliografia de profil căreia nu i s-a acordat până în prezent prea multă importanță. Sper ca alții să ducă demersul la nivelul de care avem nevoie cu toții.

Probabil că a apărut din orgoliul de a avea și eu o carte (după un microroman ratat în tinerețe), din dorința fudulă de a da autografe și în calitate de autor, nu doar de editor. Cert e că l-am tipărit și din nevoi pecuniare. Proiectele viitoare sunt mult mai îndrăznețe și pentru asta am nevoie de liniște, nu de firme de recuperare a ratelor care să mă sune neîncetat. Asta în condițiile în care un autor ar putea să-și plătească restanțele și să rămână „la zi” din comerțul cu cărți.

O parte din articole sunt updatate, altele au rămas așa. În cele din pubertatea mea culinară se poate observa un entuziasm imbecil (vezi alivencile de proveniență sigur autohtonă). Am preferat să îl las așa, să nu pun, ani mai târziu, acel disclaimer necesar prin care să temperez exaltarea. E mai mult heirup și mai puțină rigurozitate. Promit să mă revanșez la următoarele cărți, gândite de la început că vor umple spațiul dintre două coperte tipărite.

La final aș vrea să le mulțumesc tuturor celor care au făcut posibile textele, această carte și celor care au contribuit cu materiale la acest volum. Vă știți voi, sunteți prea mulți pentru a vă enumera aici, în plus aș adăuga și riscul ca din prostia-mi ori graba-mi să omit pe careva.

 

Share:

Leave a reply

many kinds of best quality replica watches.

richard mille replica