ActualArticoleChiolhanIstorieRecomandareZaharicale

Zaharicalele de la Târgul Moșilor – Oborul de azi

Vată de zahăr, sau „vată pe băț”, înghețată, turtă dulce, plăcinte, floricele glazurate, fructe de sezon, bragă și sucul „de un leu” – iată ce reține memoria colectivă din istoria relativ recentă a Târgului Moșilor care se ținea acum aproximativ o jumătate de secol, când mulți dintre cei care se apropie astăzi de 60 de ani erau doar niște copii.

 Dacă doriți să citiți mult mai multe povești despre istoria dulciurilor din România vă invit să intrați pe dulceromanie.ro și, în afară de o multitudine de povești dulci, puteți afla acolo și cum puteți câștiga 20.000 de euro și multe alte premii.

Târgul Moșilor – o lume pestriță, gălăgioasă, pusă pe distracție, dornică de senzații diverse, de la datul în tiribombă până la satisfacerea papilelor gustative cu tot felul de produse, de la grătarele sfârâitoare cu mici și fleici până la dulciurile după care se înnebuneau toți copiii.

Trecând peste istoria aceasta recentă, cu plusurile și minusurile ei, cu lipsa ei de autenticitate, deși nu lipsită de farmec, dictată de vremuri, să ne întoarcem totuși mai mult în timp și să vedem de unde vine această tradiție a Târgului Moșilor de care a fost atrasă multă omenire, cu generații și generații în urmă. „Cu privire la începutul acestui târg s-au păstrat câteva tradiții orale. Se spune că în timpul lui Mircea cel Bătrân (1386-1418), după lupta de la Nicopole (26 septembrie 1396) unde aliații apuseni au fost învinși, Țara Românească a fost atacată de turci. Lupta a avut loc în 1397, undeva pe Ialomița, și voievodul român a ieșit învingător. După luptă, spune tradiția, voievodul a făcut o slujbă de pomenire a ostașilor căzuți în luptele cu turcii în marginea Bucureștilor, hotărând ca în fiecare an să se facă această pomenire. (…) O altă tradiție pune înființarea acestui târg pe seama lui Matei Basarab, în urma luptei de la 25 octombrie 1632, lângă Obor. Voievodul abia se înscăunase ca domn, când a fost atacat de către Radu Iliaș, fiul lui Alexandru Vodă Iliaș, să-i ia domnia. (…) Pentru pomenirea celor care au murit apărând domnia lui Matei Basarab, voievodul a făcut în toți anii slujbe și pomeniri pe locul bătăliei din apropierea Târgului de Afară”, ne spune istoricul George Potra în volumul Din Bucureștii de ieri, Editura Științifică și Enciclopedică, 1990.

Sigur că istoria Târgului Moșilor este mult mai extinsă în timp și de o complexitate care ar merita un spațiu mai amplu pentru trecerea acesteia în revistă. Totuși, rămânând la cele de-ale gurii care se vindeau la Obor în zilele târgului, cu referire îndeosebi la partea dulce a poveștii, să apelăm tot la memoria lui George Potra:

„De-ale mâncării, în cuprinsul bâlciului, erau vestitele gogoși, turta dulce și gurițe, brânzoaice, diferite împletituri de simigerie, floricelele, vata de zahăr înfășurată pe bețișoare de brad; – mizilicul (semințe de dovleac și floarea-soarelui) și acele cocoloașe de floricele, mari cât o portocală, îmbibate în apă cu zahăr, de culoare roșie sau galbenă”, mai povestește cunoscutul istoric.

După atâtea zaharicale și „dulcegării”, trebuia să fie cumva stinsă și setea

Când nu venea vorba de bere sau de alte băuturi alcoolice, oamenii treceau la răcoritoarele vremii. „Pentru potolirea setei și a zădufului care era la târg, vizitatorul avea la dispoziție bragă și limonadă de la putină, trasă cu ajutorul unei sticle lungi, găurită la fund. (…) Limonada de la putină era destul de ieftină: două la ban și una degeaba; la fel și aceea pe care o vindeau așa-zișii turci, în anumite vase orientale de alamă purtate în spate și împodobite cu tot felul de bani de aramă și panglicuțe. Aceasta era șampania răcoritoare, șămpănicaaa care, din cauză că avea puțină piatră acră în ea, făcea spumă când era turnată în pahar.”

Unele dintre cele mai populare puncte de vânzare erau gogoșăriile

Acestea aveau denumiri dintre cele mai neobișnuite, pentru a atrage clienții și a face „senzație” cu un produs dulce destul de comun și de aceea foarte îndrăgit. Pornind de la bine-cunoscuta „Gogoașă înfuriată”, trecem prin „Gogoșeria Elitei”, „Gogoșeria Fetelor”, „Cocoșeria Unic Vasiliu”, „Gogoșeria la ciarlestonul înfuriat” sau „Gogoșeria franceză”. „Încolo, pe specialități, furnicarul de lume, acea gândăcărie de tineret venit de prin cele mai ascunse mahalale ale Bucureștiului, se înghesuiau spre gogoșerii, mici pavilioane unde alături de o tarabă cu fructiere mari și zahăr risipit fierbea un cazan cu untdelemn, în care «specialistul» îmbrăcat în halat alb cu bonetă de bucătar, cura cu două linguri lungi de sârmă, turnând coca albicioasă și parfumată și scățând sfereșe rumenite – tarabele cu turtă dulce, jucării și obiecte casnice”, povestește și Al. Piru în volumul de reportaje Hai cu mine, apărut la Editura Cartea Românească în 1942.

O altă mărturie privitoare la viața tumultuoasă a Târgului Moșilor avem și de la Alexandru Predescu (în volumul Dâmboviță, apă dulce, Editura Albatros, 1970): „Unde-ți arunci ochii – țigănci cu floricele, semințe și ghioc, grămezi de turtă dulce, covrigi, rahat și bigi-bigi, doniți cu bragă și limonadă”. Cât despre misteriosul „bigi-bigi”, a cărui denumire a ieșit de mult din vocabularul vulgului autohton, nu era decât banalul sugiuc sau, cum ne spune jurnalistul George Costescu în volumul Bucureștii vechiului Regat (Editura Capitel, 2005), „«bidji-bidji», ca un fel de lumânări groase din cocă de rahat, închegată cu zahăr legat și prinsă pe sferturi de nuci înșirate pe sfoară”.

 

 

 

 

Share:

Leave a reply

many kinds of best quality replica watches.

richard mille replica