Sărbătorile pascale au an de an o importanță aparte în societatea noastră, ținând cont de faptul că majoritatea populației este creștin-ortodoxă. Paștele este o bornă semnificativă în viața românilor și nu e de mirare faptul că această zi, cu tot angrenajul de obiceiuri și de credințe, polarizează în jurul ei o perioadă mai mare de timp. Există, desigur, postul Paștelui, Săptămâna Mare, Floriile, adică evenimente creștine care preced Paștele. De asemenea, putem vorbi despre a doua și a treia zi de Paște ori, bunăoară, de Ziua Înălțării.

Firește că sărbătoarea Paștelui a fost evocată și în operele literare de către scriitorii noștri. Ne vom referi azi la doi clasici ai literaturii române, Marin Preda și Camil Petrescu, extrăgând din unele dintre cele mai cunoscute romane ale lor, „Marele singuratic” și „Patul lui Procust”, două fragmente care au, mai mult sau mai puțin, legătură cu sărbătorile pascale.

În „Marele singuratic”, un personaj pe care-l ținem minte îndeosebi din „Moromeții”, Niculae Moromete, ajuns inginer horticultor la o fermă de pe lângă Mogoșoaia, nu trece prin cea mai fastă perioadă a vieții lui. Pierdut sufletește după moartea Siminei, „… în ziua de Paști Niculae fu văzut plimbându-se îngândurat pe aleea principală a castelului. Se îmbrăcase de sărbătoare și arăta îngrijit și mai puțin palid ca de obicei… Arăta mai decis, pasul lui era mai ferm…”

În preumblarea lui, Niculae Moromete s-a întâlnit, firește, cu alți oameni (cum ar spune Marin Preda însuși), anume cu inginera zootehnistă Păceșilă Nicoleta, „inginerul zootehnist mai bătrân” și inginerul agronom. După ce au hrănit vitele lăsate de izbeliște de muncitori (aceștia absentau mai mult sau mai puțin justificat, întrucât în perioada comunistă Paștele era, măcar teoretic, o zi obișnuită pentru cei care munceau la foc continuu, adică inclusiv duminica), s-au așezat la o „câmpenească” și au scos fiecare ce aduseseră de acasă. Astfel s-a pus de o masă de Paște ad-hoc, stropită cu o sticlă de vin pe care agronomul „a scos-o modest din servietă”:

„Agronomul (…) semăna cu un vechi țăran care s-a așezat pe obrazdă reavănă pe care tocmai a tras-o, și în timp ce prietenii săi, vitele, cu care smulgea de veacuri pământului roadele care îi vor hrăni pe toți, pășteau, el își mânca prânzul său frugal și își odihnea ciolanele late. Prânzul însă nu era deloc frugal, amândoi inginerii aveau ouă roșii, fripturi și cozonac, iar brigadierul Checiu o jumătate de miel, ăsta mânca, nu glumă. Numai fata n-avea nimic, gândise că se va întoarce la prânz acasă, dar aveau toți ceilalți destul. Ciocniră ouă, îi dădură și lui Niculae, dar nu ziseră Cristos a Înviat, deși culoarea lor roșie și ciocnitul nu mai aveau nici un sens neînsoțite de cuvintele care exprimaseră odinioară, pentru oameni, revelația unei minuni.”

Un alt episod, de data asta din romanul „Patul lui Procust”, se consumă înainte cu câteva zile de Paște, atunci când carismaticul Fred Vasilescu își „inaugurează” garsoniera pe care i-o mobilase și decorase misterioasa Doamnă T. Tot dialogul, care include amănunte gastronomice un pic mai sofisticate decât cele din fragmentul anterior, este delicios atât la propriu, cât și la figurat, așa că o să vi-l reproducem ca atare:

„– Domnișoară, trebuie să bem neapărat un pahar de vin pentru inaugurarea locuinței mele. Și pe urmă, zăpăcit: Dar mai întâi s-o plătesc.

A zâmbit.

– Da, dacă vrei și asta… nota… este pe birou… Păstreaz-o astă-seară, verific-o… Mâine e Sfântul Gheorghe. Treci vineri pe la magazin.

– Te rog mult însă, domnișoară, să bei cu mine un pahar de vin.

A aprobat, cu un surâs nedecis, cu o ridicare nedumerită a brațelor.

Scriam un bilet ca să trimit servitoarea la club, să-mi aducă un menu și câteva sticle de șampanie.

Citea peste umăr și m-a întrerupt.

– Dar bine, ăsta e un banchet întreg…

– Un simplu dineu, menu-ul clubului…

A privit surâzând, răsfățat.

– Știi ce? E obișnuită șampania pentru inaugurări… Eu însă prefer un vin franțuzesc, cu condiția să nu fie Bordeaux… Eventual un Hermitage roșu, sau un Château neuf-du-Pape. Nu?

Am privit-o, mirat de preferințele atât de precise și oarecum savante. Mi-a cerut apoi lista și a tăiat tot ce cerusem, scriind: șuncă slabă sau pui rece, brânză albă sau șvaițer cel mult…

– Un Rocquefort?…

– Dezgustător… (…)

A scris singură abia descifrabil.

– O cutie de compot de caise… Știrbey, căci prăjiturile nu merg cu Bourgogne, și a subliniat marca. Toate acestea se mai pot lua de la băcănia de sub Athénée Palace, inclusiv vinul.”

(Fragmentele au fost preluate din romanul „Marele singuratic”, de Marin Preda, Editura Cartea Românească, 1976, și din romanul „Patul lui Procust”, de Camil Petrescu, Editura Eminescu, 1978)  

Credit foto: Easter © Marsia16 | Dreamstime.com