Conferințele GastroArt: Identitate gastronomică națională

7 și 8 septembrie la The Ark 

Strada Uranus 150 Sector 5

intrarea liberă pe bază de rezervare

 
În acest weekend (7 și 8.09.2019) demarăm o serie de conferințe pluridisciplinare cu scopul de a contura, în baza opiniilor specialiștilor din mai multe domenii conexe, care e identitatea gastronomică națională (parte a brandului de țară) și care ar trebuie să fie strategia de promovare gastro-românească.
Conferințele fac parte din seria de evenimente dedicate celebrării, pentru prima dată, Zilei Naționale a Gastronomiei și Vinului (inițiată de Cosmin Dragomir, Cezar Ioan și Nico Lontras). Proiectul este unic prin încercarea de corelare a informațiilor de la experți din diferite domenii: advertising, branding, oenologie, bucătărie, istorie, antropologie, sociologie, media generaliste și de profil, dar și autorități publice și centrale.

Turismul gastronomic și oenologic sunt doi vectori extrem de importanți pentru dezvoltarea gastronomiei și reprezintă, fără îndoială, metode prin care putem ajuta atât economia națională, dar și asigura parte din veniturile celor implicați în industria ospitalității.
 
Astfel, pe 7 septembrie de la ora 12:00, la The Ark București, scriitorul și copywriterul Florin Dumitrescu va modera un panel unde are invitați specialiști din advertising și branding.
Duminică, 8 septembrie, de la 14:00, Cezar Ioan (publisher vinul.ro) va dezbate alături de oameni din industria viei și vinului și nu numai, potențialul vinurilor românești ca parte a identității gastronomice naționale.
Intrarea este liberă, dar pentru că locurile sunt limitate se va face în baza unei rezervări (atenție doar trebuie să trimiteți un mail, nu este nevoie de confirmare) la adresa cosmin.dragomir@gastroart.ro în care să precizați numele dumneavoastră, vârsta, ultima școală absolvită și funcția pe care o ocupați în acest moment. Informații ne sunt necesare pentru a ne face o idee despre publicul nostru.
Seria de conferințe este organizată de Asociația Curaj Înainte în parteneriat cu GastroArt și vinul.ro, printr-un finanţat din fonduri nerambursabile de la bugetul local al Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache”. Proiectul este sprijinit și de către Grupul City Grill.
 

Astăzi, la chestionarul gastroart ne răspunde scriitorul, traducătorul și publicistul Matei Pleșu. Matei este un autorul volumului “Amintiri din bucătăria lumii. Mică antologie de gusturi, stări și gustări”, ed. Humanitas, dar și coordonatorul celor mai savuroase dosare cu tematică gastronomică din Dilema Veche.

Avem o gastronomie românească?
Avem. Că altfel am muri de foame. Codul uscat e sufletul bucătăriei nigeriene – pește importat în mod tradițional, cu miile de tone, din arhipelagul norvegian Lofoten. Cu alte cuvinte, faptul că un ingredient e importat, adoptat, preluat nu subminează autenticitatea produsului final. Filiația e garanția autenticității, nu opusul ei. Firește că mititelul se trage și el de undeva. Dar a crescut, așa cum îl știm, în România, și a căpătat gustul lui aparte, care nu seamănă nici cu cel turcesc, nici cu cel sîrbesc șamd. Etimologiile nu trebuie luate prea în serios – în materie de mîncare, cel puțin. Ce dacă „ciorba”, „sarmaua” și „chifteaua” vin din persană (şōrbā, kōfta) sau din turcă (çorba, köfte, sarma)? Și sarmaua, și chifteaua, și ciorba au gustul lor, specific locului, cu totul altul decît cel a vecinelor-strămoașelor de la răsărit.
Care este/sunt preparatul/ele identitare pentru România?
Cred că putem vorbi mai degrabă de un efect colectiv, de grup, de ansamblu. Ciorbe, mititei, plăcinte, iahnii, brînzeturi (telemea, burduf), chiftele, salate de vinete, de icre, cefe de porc, șorici, mămăligă, mujdei… luate în parte, poate că le găsim și prin alte locuri; dar împreună sînt imbatabile, creează un caleidoscop gustativ cu adevărat specific locului. Un produs strict local, mă încăpățînez totuși să cred, ar fi borșul de huște. Nu seamănă, din cîte știu, nici cu borșul ruso-ucrainean dulce și roșu, nici cu żur-ul polonez, cu kyselo cehoslovac (vezi „chisălița”) sau cu Kübelsauer-ul german. Așa că o ciorbă acrită cu borș e un bun, chiar dacă discret, vestitor al bucătăriei românești.
Ce și cum ar trebui să promovăm, din punct de vedere culinar, străinilor?
Străinii sînt și ei oameni. Și e de presupus că apreciază calitatea mîncării, prețul corect, igiena localului și repetabilitatea unei experiențe culinare bune. Lucruri banale și de bun simț. Cu toalete imunde, pastă de mici de la hipermarket și cartofi congelați nu ajungem departe.
Ce produse locale vă plac, un top trei de promovat?
Lactatele Coline din lapte de capră, cașcavalul Dobrogea de oaie (cel produs la Fetești, nu la Botoșani), vinurile (albe) de Drăgășani (cramele Bauer și Știrbey-Kripp).
Ce lipsește restaurantelor cu specific tradițional?
O mai bună și mai nuanțată împerechere a mîncărurilor specifice cu băuturile regionale – dincolo de banalitatea recomandărilor „la mici – bere”, „la carne – vin roșu”, „la pește – vin alb”. Ce fel de bere? Ce soi de vin? Din ce cramă sau regiune?… Din ce an?  – dar să nu mergem prea departe.
Și, foarte important, un restaurant ar trebui să ofere pîinea proprie – proaspătă, caldă, făcută în casă. Ar trebui urmată pilda orientalilor: orice locantă turco-arabă are propriul cuptor de pîine.
Credit  foto: viva.ro și rfi.ro

Tiberiu Cazacioc: "Adevărat, important este să recâștigăm mâncarea locală" – chestionarul gastroart

Pe Iuliana Sbîrnea (bucate-aromate.ro) o știam din on-line și ne-am împrietenit pe selgroscautapasiunea.ro, mai precis în proiectul comun în care colaborăm cu retailerul. Lucrează în domeniul naval, dar seara și ăn weekend-uri dă casca de protecție pe șorțul de bucătar și face bine. Am rugat-o să răspundă la chestionarul gastroart și uite ce a ieșit:

Avem o gastronomie românească?
Eu mă tot încăpâțânez să cred că avem, chiar dacă umblând prin multe restaurante românești ai putea crede că suntem sub ocupație italiană, franceză sau asiatică.
Care este/sunt preparatul/ele identitare pentru România?
Ciorbele. De legume, de carne, de pește, acrite cu borș, cu oțet sau neacrite. Drese cu ou sau cu smântână, presărate cu leuștean sau pătrunjel.
Ciorbele noastre hrănesc, încălzesc, odihnesc, vindecă. „Te scoală după boală”, așa zicea bunica mea despre câte o ciorbă de cocoș crescut în bătătura ei.
Multe alte mâncăruri le-am mai modernizat noi, dar parcă la ciorbele din bătrâni încă n-am reușit să umblăm prea mult. Ce bine!
Ce și cum ar trebui să promovăm, din punct de vedere culinar, străinilor?
Nu prea mă pricep eu la lucrurile astea, dar cred că o abordare unitară în domeniul ăsta nu e cea mai potrivită.
Dacă ne uităm puțin în istorie, vedem că provinciile românești au fost influențate diferit în funcție de vecini, dar și de popoarele care au cotropit zona respectivă. Chiar și acum, la 100 de ani de la Marea Unire, influențele sunt la fel de vii și de bine delimitate geografic, iar asta e marea noastră bogăție.
Așa că poate că ar fi mai bine să mergem pe ideea specificului zonal și să promovăm preparatele identitare pentru fiecare regiune în parte.
Cum ar trebui să arate identitatea gastronomică națională?
Poate ar trebui să reunim toate hărțile tale într-un atlas gastronomic: #hartapâinii, #hartabrânzei, #hartaciorbei, etc puse toate la un loc.
Cum ar trebui să arate identitatea gastronomică regională ( a zonei pe care o reprezentați)
Aș zice că reprezint malurile Dunării până spre Deltă, așa că la noi aici e mare bogăție! Avem peștele de Dunăre, cel mai bun și cel mai dulce dintre pești! Avem borșuri dobrogene, storceag, saramura de crap, scrumbia la grătar, plachia, știuca umplută, icre cu ceapă și pâine de casă, zacuscă de pește și câte și mai câte!
O să avem o Zi Națională a Gastronomiei și Vinului. Ce facem cu ea?
O creștem, ne bucurăm și profităm de ea să ne mai creștem încrederea în noi. Nu știu să-ți spun cum. Sună utopic, dar poate fi o zi în care să se gătească românește peste tot? Să fim mândri și naționaliști măcar o zi pe an, să cumpărăm doar produse românești și să bem doar vinuri românești?
O poveste despre pâine
Mi-am amintit zilele trecute de azima pe o cocea bunica mea în spuza cuptorului de lut, înainte să coacă pâinea dospită. Gustul și mirosul de azimă caldă, le simt parcă și acum, după vreo 30 de ani de când nu am mai mâncat așa ceva. Din păcate pentru dorul ăsta nu am găsit încă niciun leac. Pur și simplu azima e imposibil de facut în cuptorul meu de la bloc.
O poveste despre ciorbe/supe
Cred că n-am să uit niciodată primul borș de pește dobrogean mâncat în Deltă, la Mila 23. Întreg procesul preparării acelui borş a fost fascinant şi foarte departe de tot ceea ce ştiam eu despre mâncare până atunci.
Primul şoc a fost să o văd pe gazda noastră luând apă pentru gătit direct din Dunăre, chiar de lângă pontonul unde ancorase vaporul care ne dusese acolo. Borşul cel mai bun se face în apa dulce în care a crescut peştele, nu în apa dură şi rece de izvor, ne-a explicat gazda noastră dobrogeană.
Al doilea moment de uluire a fost când gazda noastră, a scos peştele fiert din ciorbă şi l-a aruncat pur şi simplu. Caras, biban, plătică din cei cu carne dulce şi bună! Aveam să aflu cu uimire că nu-s buni decât să dea dulceaţă ciorbei, dar nu şi de mâncat. Pentru carne sunt buni peştii mari: crap, ştiucă, sturion, somn, care se pun în zeamă în locul celor azvârliţi.
La un moment dat, de dor de borș dobrogean, m-am străduit să refac rețeta acasă, dar cu apă de la robinet și fără să arunc bunătate de pește. A fost bun de potolit pofta, dar ca în Deltă nu-i nici unul.
O poveste despre sarmale
Pentru mine, cele mai bune sarmale sunt cele cu carne de miel învelite în frunze de tei, așa cum se fac la începutul verii la noi, la Galați. Galațiul e orașul teilor, noi avem o relație specială cu copacii ăștia și uite că ne bucurăm de tot ce ne dăruiesc: parfum, flori pentru ceai și frunze pentru sarmale.
 
O poveste despre brânza românească
Poveste cu brânză cred că n-am J Brânza e marea mea slăbiciune și toate-mi plac. Nu îmi amintesc de vreo brânză românească care să nu-mi placă într-un fel sau altul: fie doar cu roșii, fie cu mămăligă, fie investită în vreo alivancă.
Ce produse locale vă plac, un top trei de promovat?
Scrumbia de Dunăre, cea pe care o găsim proaspătă doar o lună pe an, când urcă pe Dunăre sa iși depună icrele.
 
Icrele de știucă.
Alivanca.
 
Ce lipsește restaurantelor cu specific tradițional?
Unora le lipsește autenticitatea și respectul pentru mâncărurile românești pe tot lanțul, de la materia primă până-n farfurie. Nu poți face mâncare tradițională cu materie primă din supermarket, importată, congelată sau imitată. Degeaba agăți ștergare pe pereți și servești mâncarea în farfurii de lut, căci aparențele nu reușesc să salveze gustul din farfurie. Gustul e cel care te trădează în cele din urmă.
Altora le lipsește perseverența. Nu știu prin alte părți, dar pe aici, prin zona mea, parcă restaurantele tradiționale au fost singurele care s-au dat repede bătute. Ori și-au închis de tot porțile, ori au schimbat meniurile către mâncăruri mai ușor de făcut și de vândut.
 

Chestionarul Gastroart – Carmen Paraschivescu (gardaculinara.ro): Este nelegitim să ne întrebăm dacă avem o gastronomie!


 

Carmen Paraschivescu aka gardaculinara.ro trăiește și gătește la malul mării. Prin urmare răspunsurile chestionarului gastroart.ro sunt pline de pește, dar și de preparatele altor etnii care de secole conviețuiesc în pace în acest colț de țară.

Avem o gastronomie românească?

Gastronomie = Arta de a prepara mâncăruri alese sau însușirea de a le aprecia calitatea, gustul (din DEX). Deci e bun înțeles că avem gastronomie românească. Preparăm și apreciem gusturile românești. (Scurtez cît pot răspunsul la această întrebare, o consider nelegitimă, nu numai în ceea ce privește gastronomia românească, ci a oricărei alte națiuni, etnii, comunitate din lumea asta.)

Care este/sunt preparatul/ele identitare pentru România?

Nu aș căuta cu obstinație Preparatul, nu cred că e unul singur, dar am enumerat de multe ori destule pe care nu le-am găsit identice și în altă parte. Mămăliga cu brînză și smîntînă, salata de vinete coapte pe foc deschis, frecate cu ulei și cu ceapă adăugată, salata de icre de pește (crap sau știucă) cu ceapă. Ciorbe și supe din orice, de la urzici, la sturion. Și, de ce nu? ceafa cu cartofi prăjiți. E un preparat foarte apreciat și foarte bun, dacă nu exagerezi cu consumul lui la fiecare masă. În loc să încercăm să aruncăm preparatul ăsta la coșul de gunoi al gastronomiei românești, ne-am putea ocupa de popularizarea lui ca preparat identitar, nu? Puține fripturi sînt mai gustoase decît o ceafă cu firișoare de grăsime făcută la grătar. E banal, dar la fel e și ciolanul cu varză al nemților, nu?

Ce și cum ar trebui să promovăm, din punct de vedere culinar, străinilor?

Cred că trebuie să promovăm produsele zonale, incluse în preparate ale zonei în care locuiesc temporar sau în care călătoresc acești străini. În Dobrogea aș promova peștele, brînzeturile, carnea de oaie, în București și Ploiești micii și ciorba de burtă, în Ardeal gulașurile și găluștele din făinoase de toate felurile, în Moldova borșurile, pîrjoalele și sarmalele moldovenești. Degeaba căutăm reprezentantul absolut al bucătăriei românești, el nu există în unicitate, ci în diversitate.

Cum ar trebui să arate identitatea gastronomică națională?

Orice intervenție violentă și supramotivată din afară ar putea să strice foarte tare lucrurile în cultura noastră gastronomică. Pot să vină mulți cunoscători ai fenomenului gastronomic și să zică: se face așa, se face altfel!, aceste îmbunătățiri nu vor fi acceptate decît la un nivel superficial, în anumite medii. Odată întorși acasă, facem cum vrem noi și cum ne dictează obiceiurile. Deci nu cred că TREBUIE nimic, identitatea ESTE. Mai plastic descrisă, identitatea noastră gastronomică arată ca masa noastră de sărbători: îmbelșugare, diversitate, eclectism. Salată de boeuf cu sarmale și răcituri, borșuri, fripturi, 10 feluri de prăjiturele, tort și cozonaci la desert. Deși ne lamentăm de ani de zile de diversitatea extremă a aperitivelor servite la evenimentele importante din viețile noastre (nunți, botezuri, pomeni), în număr de peste 10-15-20 dacă ”te respecți cu adevărat”, continuăm să le cerem și să le punem pe mese. Sînt sceptică, după cum spuneam, în privința faptului că profesioniștii care încearcă să schimbe obiceiurile astea vor și reuși. Ar trebui să facem o cercetare serioasă să vedem de ce se cer, să vedem care e modul de a gîndi, care vine dintr-o emoție sau o nevoie, abia apoi să încercăm să schimbăm obișnuințele. Nu sună bine, poate, nu e o părere la modă ceea ce spun eu, ar fi trebuit să spun că reinterpretările și aducerea în modernitate sînt cheia identității gastronomice, dar cred că sînt foarte realistă. Gurmand e un cuvînt mai potrivit pentru români decît gourmet.

Cum ar trebui să arate identitatea gastronomică regională ( a zonei pe care o reprezentați)?

Ar trebui să repet cele scrise mai sus în legătură cu identitatea națională. Gastronomia este ceva viu, are o viață proprie și nu cred că o poate ilustra cineva exact, că ea s-a și schimbat în următoarea secundă 🙂 Prin contrast cu bucătăria restului țării, în Dobrogea primează frugalitatea și minimalismul. Arunci un pește pe tablă, fierbi o apă sărată și zdobești o ciușcă uscată și ai făcut o saramură. Carnea friptă, plăcinta cu brînză, borșul de pește făcut în doi timpi și trei mișcări, din 3-4 ingrediente, asta este identitatea dobrogeană. Masa împreună cu vecinul sau prietenul de altă etnie, farfuriile schimbate la sărbători sau pachetele din cimitir la Paștile Blajinilor sau alte pomeniri ale morților, de Bayram sau la sărbătorile pe stil vechi ale lipovenilor. Nu vreau să vorbesc despre ce se întîmplă în restaurantele din zonă, cred că gastronomia regională, deocamdată, în Dobrogea nu se reflectă și în meniul restaurantelor, chiar tradiționale, ca o regulă, ci doar ca o excepție.

O să avem o Zi Națională a Gastronomiei și Vinului. Ce facem cu ea?

O cinstim, fiecare cum poate și vrea. Mi-am exprimat deja o timidă părere că implicarea structurilor administrațiilor locale sau centrale mai mult ar strica decît ar ajuta, pentru că, deocamdată, nu cred că ar ști să facă altceva în afară de evenimente populiste, mese, tîrguri, tarabe. Sponsorii și cei interesați și pasionați de domeniul gastronomiei pot face treabă mult mai bună decît un ministru dezinteresat sau un primar. Cercetările și studiile despre care spuneai se pot face și cu investiții minime și mult voluntariat, tocmai pentru a nu fi influențate în niciun fel rezultatele și direcționate măsurile ulterioare. Aș vedea o zi ”privată” a gastronomiei și vinurilor românești, pornind din pasiune pentru domeniul ăsta, nu văzută ca o obligație a autorităților. O zi națională e un bun prilej de marcare și conștientizare a unui fenomen, și cred că e ceva extraordinar că ea va exista, dar promovarea acestui fenomen (în cazul de față gastronomie și vinuri) trebuie făcută tot anul.

O poveste despre pâine

Pot s-o numesc fără să clipesc mîncarea mea preferată. Dar e costisitoare cînd e s-o faci tu, ”mănîncă” foarte mult timp, de aceea prefer brutăriile artizanale sau mașina de făcut pîine.

O poveste despre ciorbe/supe 

Aici da: soleanca (ciorbă rusesc-moldovenească din resturi de afumături), și varianta de soleanca cu pește, ciorba pîrgălău (o amestecătură de afumături cu cel puțin 10 legume, printre care vînata și gulia), storceag (o nobilă ciorbă de sturion a ucrainenilor din Sf. Gheorghe- Tulcea), toy șorbasî (ciorbă de nuntă tătărească).

O poveste despre sarmale

Cel mai extravagant model pe care l-am făcut eu – cuiburi de sarmale.

Cu toată varietatea de sarmale care există în țara asta, eu rămîn fidelă sarmalelor din carne de porc, cu ceapa călită înainte de-a o pune în amestecul de carne, bine piperate și parfumate cu mărar și/sau cimbru, învelite în foi de varză murată. Vara aceeași umplutură merge înfășurată în foi de viță, iar sărmăluțele mîncate cu iaurt gras deasupra.

O poveste despre brânza românească

Românească sau machidonească, pentru că preferata mea este telemeaua de oaie, iar specialiștii absoluți în prepararea acesteia sînt ciobanii aromâni. Este ingredient principal în multe preparate, plăcinte, piperchi, mămăligă cu brînză și smîntînă, sau simplă – brînză cu roșii.

Ce preparate locale vă plac, un top trei de promovat?

Piperchi țîrgîsiti, șuberec (cu carne de oaie), hamsie prăjită. ”Trei” e doar un număr, nu mă pot rezuma la el, deci extra cele 3 cerute: borșul de pește, ghiudemul, saramura, orice pește fript pe tablă cu sare, la foc de lemne, scrumbie la cuptor în pungă, caras prăjit cu mămăligă, baclavale, tochitura dobrogeană.

 
 

Piperchi
Plăcintă cu praz (Pită di prași) de la brutăria din Cogealac

Ce lipsește restaurantelor cu specific tradițional?

În zona în care trăiesc, Constanța, lipsesc aproape cu desăvîrșie restaurantele cu specific tradițional. Dacă un restaurant e cu specific românesc, are chestiile prea bine cunoscute: ciorbă de burtă, de văcuță, de fasole cu afumătură, de pui cu tăiței, mămăligă cu brînză și smîntînă, mici, tochituri, dar lipsesc cele dobrogene. Le lipsesc rețetele și documentarea, integrarea într-un meniu modern și atrăgător, bine promovat de cei care au contact cu clienții, adică ospătarii.
Restaurantele elegante se feresc de introducerea în meniu a preparatelor tradiționale de frică să nu fie percepute ca nerafinate, introducînd totuși burgeri, coaste și cartofi prăjiți, pentru că lumea îi cere. Ignoră posibilitatea de a-și pune o semnătură pe un preparat tradițional dobrogean reinterpretat, care ar putea face față cu brio testului rafinamentului culinar. Sper ca acest lucru să se schimbe în viitorul foarte apropiat, este unul dintre lucrurile care ar putea să schimbe chiar percepțiile oamenilor obișnuiți în legătură cu gastronomia, adică să facă o educație discretă, dar eficientă.
 

Tiberiu Cazacioc: "Adevărat, important este să recâștigăm mâncarea locală" – chestionarul gastroart


 

Obsevator gastronomic, atât blogul pe care îl ține și unde scrie, din păcate mult prea rar, cât și “meseria” în sine pe care o practică (printre altele) și prin care s-a făcut de atât de multe ori remarcat, Tiberiu Cazacioc este unul dintre cei implicați în gastronomie la a cărui poziții ar trebui să fim, măcar nițel, mai atenți. Este hârșâit mai ales în zona aia urâtă, birocratică, în relația cu Ministerul Agriculturii, de exemplu. Pe scurt, și cu mențiunea că sigur am omis câteva importante, fac o listă a proiectelor în care a fost și este implicat: Slow food Valahia Gusturilor, Scrumbie de Dunăre afumată, salatele de icre de crap și știucă, Punctele de gastronomie locală, legea instaurării unei zile naționale a gastronomiei și vinului etc. În subsolul articolului există și o prezentare ceva mai amplă. Îi mulțumesc amabilitatea de a răspunde chestionarului gastroart.
Avem o gastronomie românească?
Nici tu, nici eu nu suntem academics sau scholars. Dar am fost și suntem implicați în această conversație despre cultura mâncării din România- de prin 2007-2008? ca atare am scris, am vorbit și am propovăduit despre specificitatea locală. Cum văd eu chestiunea? Mai amplu decât restrângerea la domeniul artei culinare, la gătit (la care nu sunt atât de priceput). Gastronomia studiază relația dintre cultură și alimentație, în context românesc, în acest caz. Din această perspectivă, publicul are la dispoziție două filiere contemporane importante, cea antropologică, școala lui Vintilă Mihăilescu, care ne-a dat o serie de cercetări și lucrări, conferințe, inițiative de agendă publică, atât în revista Martor a M.Ț.R, în “Dilema Veche“ cât și în lucrări distincte precum “La masă cu oamenii Deltei” (un proiect al Asociației Ivan Patzaichin-Mila 23 și al SNSPA). Pentru cei interesați de o viziune etnografică, de patrimoniu, o excursie teoretică, este binevenită prin lucrări (al căror tiraj este epuizat): “Valori identitare în Dobrogea. Hrana care unește și desparte” (coordonator Ofelia Văduva, 2007), “Atlasul etnografic român, vol. III – Tehnica populară; Alimentația (Ion Ghinoiu, 2008), Repertoriul patrimoniului cultural imaterial, vol. I” (coordonator Virgil Ştefan Nițulescu, Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Național, 2008), “Pași spre sacru. Din etnologia alimentației românești” (Ofelia Văduva, București, 2011), “Identitate culinară românească din perspectiva călătorilor străini” (Virginia Petrică, 2013).
Care este/sunt preparatul/ele identitare pentru România?
Asta este o întrebare capcană? Probabil ar trebui realizat un sondaj sociologic, pe care, apropos!, nimeni nu îl face (poate ne citește cineva și include întrebarea ta într-un sondaj omnibus). Cred însă că suferim de standardizare, unanimitate și uniformitate, ceea ce este dramatic. Depinde pe cine întrebi, nu? Dacă ne conectăm la breasla bucătarilor, vom afla niște răspunsuri, dacă ne conectăm la cei care studiază, vom afla și de la ei niște răspunsuri. Dacă ne conectăm la media și la consumatorul mediu, vom avea o listă minoră și nesemnificativă – ciorbă de burtă, sarmale, mici, papanași. Ceea ce este cu adevărat important, este să recâștigăm mâncarea locală, bazată pe ingrediente locale. Eu aș vota nu la preparatele menționate mai sus, despre care cred că sunt ubicui, dar nu spun nimic (deși gustoase). Cred că comoditatea intelectuală, antreprenorială, trebuie criticate și lansat un apel revoluționar la promovarea bucătăriilor locale. Cred că a sosit timpul “pomenilor electorale” cu preparate locale. Fără grătare, fără mici, fără the usual suspects. Dar votez pentru storceag și pentru cherdele, așa să ne ajute Dumnezeu!
Ce și cum ar trebui să promovăm, din punct de vedere culinar, străinilor?
Preparate regionale, vă dezamăgesc neoferind niciun nume de preparat, ci doar un criteriu. Observ ca Observator gastronomic, că, de centenar, nicio linie de finanțare gândită de autoritățile publice centrale, și nicio inițiativă publică sau privată, nu a oferit ceva care să dea românilor o perspectivă – ce putem spune românilor, nouă, despre mâncare, la 100 de ani? Aș fi vrut să avem măcar o broșură, cu ocazia președinției române a UE cu preparate culinare sau măcar dineuri la ambasadele României, cu preparate cu indicație geografică.

Cum am putea promova? Cum ar trebui să arate identitatea gastronomică națională?
Sub forma unei cărți. O carte-ghid cu preparate culinare regionale, cel puțin opt?, pe bază de rețete locale, în variante prezentate de 8 bucătari și susținute prin context cultural, de 8 antropologi și etnografi. Doar atât, o carte de identitate gastronomică.
Cum ar trebui să arate identitatea gastronomică regională (a zonei pe care o reprezentați)
Trebuie să o reconstruim. Nordul Dobrogei a rămas necunoscut, este un creuzet. Să redescoperim hrană de la Ghecet, Măcin, de la Greci, din Niculițel, de la Balabancea, din Pecinegea și Ostrov (de Tulcea). Avem un tezaur, o zestre de neimaginat – în lungul țărmului dobrogean al Dunării, de la Călărăși în sus. Pentru mine cherdelele făcute de bunica, pe Valea Taiței, și storceag-ul de la Sfântu Gheorghe, mâncărurile din pește. Dar atenție, din pescuit sustenabil. Și o chestie în al cărei viitor cred, ciulinii de baltă, o minunăție din Delta Dunării.

O să avem o Zi Națională a Gastronomiei și Vinului. Ce facem cu ea?
Ziua asta națională trebuie să fie o zi despre poveștil hranei, un prilej de punere în valoare a chestiilor despre care am vorbit mai înainte. Preparate locale, regionale, într-o suită de bistrouri, restaurante din țară, București; evenimente dedicate educației pentru vin și mâncare locală; întâlniri cu producătorii locali și vizite la ferme; lansări de carte și proiecții de filme cu dezbateri, etc.  Nu așa? Că de grătare cu mici, buni și aceia, ne-am cam săturat, o privire în abisul “stomacului” românilor, este necesară.
O poveste despre pâine
Industria alimentară a creat și propus consumatorilor categorii de produse în dorința de a le încadra modelului lor, de consum de masă. Ceea ce a creat o situație ciudată, multe preparate pe bază de făină, poarte numele de pâine, deși rețetele sunt diferite. Numele produsului înseamnă de fapt, funcția sa, aceea de aliment principal folosit cu orice preparat. Așa că am ajuns la ceea ce prefer, o pâine din făină, drojdie sau maia, apă, sare. Doar un astfel de preparat poate fi numit pâine. Restul?

O poveste despre ciorbe/supe
Storceagul se prepară doar din sturion (nu pentru că am zis eu, ci pentru că așa se prepară) Nu din rechin, sau cine ce știe alt pește. Este o poveste scurtă, cu un final previzibil, nu? Vrea cineva sturion pentru ciorbă? Sunt câteva unități de acvacultură care oferă specia asta de pește, la ce v-ați gândit?

O poveste despre sarmale
Cele mai bune sarmale le făcea sora mamei mele Silvia, îndeaproape urmată de sora ei mai mare, tanti Lenuța. Compoziția, cea obișnuită, foile din varză murată, dar gustul le reușea perfect. Mama era bună la alte preparate, papanași din brânză și orez, mâncare de gutui.
O poveste despre brânza românească
Povestea brânzei românești se reduce la trei subiecte. Brânza de Năsal, a cărei marcă nu mai este deținută de producătorii români ci de Friesland Câmpina. Proprietatea intelectuală a ajuns în patrimoniul altora, care nu o promovează ca pe Camemebert, Gorgonzola sau Grana Padano, ci o produc și o țin așa, de experiment, pe rafturi. Brânza telemea, la origine turceasca tulama, care predomină copios și uniform magazinele din România (unde este brânza, odinioară celebră, de Brăila?) are o șansă prin certificarea ca brânza telemea de Sibiu. Este jenant cât de mult ne mint extrem de mulți comercianți, că vînd telemea de Sibiu, deși nu fac în niciun fel dovada trasabilității originii. Și a treia cale, este aceea a brânzei de burduf de Bran care va declanșa și ea o revoluție a burdufului (măcar stomac de miel, nu?)
Ce produse locale vă plac, un top trei de promovat?
Scrumbie de Dunăre afumată, batog de crap și pastramă de crap, la aperitive. Un storceag plin de forță cu bucăți de sturion, file. Și la final o picancă de știucă. Doamne, Boje! Dai zavtra, toje!
Ce lipsește restaurantelor cu specific tradițional?
Sunt puține care sunt orientate spre tradițional (poate ar trebui realizată o listă, care să ne contrazică?) dar le lipsesc, majorității, preparatele tradiționale. Se numesc tradiționale când de fapt oferă preparate comune, generice, valabile oriunde în țară. Tradițional înseamnă local. Și încă ceva, le lipsește legătura cu producătorii, cu fermierii locali. Cât o să mai domine legătura atât de trainică cu en-gros-ul industrial? Așa o fi și la alții, mai cu ștaif? Deci hai să bifăm pe lista nevoia de farm sau water to table.
 
Tiberiu Cazacioc este consultant în comunicare și marketing privind identitatea hranei, autodidact și practician format în ultimii 12 ani în proiecte relevante. A aprofundat subiecte precum dezvoltarea rurală bazată pe patrimoniu cultural imaterial, etnogastronomia, ecogastronomia, schemele de calitate ale UE (STG, DOP, IGP), mărci pentru produse alimentare artizanale, lanț alimentar scurt, agricultura comunitară, risipa de alimente, ecoturism. A publicat articole în presă, a semnat articole de specialitate, a fost lector și trainer, organizator de evenimente, facilitator de reuniuni tematice, invitat la emisiuni de specialitate la radio și TV, activist Slow Food și lider al grupului Slow Food București Valahia Gusturilor. Din partea DC Communication srl, GEA Strategy & Consulting sa, MEDIASPIN srl a lucrat în proiecte culturale, proiecte de comunicare pentru Comisia Europeană, diferite ministere (ex. MFE, MADR, Min. Finanțe), organizații private. Educație în științe economice (ASE, Facultatea de Planificare și Cibernetică Economică), MA în comunicare și relații publice (SNSPA, 2010). Certificare COR ca trainer, manager de proiect, manager în turism.

Chestionarul Gastroart.ro: Oana Irina Coantă – Bistro de l'Arte Brașov

Suntem curioși să aflăm care e opinia unor specialiști din HoReCa despre câteva din, să spunem, cele mai fierbinți teme de dezbatere despre gastronomia românească. Așadar, am creat un chestionar concis,  și i-au rugat să răspundă. Astăzi: Oana Irina Coantă, chef & owner Bistro de l’Arte Brașov. 

Avem o gastronomie românească?
Normal. Zace prin sate și în cărțile de bucate.
Care este/sunt preparatul/ele identitare pentru România?
Ciorbele și supele. Tocănurile și variațiunile cu mămăligă.
Ce și cum ar trebui să promovăm, din punct de vedere culinar, străinilor?
Mâncarea locală pentru fiecare zonă.
Nu cred în rețete ‘naționale’. Sunt așa de multe gusturi specifice, încât putem să ne mândrim cu ceva diferit în fiecare sat.
Cum ar trebui să arate identitatea gastronomică națională?
Habar nu am. Serios 😊
Cum ar trebui să arate identitatea gastronomică regională (a zonei pe care o reprezentați)
Nici asta nu știu. Este nevoie de o documentare serioasă, de cercetare pe teren, de colectare de rețete și obiceiuri de consum pe sezoane și sărbători. Abia după aceea putem creiona o strategie.
O să avem o Zi Națională a Gastronomiei și Vinului. Ce facem cu ea?
Chiar nu știu. Poate măcar o parte din ea să devină prilej de informare. Publicul și bucătarii nu sunt informați, nu merg prin sate, nu cunosc și nu recunosc rețetele locale. Anul acesta aș face doar conferințe cu povesti frumoase. Mai puțin gătit.
Ce produse locale vă plac, un top trei de promovat?
Ciorba de salată
Chiftelele din carne cu sos de mere
Papanasii din branză de vaci, fierți
Ce lipsește restaurantelor cu specific tradițional?
Creativitatea și curajul. Răbdarea.
 

Ne pregătim temeinic pentru Congresul de Gastronomie și Vin din 7/8 iunie (Hanul Gabroveni, București) pe care GastroArt.ro îl organizează împreună cu Vinul.ro, RareFood Services & Concret Pr. Cum principalele teme ale congresului sunt istoria gastronomiei românești și identitatea culinară națională am rugat mai mulți antreprenori din zona de food & hospitality să ne răspundă la un chestionar la temă. Astăzi publicăm răspunsurile lui Valos Kalos de la Pâine & Vin
Sunteți reprezentantul României la un Târg Internațional de Gastronomie și trebuie să prezentați cinci preparate tradiționale: care sunt acestea?
In calitate de reprezentant al Romaniei, as tine mortis sa am preparate traditionale Sarmalele din Bucovina, mai exact de la Voronet (un pic dulci, facute cu pasat), un Bors de Peste de pe Dunare cum numai la noi gasesti, clasicii papanasi dar facuti cu smantana grasa si dulceata de visine facuta in casa, mergand pe filiera Maramures, lasam bulzul in spate si aducem un Balmos adevarat, cum se face pe valea Izei, si ca ultim preparat vreau sa ma bat in premiul cel mare cu cehii, asa ca voi aduce un Ciolan de porc copt incet si indeluuuung, servit pe „pat” de iahnie de fasole. Aceste preparate mi-au venit in minte rapid, daca stau sa ma gandesc, nu mai ajung la o concluzie.
Sunteți reprezentantul României la un Târg Internațional de Gastronomie și trebuie să prezentați cinci produse românești: care sunt acestea?
Primul produs romanesc probabil ar fi Salamul de Sibiu, asta fiindca intr-un viitor o sa il gasim in alte tari cu „DOP” sau „DOC” pe eticheta, al doilea produs ar fi probabil Scrumbia de Dunare, deja certificata, pe locul trei ar veni Cascavalul Rucar, iarasi, cel autentic necesitand un soi de reglementare, al patrulea produs ar fi Muschiuletul Crud-Uscat de Mangalita, cum numai in Maramures se face, si a cincea pozitie ar fi ocupata de Zacusca la ceaun (stiu eu un producator autohton care face cea mai buna zacusca din lume!) inegalabila la gust fata de orice alta zacusca.
Sunteți ghidul unui grup de turiști străini: care ar fi itinerariul pentru un tur gastro-turistic de trei zile?
Turul meu gastro-turistic de 3 zile ar fi impartit asa: prima zi – fuga in Dobrogea unde o sa mancam guvizi si hamsii prajite, cu mamaliga si mujdei, midii si rapane pane, plus toti pestii Marii Negre si in plus, niste Babic si Ghiudem tataresc, apoi pe seara ne oprim in Delta, fix la intrarea pe unul dintre brate, unde luam cina sub forma de Saramura de Peste si Placinta Lipoveneasca. Ne trezim a doua zi, servim rapid o zacusca de peste, icre de stiuca cu ceapa rosie si paine facuta pe vatra, si fugim spre aeroport in Constanta, de unde zburam spre Cluuuj. Ajunsi la CLUJ, dupa un 5-6 ore de asteptare de la mic dejun, ne aruncam direct in ce altceva decat Varza a la Cluj! Dar nu inainte de a servi o ciorba de salata cu zdrente si afumatura, sa ne faca pofta de o masa intinsa. Vizitam imprejurimile, si ne retragem la un somn de dupa-amiaza binemeritat. Pe seara, luam avionul din Cluj spre Baia Mare, unde suntem asteptati cu Supa Gulas si tocinei, sa fim mai usori la culcare. Trezirea in a treia zi, luam un transport si repede cu trenul Mocanita 7 ore, drum in care vedem peisaje extrem de frumoasa de natura neatinsa de om, savuram un gratar in varf de deal din pastrama de berbecut si observam caii salbatici in toata splendoarea lor. La intoarcere, mancam pe fuga niste Placinte crete cu diverse umpluturi (burduf, carne, varza, cartofi) si o mica oprire: Icre de stiuca cu paine de casa si mujdei la Pastravaria Mara, in drum spre aeroport . Cam asa ar fi pe fuga 3 zile cu mine, pentru o mini descoperire culinara si peisaje frumoasa.
Cum ați defini identitatea culinară a României în maximum 500 de semne?
Identitatea culinara a Romaniei este una ampla, dupa parerea mea, fiindca a avut parte de munte influente, fiind o tara dominata. Dominatie turceasca, austro-ungara, s.a., le stim cu totii. Dar odata cu aceste dominatii, au venit si influentele, si unele bune. Am descoperit preparate noi, am imbunatatit unele preparate vechi de ale noastre, dar important este ca ne-am pastrat trunchiu gastronomiei romanesti (parerea mea). Ne-au ramas valori si traditii care poate ar fi fost uitate, de nu ar fi existat batranii si persoanele conservatoare, ce le-au pastrat in detrimentul influentelor occidentale. O perioada neagra ce s-a napustit peste noi a facut sa uitam o parte din aceste influente si traditii si ne-a pus o mantie a nepasarii peste ochi, dar sunt de parere ca actualii implicati in domeniul HoReCa si mai ales viitorii fii si copii ai celor implicati actual vor readuce in valoare gastronomia romaneasca asa cum ar trebui ea sa fie. Sa ocupam un loc intre cei ce au istorie culinara, si care o pun in valoare cum pot ei mai bine (nu dau nume de tari fiindca o comparatie momentan nu este adecvata, dar ne batem in podiumuri si pozitii la concursuri si olimpiade culinare cu nume mari). Nu ne trebuie sute de ani de traditii, ne trebuie oameni priceputi si pasionati care sa puna in valoare ideile lor si pe ale altora, dedicati sa ofere calitate si plus valoare industriei, iar de acest lucru sunt absolut sigur ca va capata o forma frumoasa, de care am fi surprinsi in momentul de fata. Ce pot sa zic, sunt un optimist pana la proba contrarie, de aceea cred ca vom deveni ceea ce visam sa devenim.

Vladimir Marian răspunde la chestionarul Congresului de Gastronomie și Vin

Aș vrea să vă invit la un joc. O să postez din când în când scurte fragmente din cărți (mai vechi, mai noi) care mie mi se pare extrem de actuale. Voi trebuie să ghiciți anul în care au fost scrise. Cine știe, poate că cel care nimerește sau se apropie cel mult primește și un cadou din partea noastră :).

***

1. “Trecuse pe dinaintea hanurilor ale căror antreprenori, intitulându-le cu nume ce le imitară ale hotelurilor din capitalele Europei, despoaie lumea cu prețurile cele prea de speriat, încât e vai de mama provincialilor care sunt nevoiți să tragă în acele mai cu seamă botezate precum ziserăm, cu semne și cu numiri patriotice și naționale”.

***

2.„Mă tem că am fost nepoliticos cu servitorii atunci când mi-au adus cafeaua, căci licoarea părea mai degrabă noroi subțire decât mocha.
Numai în Franța am mai băut un vin ordinaire atât de bun ca vinul valah. Vinul alb obișnuit în Țara Românească, păstrat în sticle doi, trei ani, este asemănător cu cel produs pe malurile Rinului.
Orașul (Brăila) e plin de praf ca deșertul. Respiri, mănânci și dormi în praf; praful preface apa din pahar în noroi, și așa trebuie să o beri. Să muști țărâna nu mai pare așa o soartă crudă după o ședere îndelungată într-un asemenea loc”.

***

3. “Întreaga Românie este împânzită de fabrici de brânză și, pe lângă producția de brânză națională, multe brânzeturi străine, cum ar fi Emmentaler, Roquefort etc., sunt imitate destul de bine. Brânza de oaie, necunoscută în Anglia, este unul dintre cele mai bune produse românești. Este albă, cu un gust fin, deloc picantă. O ciudățenie a brânzei de oaie este aceea că se face într-o formă lunguiață și apoi se introduce în scoarță de copac. Când se servește la masă, feliile se taie cu tot cu scoarță. Brânza capătă o aromă deosebită în contact cu scoarța de copac, nu una neplăcută, dimpotrivă. Se vinde în cantități foarte mici, pentru că oile nu dau mult lapte.”

***

4.“Este foarte plăcut să te plimbi prin piață într-o dimineață frumoasă de vară. Din toate părțile vine o amestecătură de culori care încântă privirea. Sunt tarabe cu fructe pline cu portocale, rodii, curmale, struguri albi de diverse soiuri și struguri ca ambra de la Constantinopol. Nu mai puțin atrăgătoare sunt tarabele cu legume, cu pătlăgelele de un roșu strălucitor într-un contrast extraordinar cu verdele proaspăt al verzelor și conopidelor. Tot aici poți găsi ridichi și ardei iuți. Apoi sunt tarabele cu ciuperci de toate soiurile, tarabe cu brânzeturi, tarabe cu unt auriu și ouă albe și cărămizii și, peste tot, munți de pepeni. Unii pepeni sunt galbeni, dar sunt și mulți pepeni verzi, ici-colo câte unul tăiat să se vadă interiorul frumos, rozaliu.
Românii nu cultivă toate legumele care umplu piața; cel mai des acestea provin din munca și grija străinilor. ”

***

5. “Bucureştii au fost nu demult un adevărat centru manufactorial, astăzi însă este un oraş esclisivamente de consomaţiune şi de petrecere, prăvălie de prăvălie, cârciumă de cârciumă, grădină de grădină şi complet de complet; se ţin lanţ, toate cu table de litere de aur d-un cot: «La Ştefan cel Mare», «La Napoleon», «La Mihai Bravul», «La Tudor», «La Franţ Iosef», «La Horea», «La Cloşca», «La Purcelul» etc., etc, toate pline de marfă străină şi bere nemţească; var şi cărămidă, sticlă şi lemn, unt şi zarzavaturi ne vine de peste nouă mări şi nouă ţări; în casa cea mai modestă, de la vlădică până la opincă, din duşumea până-n tavan. Din tălpi până-n creştet nu poţi găsi un pat, un pahar, un scaun, un şervet, o cizmă, o căciulă care să nu fie adusă gata din străinătate. În ţara cânepii sacii şi sfoara le cumpărăm de la nemţi.”

Ne pregătim temeinic pentru Congresul de Gastronomie și Vin din 7/8 iunie (Hanul Gabroveni, București) pe care GastroArt.ro îl organizează împreună cu Vinul.ro, RareFood Services & Concret Pr. Cum principalele teme ale congresului sunt istoria gastronomiei românești și identitatea culinară națională am rugat mai mulți antreprenori din zona de food & hospitality să ne răspundă la un chestionar la temă. Astăzi publicăm răspunsurile lui Vladimir Marian de la printreoale.ro
Sunteți reprezentantul României la un Târg Internațional de Gastronomie și trebuie să prezentați cinci preparate tradiționale: care sunt acestea?

  • Sărmăluțe moldovenești
  • Bulz
  • Saramură de pește
  • Ciorbă rădăuțeană
  • Gulyas cu găluște

Sunteți reprezentantul României la un Târg Internațional de Gastronomie și trebuie să prezentați cinci produse românești: care sunt acestea?

  • Ulei presat la rece din Șomcuta Mare
  • Brânză puturoasă de Trascău
  • Salam de Sibiu
  • Cârnați de Pleșcoi
  • Brânză de Țaga

Sunteți ghidul unui grup de turiști străini: care ar fi itinerariul pentru un tur gastro-turistic de trei zile?
Aici răspunsul e mai complex și depinde de mulți factori, dar ideal mi-ar plăcea să includem câte o masă tradițională în zona săsească, apoi în Moldova și spre final în Delta Dunării.
Cum ați defini identitatea culinară a României în maximum 500 de semne?
Un amalgam cultural fericit, cu gusturi estice și vestice de o potrivă, paralizat mai bine de jumătate de secol și aflat în proces de revitalizare.

Laura Laurențiu răspunde la chestionarul Congresului de Gastronomie și Vin

Ne pregătim temeinic pentru Congresul de Gastronomie și Vin din 7/8 iunie (Hanul Gabroveni, București) pe care GastroArt.ro îl organizează împreună cu Vinul.ro, RareFood Services & Concret Pr. Cum principalele teme ale congresului sunt istoria gastronomiei românești și identitatea culinară națională am rugat mai mulți antreprenori din zona de food & hospitality să ne răspundă la un chestionar la temă. Astăzi publicăm răspunsurile Laurei Laurențiu de la retetecalamama.ro
Sunteți reprezentantul României la un Târg Internațional de Gastronomie și trebuie să prezentați cinci preparate tradiționale: care sunt acestea?

  • Bulz
  • Saramură de crap
  • Pâine cu cartofi ardelenească
  • Sarmale în bostan
  • Tocăniță de hribi.

Sunteți reprezentantul României la un Târg Internațional de Gastronomie și trebuie să prezentați cinci produse românești: care sunt acestea?

  • Uleiul de dovleac
  • Brânza de Năsal
  • Șoncul bănățean
  • Scrumbia afumată
  • Vinurile Petrovaselo

Sunteți ghidul unui grup de turiști străini: care ar fi itinerariul pentru un tur gastro-turistic de trei zile?
România nu este o țară tocmai mică și timpul de trei zile este destul de limitat, așa că, într-un răstimp atât de scurt, nu cred că se poate oferi o perspectivă gastronomică prea cuprinzătoare, având în vedere distanțele de parcurs (doar daă nu cumva am la dispoziție un avion privat cu care să îi plimb pe turiști). Așa că o să încerc să ofer trei posibile variante:

  • un tur gastro-oenologic în vestul și centrul țării, în prima zi aș propune un tur pe bicicletă prin viile Petrovaselo, urmate de prânz și o degustare de vinuri iar seara, o cină cu produse locale la restaurantul Cramelor Recaș, desigur cu degustarea vinurilor de Recaș. A doua zi aș pleca dis de dimineață înspre Podgoria Aradului, unde se poate organiza o degustare de vinuri (Bala Geza, de exemplu, vinuri foarte bune din soiuri destul de rare – cadarca de Miniș) și mezeluri specifice zonei (salamuri, cârnați de Nădlac, de foarte bună calitate). În partea a doua a primei zile aș încerca să ajung cu ei la Jidvei, pentru un tur al podgoriei urmat de cină și degustare a produselor și vinurilor specifice. Ziua a treia mi-o imaginez cu o vizită dis de dimineață, la o stână tradițională din Mărginimea Sibiului, apoi, în a doua parte a zilei, cu vizitarea și degustarea produselor unor mici afaceri culinare (producători, restaurante) din Covasna și Harghita.
  • un tur gastro-turistic în centrul și estul țării – aș începe cu degustări de brânzeturi și vizitarea unei stâne tradiționale din Mărginimea Sibiului, urmat de vizitarea orașului Sibiu. În ziua a doua, vizite la mici producători din Covasna/Harghita, urmând ca seara să ajungem și să ne cazăm în Suceava. A treia zi ar fi dedicată produselor tradiționale și frumuseților Bucovinei.
  • un tur gastro-turistic în nordul și estul țării: în prima zi, aș porni din Maramureșul Istoric, neapărat cu degustare de pălincă și vizitarea unei pălincii locale. Maramureșul are multe frumuseți naturale care ar merita incluse în program, dar și preparate naturale, cu gust excepțional, care merită degustate: produsele din lapte, mămăliga în straturi, păstrăvi excelenți etc. A doua zi ar fi dedicată Bucovinei și bogățiilor ei gastronomice, culturale și naturale, ultima zi urmând să fie dedicată Deltei.

Cum ați defini identitatea culinară a României în maximum 500 de semne?
România este un creuzet multicultural, tradițiile și influențele culinare fiind diferite de la o provincie istorică la alta. Evoluția mai lentă a României, față de alte țări europene, are din punct de vedere culinar și o consecință pozitivă: încă avem acces la ingrediente naturale, de înaltă calitate. Din păcate, aceste ingrediente se produc și se găsesc sporadic, fără preocuparea de a oferi continuitate și o calitate constantă clienților HoReCa. E nevoie de o viziune și de programe coerente pentru devoltarea/punerea în valoare a patrimoniului divers al culturii culinare tradiționale și pentru evoluția gastronomiei moderne din România.

Oana Igrețiu răspunde la chestionarul Congresului de Gastronomie și Vin

Gaziantep masoz Kutahya masoz Elazig masoz Trabzon masoz Malatya masoz Sivas masoz Ordu masoz Sakarya masoz Manisa masoz Mersin masoz Tokat masoz Afyon masoz Denizli masoz Kayseri masoz Eskisehir masoz Mugla mutlu son Pamukova mutlu son Buca mutlu son Osmaniye mutlu son