Cum iubita mea aplică zicerea „cere și ți se va da!”, m-a bătut la cap vreo două săptăm âni cu borșul de sfecla al bunicii ei. Cum n-am făcut niciodată așa ceva, iar bunica ei încă nu sunt, m-am băgat pe Internet să aflu cum se face un adevărat borș de sfeclă din Imperiu. Evident că am găsit ț rețete una mai adevărată ca alta, așa că am făcut o medie și am purces la făurirea lui.
Zis și făcut. Îmi iau sacoșa și plec la piață. Pe drum, ocolesc pe la Bodegă unde mi se dă porția de bere dietetică (cu alcool vreu a spune). Apoi, tacticos, mă îndrept către tarabe. Bunghesc patru sfecle interesante, doi morcovi, caut țelină, ceapă, leuștean, pătrunjel, cartofi roșii, nu prea mulți că țin cură de slăbire, un păst ârnac, un pătrunjel, rădăcină de data asta, doi ardei iuți roșii și o sticlă de borș d-ăla bun. Mai iau în treacăt două legături de ceapă verde și una de usturoi verde. Ca să fie.
Ajung acasă și cazez sfeclele în cuptor pentru coacere preț de vreo două ceasuri. Mă așez la calculator și intru pe Facebook. Din bucătărie vine un miros de sfeclă ușor arsă. „S-au făcut” îmi zic și reped o furculiță-n ele. Intră ca-n unt. Bun așa. Las cuptorul deschis să se răcească obiectele și pun restul legumelor în chiuvetă. Le spăl, le curăț, le tai și le bag în blender. Toc la ele p ână ajung făr âme, dar nu prea mici ca să se simtă. Pun o oală pe foc, torn ulei și c ând acesta se-ncinge pun țăndările de legume. Le amestec cu os ârdie, după care pun apă și le las să fiarbă. Adaug leușteanul și pătrunjelul așa cum sunt. Noroc că nu sunt legate în gume, ci cu ață. Am de g ând să le scot la sf ârșit. Tai ceapa verde și usturoiul vernil și te pun în fiertură. Vreo juma de oră vor sta la fiert toate.
Mă-ntorc și rad cartofii curățați. Pe răzătoare amare. Îi pun la fiert. Scot sfeclele din cuptor, le dezpielițez și le dau prin aceeași răzătoare. Pun borșul în oală. Mai las un pic și pun și sfecla rasă. Sare. Cam gata. Închid focul, fac o poză, o pun pe Facebook pentru aplauze și m-apuc să scriu pe blog. Poftă bună, iubire, sper să-ți placă. Am și sm ânt ână că noi păcătoșii nu ținem post.
 

M-a apucat ploaia-n piață. Și cum sunt încăpățânat, n-am așteptat să stea și am venit acasă de m-a făcut fleașcă.  Pun sacoșele în bucătărie și mă duc să fac un duș. Dau drumul la apă fierbinte pe mine, mă relaxez și… sună la ușă. Of, ce prost i-am învățat eu pe amicii mei. Hop țop, mergem la Iancu și numai la ora mesei. Pun repede halatul pe mine și deschid. Ce inspirat am fost! Cu halatul bine strâns și cu apă curgându-mi pe picioare.
– Ce mai faci?
Ce draci să spun. Îi fac loc Sorinei și mârâi:
– Baie.
– Iar ești mofluz?
– Nuuu… da de  unde? M-a luat ploaia și intrasem să fac un duș fierbinte…
– Și am apărut eu la ușă…
– Mda. Asta e. Mergi în casă, eu termin dușul, vorbim după aia.
– Mă duc în bucătărie.
– Aoleu.
– Lasă gargara și mergi la duș.
Mă grăbesc, mă spăl, mă-mbrac. Nu se știe ce găsesc când ajung. Intru și Sorina stătea cu un pahar de vin alb rece în față, fumând o țigară. E puțin mai înaltă decât mine, ceea ce nu e greu, zâmbitoare și îmbrăcată foarte elegant. Hopa, îmi zic, când dau cu ochii de legumele curățate și puse pe căprării.
– De carne nu m-am atins, zâmbi.
– Bine-ai făcut tot ce-ai făcut și ce n-ai făcut, zic. Ce vrei?
– Politicosule! Nimic, vroiam să te văd și m-am gândit că e momentul potrivit…
– Să iau masa-n oraș la Ospătăria lu Iancu!
– Exact.
– Bine. Stai acolo și nu mișca.
Scot wok-ul și-l așez pe aragaz. Tai ceapa rondele, vreo trei că-s mijlocii, și doi morcovi tot așa. Bașca o căpățână de usturoi zdrobind ușor fiecare cățel. Pun niște ulei pentru wok în wok și dau focul mare. Pun ce tăiasem în el după ce uleiul se încinge. Tai doi ardei nici mici nici mari. Arunc în dispozitiv. Amestec. Tai dovleceii în cuburi medii. Îi pun și pe ei. Bag și niște roșii așa de-ntâmpinare.  Acum e vremea condimentelor. Un ardei iute verde amărui. Niște piper, sos de soia, sos de stridii, mde, influența chinezească, chimen, puțină scorțișoară și ceva nucșoară proaspăt răzuită că mi-am luat de la Titan. Toc mărunt o legătură zdravănă de mărar și asta e.
– Ești un spectacol când gătești, îmi spune Sorina hlizindu-se. Așa serios și-ncruntat de parcă ai prepara cine știe ce formulă.
– O să vezi.
Sting cu vin alb cât să nu se-nnece cuburile din obiect, dau focul mic și-mi pun și eu un pahar.
– De un de știai că am vin?
– Tu să n-ai vin? Hahaha…. Nu cred asta.
– Râzi de pomană. Două săptămâni nu a fost picătură.
– Înseamnă că ai simțit că vin. Dragul de el.
– Cred că ai băut destul de mă drăgăluiești.
– Răule! Hahaha.
Sting focul. Dovleceii s-au înmuiat, iar de rest nici că-mi pasă. Iau două farfurii și pun belșug.
– Carne nu dai?
– Mai subțirel cu carnea înainte.
– Înainte de ce?
– Ghici!

 
Pînă vine Diana să montez mașina de tocat. Așa. Ia să curăț dovleceii… Țîr la ușă.
– Veniși?
– Venii, măria ta, cu oarece licoare și un morman de struguri…
– …Pe care-i voi caza la frigider.
– Ce ai aici?
– Un borș de zarzavat și acu trec la ardeii umpluți.
– Dar eu nu mănînc carne!
– Păi fără carne. Vezi tu cu ce anume.
– Pot să-ți fac poze?
– Da.
Mă apuc de curățat dovleceii. De coajă. Spăl ciupercile, cei doi morcovi, mîna de orez, pătrunjelul și mărarul. Mă apuc de dat prin mașină. Zgomot. Nu ne mai înțelegem. Mai bine tac. Termin de dat totul prin mașina de tocat și mai adaug sare, boia, scorțișoară, piper negru măcinat, chimion și ceva ierburi aromate uscate. Busuioc, oregano și nu mai țin minte ce. Bașca orezul spălat. Amestec. Tai ardeii ca să fac niște capace frumoase cu codiță cu tot. Umplu ardeii curățați cu tocătura. Îi așez în cratiță. Pun capacele. Fac un sos cu suc de roșii (că bulion n-am), pastă de ardei iute și vin. Îl pun peste obiectele din cratiță. Mai pun niște apă și cazez recipientul la cuptor.
– Și ce mai zici tu, Diano?
– Păi…
Mai cu un vinișor alb, sec și rece, dar mai ales tămîios, mai cu povestiri de cînd nu ne-am văzut, timpul trece.
– Stop. Pauză de control.
Deschid cuptorul. Ardeii erau deja rumeniți și răspîndeau un miros dumnezeiesc.
– Eu nu prea măninc mult, spune Diana speriată de dimensiunile ardeilor.
– Vom vedea.
A mîncat doi. Asta după o ciorbă și salată de vinete cu ceapă.

Dragă, Victore!
Mă întrebi cum să faci o salată de vinete și cu altceva decât cu ulei. Foarte bine. Începutul cred că îl știi. Iei vinete cât încape și le pui pe aragaz deasupra ochiurilor aprinse ale aragazului. Le coci astfel încât pielea lor să fie ușor arsă. Le cureți cu atenție ân chiuvetă. Atenție să nu te arzi, pentru asta ții robinetul cu apă rece să susure precum un izvor în creștetul muntelui, și să nu lași pe ele coaja arsă, deși aici nu m-aș da înapoi la mici „pete” pentru aroma de afumat. Le pui apoi la scurs cu puțină sare. Lași să se scurgă bine cam un ceas. Asta dacă nu te grăbești. Dacă te grăbești o să ai un pic de gust amărui, dar nu e grav.
Iei un tocător de lemn, unul care seamănă cu un satâr, dar de lemn, nu uita, le așterni cuviincios pe un fund de lemn, nu pe al consoartei, care te va ucide pentru astfel de gânduri „murdare”, și-ncepi să le toci bine. Le toci după cum ai chef. Unii preferă să fie foarte fine, alții ca textura să fie un pic mai rugoasă să spunem. Dacă n-ai tocătorul de lemn de care-ți zic poți să le bagi la blender, dar nu va ieși aceeași textură, iar textura e o parte importantă a gustului. Tai o ceapă mai mare sau mai mică după gust. Unii pun usturoi, dar eu prefer ceapa.
Pui vinetele tocate și ceapa într-un castron. Dacă nu vrei ulei, poți pune doar sare, piper și adaugi și iaurt, smântână, pastă de susan (thina, tahân) după gust. Poți încerca cu toatele. Iar e o problemă de gust și după cum știm nu te poți… certa cu gustul omului.
Sfatul meu universal (adică bun la munte la mare și-n orice-mprejurare pentru toate mâncărurile și toți bucătarii) e sa pui câte puțin și să guști până vei fi mulțumit de rezultat. Adaugi roșii, ardei și castraveți pe post de decor și, sfatul meu, o ploaie de pătrunjel. Dacă-ți place ia și câțiva ardei iuți pe lângă. Poftă bună.
 
al tău,
Dan
P.S. Niște felii de telemea de vacă sau de caș proaspăt sunt bine venite.