Domeniile Viticole Franco-Române – avanpremiera BIO a recoltei 2021 la Săhăteni / Dealu Mare și o prezentare a moștenirii istorice a cramei

Prima cramă din România cu plantații viticole certificate BIO / ECO (ECOCERT, 2006) și-a prezentat în avanpremieră vinurile proaspete, din recolta 2021, în cadrul unui eveniment care a reunit la cramă proprietari și manageri HoReCa, somelieri, jurnaliști, bloggeri și comunicatori de specialitate.

Pentru a sublinia continuitatea de viziune sustenabilă și capacitatea de a produce an de an vinuri expresive și ancorate în caracteristicile locului de origine, au fost prezentate și mai multe mostre din recoltele istorice ale cramei și s-a discutat despre specificul și tendințele de creștere a consumului BIO pe plan intern și internațional. Potrivit managerilor DFR, vinurile purtând acest nume sunt și vor rămâne și în continuare rezervate pieței HoReCa.

Care e treaba cu vinuri BIO?

“Generațiile de consumatori educate încă de pe băncile școlii în privința ecologiei sunt sensibile la acest argument – al agriculturii ecologice – și au exigențe bazate tot mai mult pe acest argument. Înțelegând atât cerința pieței, cât și importanța generală a unei producții de hrană cu impact negativ cât mai redus asupra mediului, vrem să sprijinim producătorii de vinuri provenite din agricultura ecologică (BIO) oferindu-le o platformă distinctă de vizibilitate – “un culoar” propriu în care să evolueze către succes. Vrem să-i punem în valoare pe producători, dar vrem să-i sensibilizăm și pe partenerii lor de afaceri – achizitori din marele retail, distribuitori, HoReCa-ri. Evident, în primul rând ne adresăm consumatorilor din România – și aici vrem să facem o precizare extrem de necesară, pe care sperăm să o audă cât mai multă lume: vinurile BIO NU înseamnă, așa cum cred din păcate mulți dintre conaționali, “de țară”! Înseamnă agricultură după reguli clare, cu verificări și certificări credibile. Altfel spus, mai clar: vinurile “de țară” NU înseamnă automat că ar fi BIO – ba de multe ori e exact invers”, spunea Cezar Ioan de la vinul.ro în preambulul Concursului Național de vinuri Bio de anul trecut.

Cum a fost la Domeniile Viticole Franco – Române

În prezența fondatorului, Denis Thomas, a noilor investitori care au preluat și mărit proprietatea și a oenologului Liviu Grigorică, cel care supervizează vinificarea, asamblarea și maturarea vinurilor, a avut loc degustarea probelor de tanc din soiurile Chardonnay, Sauvignon Blanc, Fetească albă, Fetească regală, Pinot Noir și Merlot rose și Tămâioasă românească dulce. Din vinoteca istorică au fost extrase și degustate atât gama Vigneron, creată de Denis Thomas, cât și DFR, opera lui Liviu Grigorică, iar cei pezenți au avut ocazia să afle chiar de la oenolog despre planurile de viitor privind asamblajele din mai multe soiuri care să reflecte personalitatea distinctă a cramei. Cu același prilej s-a revelat și istoria în domeniul viticulturii a noilor investitori – aceștia aparținând unei linii genealogice care îl include și pe fratele poetului Mihai Eminescu – o familie cu prezență în zona Dealu Mare încă de la jumătatea secolului al XIX-lea

Exploatând strugurii de pe un total de 85 de hectare provenite din investiția inițială și din cea a antreprenorilor români, Domeniile Franco Române (DFR) dispun atât de vii certificate BIO cât și de suprafețe cultivate convențional, dar planul de viitor prevede conversia tuturor la BIO. Producția maximă a cramei, în condițiile în care viile sunt administrate având ca obiectiv calitatea ridicată, și nu cantitatea, este de 350.000 litri anual.

Noii investitori au început în anul 2021 un amplu proces de renovare și reabilitare a cramei, precum și achiziția de utilaje moderne, performante, pentru viticultură. De asemenea, anul acesta se va derula un proiect de achiziție a unor echipamente în cramă (destinate vinificației, stocării și modernizării), cu fonduri europene în valoare totală de 1,1 milioane de  euro.

Scroll to Top