Nimic mai gustos și mai frumos ca o farfurie cu un preparat care nu numai că arată foarte bine dar are și o poveste, spunem noi, fascinantă. Bonduelle România ne-a provocat să gătim și să povestim, adică fix ceea ce ne face cea mai mare plăcere. Chef Vasile Nicolae, fotograful Elena Răduță și jurnalistul Cosmin Dragomir vă prezintă o serie de rețete în AND-ul cărora se învârtoșează istoria și bunul gust.

După cum v-am obișnuit toate rețetele realizat în cadrul acestei rubrici au o istorie sau sunt inspirate de preparate din cărțile vechi de bucate. Astăzi am ales să facem o salată dintr-un mix de fasole verde și fasole albă de la Bonduelle Vapeur care nu doar că este delicioasă dar nici măcar nu implică mare pricepere în mânuirea tigăilor. Totul a pornit de la o rețetă din 1865 din cartea „Bucătăria română. Carte coprinzătoare de mai multe rețete de bucate și bufet”, de Christ Ionnin, Bucuresci, Typographia Stephan Rassidescu, volum ce va fi reeditat în premieră de Editura GastroArt într-o ediție îngrijită și adnotată de Simona Lazăr.
„Fasole verde
Alege păstăi tinere, spală-le și le curăță; ferbe-le în apă feartă cu sare, strecoară-le fără să le lași să se răcească; topesce unt prospăt în care vei arunca pătrunjel tocat mărunt; aruncă înăuntru fasolea; las-o să se rumenească și servă ferbinte cu puțin oțet sau zeamă de aguridă”

Cum mixul de fasole de la Bonduelle este deja pregătit la aburi nu mai e nevoie să fierbeți ingredientele pentru că ele sunt deja tratate termic. Mai mult decât atât, dacă insistăm să le gătim prea mult își vor pierde textura crocantă și nu ne dorim asta. Așadar am topit unt și am „tras la tigaie” mixul de fasole în el, l-am asezonat cu sare, piper și puțină zeamă de lămâie. Am procedat la fel și cu gălbiorii. Alunele de pădure oferă un plus de savoare în această combinație și cum erau deja prăjite nu a fost nevoie decât să le pisăm un pic. Ei bine, gata salata noastră și dacă înlocuiți untul cu ulei o să obțineți un preparat de post savuros. Noi, însă, l-am folosit pe post de garnitură pentru o friptură suculentă de vită. Ei, și aici ținem morțiș să lungim povestea și vă spunem câteva cuvinte despre ceea ce, popular, numit „friptură în sânge”!

Strămoșii noștri nu prea foloseau vita la gătit. Animalul viu era mult mai important pentru toate produsele conexe – lapte și derivate din lapte, iar sacrificiul venea doar în cazul exemplarelor bătrâne ori accidentate. Cum vacile noastre erau mai mult de lapte decât de carne (laptele rămânea la noi, vacile erau trimise la otomani sau la alți vecini) mâncărurile din vită trebuiau fierte îndelung. Fripturile erau rar întâlnite din cauza faptului că erau foarte tari, ațoase, aproape nemestecabile. Mai mult decât atât și în prezent este perpetuat mitul cu „sângele” din friptură. Acel lichid pe care îl vedem este mioglobină, adică o proteină cu rol în legarea oxigenului, ceea ce e cu totul și cu totul altă treabă.
Repulsia noastră pentru carnea de vită mai puțin gătită are o istorie consemantă (ea fiind probabil mult mai veche) de aproape 200 de ani. În jurnalul său de călătorie, unul dintre primele din literatura noastră, Ion Codru Drăgușanu notează cam tot ce i se pare demn de consemnat din periplul său european. În 1840, turistul român se afla la Londra, unde mâncarea locală îi stârnește repulsie: “gătiturile lor, sunt mai numai fripturi, pot zice nefripte, ci numai arătate focului de cărbuni. (…) din friptură curge sângele numai încălzit; mânce cui îi place”.

Să revenim la bucata noastră de carne, pe care o puteți prepara în mai multe feluri. Cele mai simple și mai rapide sunt în tigaia încinsă, doar câte puțin pe fiecare parte până își schimbă culoarea la suprafață și apoi în cuptor (atenție! Nu adăugați sare pe carnea crudă, deshidratează) sau pe grill câteva minute pe fiecare parte în funcție de cât de gătită o doriți. Mai jos puteți vedea un filmuleț cu cea mai simplă metodă de a verifica nivelul de pătrundere a cărnii. O puteți face și doar în tigaie adăugând unt, un cățel de usturoi, puțin rozmarin, având grijă ca după ce ați întors-o, cu o lingură, să turnați peste friptură din sosul din tigaie. După ce ați luat bucata de carne neapărat să o lăsați câteva minute să se odihnească înainte să o porționați, timp prielnic pentru a face cel mai simplu sos: în untul aromatizat în care ați prăjit steak-ul adăugați puțin vin roșu, lăsați alcoolul să se evapore și amestecul să scadă până la consitența dorită. Dacă nu le-ați gătit separat, puteți adăuga ciupercile în acest sos. Ornați cu microgreens. Poftă bună!
Vă recomandăm un pahar cu vin roșu, dar merge și un roze precum Ammos de la Crama Histria. Puteți găsi toate ingredientele din această rețetă în rețeaua de magazine Selgros.

Mulțumim


Linte a la Provensale (după o rețetă din 1921)

Nimic mai gustos și mai frumos ca o farfurie cu un preparat care nu numai că arată foarte bine dar are și o poveste, spunem noi, fascinantă. Bonduelle România ne-a provocat să gătim și să povestim, adică fix ceea ce ne face cea mai mare plăcere. Chef Vasile Nicolae, fotograful Elena Răduță și jurnalistul Cosmin Dragomir vă prezintă o serie de rețete în AND-ul cărora se învârtoșează istoria și bunul gust.
În biblioteca gastroart.ro se găsește un exemplar din agenda Galeriilor Lafayette din 1938. Despre Galeriile Lafayette puteți citi mai multe la finalul articolului. Noi am fost plăcut surprinși când l-am răsfoit și am găsit pe fiecare pagină, recomandarea unui meniu pentru acea zi ba chiar și câte o rețetă pentru fiecare zi din an. Astfel, pe 29 noiembrie (novembre) 1938 autorii recomandă o budincă de conopidă – „ 2 conopide mari, după ce au fiert, se pun calde într-un castron, se frământă cu o bucată de unt sau de unt vegetal Excelsior, câteva linguri de parmezan ras, se adaugă tarhon, piper, patru ouă întregi, se pun la copt într-o formă de sticlă Jean Durax unsă cu unt și presărată cu pesmet”.

Plecând de la această rețetă noi vă propunem un preparat delicios și de sezon


 
Blanșați legumele din Four Seasons Mix de la Bonduelle aproximativ un minut apoi sotați-le în tigaie cu unt sare și piper. Ulterior legumele se amestecă cu o compoziție formată din ouă, pesmet, permezan și tarhon și se toarnă într-o formă de cuptor. Se coace timp de câteva minute în cuptorul preîncins la 200 de grade cât să prindă o crustă delicioasă.

Peștele, noi am folosit barbun, se filetează (dacă nu ați cumpărat deja fileuri, pentru tehnica de filetare vă recomandăm acest video) se frige în tigaia încinsă pe partea cu pielea, se asezonează cu sare, piper și puțin ulei de măsline și apoi se transferă în cuptor pentru încă un minut.
Pentru sos am folosit ardei copți (dacă nu îi aveți deja în cămară sau în congelator coaceți repede doi ardei grași, dolofani, fie în tigaia grill pe ochiul aragazului, fie în cuptor în tavă pe hârtie de copt) și chimen. Atenție: ardeii trebuie să fie curățați de semințe. Chimenul se pune pentru câteva secunde în tigaia încinsă până când începe să își elibereze aroma. Atenție să nu cumva să îl ardeți. Ardeiul, chimenul, sarea, piperul, un cățel de usturoi, se blendează până când ajung la consistența unui piure la care se mai adaugă puțin ulei de măsline și dacă doriți un strop de oțet balsamic.
Am ornat totul cu microgreens, acești vlăstari fenomenali plini de nutrienți și foarte gustoși.
Recomandăm lângă un vin alb, Ammos Blanc de la Crama Histria, un cupaj de Sauvignon Blanc si Riesling sau un Riesling Mirachi.

Galeriile Lafayette

„Magazinul Victoria se află pe Calea Victoriei, la intersecţia cu Strada Lipscani, lângă Poliţia Capitalei, în clădirea care a găzduit în perioada interbelică Galeriile Lafayette.
Construit în 1928 în stilul Art Deco, după planurile arhitectului Herman Clejan, pe locul unde îşi avusese sediul cunoscuta librărie Socec, magazinul a fost denumit atunci Galeries Lafayette , după numele celebrului magazin din Paris construit în 1912. A fost primul mare magazin universal din România, după modelul magazinelor cu spaţii mari de expunere din Paris, prin comparaţie cu prăvăliile mici, tradiţionale, din Bucureşti. Era un magazin modern, luxos, dotat cu lift, având în interior coloane şi pe jos marmură.
Galeries Lafayette se afla lângă Hotelul Lafayette (cunoscut şi sub numele de Hotelul Francez sau Hotel de France), care avea să fie demolat mai târziu, în 1979, fiind afectat de cutremurele din 1940 şi 1977.
Luxosul magazin s-a bucurat în perioada interbelică de o reclamă pe măsură, prin afişe, ziare, reviste, radio.
Astfel, spre exemplu, o reclamă din 1937 descria Galeries Lafayette ca unicul magazin occidental din ţară, Magazin de încredere unde găsiţi tot ce vă trebue, respectiv mărfuri de primă calitate cu preţuri eftine şi fixe. Reclama îi informa pe cei dornici să viziteze magazinul că în cele peste 70 de raioane pot fi găsite confecţii, blănuri, bijuterii, parfumuri şi articole de toaletă, galanterie fină bărbătească, articole de sport, covoare, linoleum, lenjerie, mătăsuri, toate purtând pecetea rafinamentului parisian şi a bunului gust. Magazinul Galeries Lafayette este aprovizionat din timp de centrala din Paris cu mărfuri de ultimă modă, mai menţiona reclama din 1937. De asemenea, într-un almanah realizat de Magazinul universal Galeries Lafayette în anul 1939 sunt prezentate şi imagini cu numeroasele departamente, printre care şi cel de jucării.
După naţionalizare, în 1948, magazinul a primit numele Victoria, iar mai târziu a devenit cunoscut prin sloganul Magazinul Victoria, 50 de magazine într-unul singur. Magazinul, cu scară rulantă, bine aprovizionat, avea la parter şi etaje raioane a căror repartizare s-a păstrat, în mare, şi în ziua de azi: la parter – bijuterii, parfumerii, electrocasnice ş.a.; la etaje – articole pentru copii şi tineret, femei, bărbaţi; stofe, ţesături, artizanat, articole de uz casnic ş.a.
Magazinul Victoria a fost grav afectat în 1979 de un puternic incendiu.
După 1990 a fost renovat, cea mai recentă renovare având loc în 2001. Suprafaţa totală a magazinului este de 13.000 de metri pătraţi”. (sursa agerpres.ro)

Rețete cu povești: ochi românesc cu spanac, ragu de cârnat și fasole verde tempura

Paternitatea cartofilor prăjiți, pai, franțuzești (french fries/ pommes frites) este disputată de către francezi și belgieni și probabil că nimeni, niciodată, nu o să pună punct acestei polemici. Probabil cea mai veche menționare a lor datează din 1802 când, la un dineu oferit de Thomas Jefferson la Casa Albă, au fost serviți cartofi gătiți în stil (manieră) franțuzesc. Pe atunci, noi abia făceam cunoștință cu leguma – detalii în articolul Puțin despre istoria cartofului. Cum și când a ajuns în România
Cartofii apar în primele noastre cărți de bucate tipărite în Țara Românească și Moldova (1841, 1845 și 1846(7)) dar, în majoritatea rețetelor ei se fierb. În cele mai apropiate variante de rețeta clasică ei se fierb, apoi se tăvălesc prin făină și ulterior se rumenesc în unt sau grăsime.
În 1841 când apare, la Iași, prima carte de bucate tipărită în Moldova și Țara Românească „Carte de bucate boiereşti 200 de reţete cercate de bucate, prăjituri şi alte trebi gospodăreşti” de Mihail Kogălniceanu, Kostache Negruzzi, cartofii erau deja intrați în uzul casnic. Totuși trebuie să menționăm că majoritatea acestor rețete sunt importate de Franța și adaptate gusturilor și resurselor noastre. Astfel, cei doi cărturari menționează cartofii de 4 ori în: cartofe cu sardele*, budincă de cartofe, orez de cartofe, mijloc de a face brânză din cartofe.

„Cartofe cu sardele*

Să speli cartofele și să le cureți, Pune puțin unde într-o tingire, să-l topești. Apoi tăvălind fieștecare cartofă în făină, o pune în unt și le lasă acoperite până se ruminesc. Apoi ungi o farfurie cu unt, toarnă puțină smântână, tai cartofele roate. Iei puține sardele și le cureți, le tai subțire și le pui printre cartofe, preasari pe deasupra posmag. Pui într-o tigaie puțină grăsime și puțină ceapă tăietă, de se topește, și opărești cartofele. Apoi le mai pui puțin pe jăratic”, (pag 28. din ediția ed. Dacia Clusiu MCMLXXIII)
În 1846 apare, tot la Iași, volumul Postelnicului Manolache Drăghici, “Reţete cercate în număr de 500 din bucătăria cea mare a lui Robert, întâiul bucătar al Curții Franței, potrivit pentru toate stările”. Să vedem cum stăm cu cartofii în acestă traduce asumată a rețetarului: supă de cartofle cu găluștele, mâncare de cartofle englezească, cartofle prăjite cu alămâie*, mâncare de cartofle lioneză, găluștele de cartofle, crochete sau gugoașe de cartofle pentru garnitură, cartofle umplute, mâncare de cartofle deasă, gugoașe rusești de cartofle, budincă de cartofle.

„Cartofle prăjite cu alămâie*

Pune cartoflile într-un ceaun cu sare, un pahar cu apă și o pânză udă deasupra lor, acopere bine ceaunul și-l îngroapă în spuză cu jăratic să fiarbă până când să vor găti. După aceea, curăță cartoflele de pieliță și le taie fălii rotunde, pune-le într-o tingire pe foc cu o bucată bună de unt, sare, piper, puțină nucușoară rasă, zama de la o alămâie și le prăjește încet dându-le fierbinți în masă” (pag 180 din ediția 2005, editura Opera Magna, Iaşi).
Maria Maurer menționează cartofii în volumul Carte de bucate 1846 sau 1847 ( mai multe detalii aici) de 5 ori în următoarele rețete: găluști cu cartofi, cartofi acrișori, cartofi bătuți, cartofi prăjiți*, salată de cartofi.

„Cartofi prăjiți*

Fierbe cartofi în apă până se moaie, apoi curăță-i de coajă, taie-i mărunțel și în prăjește cu puțintică ceapă și sare în grăsime” ( pag 46. ediția din 2006 editura Jurnalul Național, transliterare Anna Borca, prefață Simona Lazăr).

Gastroart și Dacris vă recomandă friteuzele sub presiune pentru o economie consistentă de ulei.
Ajugem însă în 1888 când apare cartea „Regina bucătăriei – Bucătăria universală pentru sănătoși și bolnavi”, nesemnată. Din discuțiile cu Simona Lazăr despre acest subiect am aflat că autorul acestui volum este Constantin Bacalbașa (care semnează oficial o carte de bucate abia în 1934, este vorba de Dictatura gatronomică). Analiza a fost făcută pe stil de prezentare a rețetelor ce coincide într-o proporție covârșitoare. Om umblat, Bacalbașa o fi întâlnit cartofii prăjiți prin restaurantele din străinătate și iată că identificăm aici prima cea mai apropiată rețetă de cea clasică:

„Rețeta 303. Cartofi prăjiți

Taiă’i felii, ștrege’i cu un șervet și aruncă’i în untură fierbinte; când vor fi bine rumeniți scote’i și presară sare pe ei”
O rețetă mai complexă, și similară rețetei „perfecte” de cartofi prăjiți (recomandată de toți marii chefi și chiar și de Păstorel Teodoreanu – prăjiți la două temperaturi diferite) apare în 1908 în „Noua carte de bucate 2000 de rețete încercate din bucătăria tuturor popoarelor” semnată L.I.S (?!) unde găsim și o traducere literală (nu ne putem închipui că nu ar fi preferat termenul de prăjit, dar credem că a ales această variantă tocmai pentru a fi cât mai aproape de original):

„Cartofi fripți ( Pommes de terre frites).

Iai cartofi cruzi și îi curăți de coajă; îi speli în apă rece și îi tai în felii de 1 cm. Grosime. Iai două tingiri adânci și umpli una pe trei părți cu untură și o pui pe foc fierbinte. Într’o altă tingire pui cartofi tăiați în untură fierbinte și lași acolo mestecându-i mereu până ce capătă o coajă fină, dar cari sunt încă moi. Apoi îi scoți afară cu o sită mică de sârmă, îi sari și îi pui în cealaltă tingire în car fierbe untură fierbinte, lași cartofii să se rumenească în untură, apoi îi pui pe o hârtie sugătoare, spre a le extrage grăsimea și îi așezi apoi pe o farfurie în formă de piramidă. Trebuie să-i servești imediat”.

Credit foto: dreamstime.com

Istoria furculiței. Când a apărut în România


 

Garnitura de varză roșie călită cu mere și vin roșu este una clasică în bucătăria germană (blaukraut sau rotkohl).

Varza roșie pregatită așa este nemaipomenit de gustoasă, acompaniind cu un succes inegalabil fripturile de porc, de miel sau de pasăre, dar mie îmi place și goală, este atât de gustoasă încât nu simt nevoia de nici un fel de cărneturi pe lângă varză.

Dulce, acrișoară, picantă și aromată, surprinde cel mai bine caracterul bucătăriilor germanice.

Și cum aici în Țara Făgărașului nu am dus lipsă de sași, de la ei am moștenit și o rețetă faină și gustoasă de varză roșie călită cu mere

Cine a mâncat prin Viena știe ce spun. la fel și cei care au mâncat pe la Casa de oaspeți din Cincșor, comuna Voila, județul Brașov, alături de niște bucate care să le amintească de Viena cea Mare: coaste de porc glazurate, la grătar, rotkohl și ștrudel cu mere și înghețată de vanilie.

Avem nevoie de:

1 căpățână de varză roșie de 1,5 – 2 kg.

1 ceapă roșie

4 linguri de ulei sau 2 linguri bune de untură (untură de porc sau de gâscă, rață etc.)

2 mere acrișoare, roșii, de dimensiune medie

2 linguri cu vârf de zahăr

250 – 300 de ml. de vin roșu

1 foaie de dafin

1 linguriță de scorțișoară măcinată

1 linguriță de chimen măcinat

1 linguriță de piper negru măcinat

3-4 cuișoare

1-2 linguri de oțet balsamic

sare după gust

supă de pasăre

Varza se curăță, spală și se taie cât mai fin. Într-o cratiță adâncă încălziți bine uleiul/untura.

Adaugați ceapa tăiată julien și o căliți câteva minute, amestecând periodic. Apoi adăugați în tigaie varza tocată și amestecați bine.

Apoi acoperiți tigaia cu un capac, dați focul mai moderat și lăsați 10-15 minute. În acest timp mai amestecați în tigaie. Puneți acum și vinul roșu.

Eu în momentul ăsta m-am nimerit să tranșez niște prepelițe – cu care am să vă îmbii ceva mai târziu – și spinările și grăsimea rezultată le-am așezat împreună cu un morcov și o ceapă și am pregătit o supă sau stock, cum i se mai spune. Așa că supa de pasăre am folosit-o și am pus-o peste varză.

Dupa acest timp varza se înmoaie bine și veți observa că își mai pierde din culoare.

Capacul se pune pentru a se forma aburi și varza să se gătească și cu aburi, dar și să se călească.

Acum o potriviți de sare, zahăr, oțet. Se pun acum și condimentele toate.

Amestecați bine și observați că după adăugarea oțetului varza se face din nou colorată și frumoasă.

Când varza este aproape gata adăugați merele curățate și tăiate cuburi mici. Mai lăsați să se călească la foc moderat încă 10 minute.

Eu prefer să o dau la cuptor ca să nu mai am grija amestecatului. Dupa ce închideți focul lăsați varza să se răcorească puțin și să se pătrundă.

Pofta bună! Nu uitați de un piure de cartofi cu smântână , alături de un rasol de vițel la cuptor.

Varza roșie versus varza albă!

Pentru această mâncare mult așteptată, de aproape un an de zile, avem nevoie de :

-l kg. cartofi noi

-50 g unt (untdelemn)

-1 legatură mărar verde

-sare, piper

-100 ml iaurt

Cartofii cât nuca se fierb 10 minute de la primul clocot.

Se toacă mărunt mărarul. Recunosc cu mâna pe inima în fața voastră că sunt un mare mâncător de mărar și eu aș fi pus aici vreo 3 legături de mărar. Fiecare cu gusturile lui.

Punem apoi o tigaie cu untul la foc.

Rumenim cartofii în unt încă 10 minute

Se pun în castron, se presară mărarul, se toarnă și iaurtul frecat cu sare și piper.

Ușoară, ușoară ca fulgul, trufandalizând (trufaș!) în pietele din Brașov și Făgăraș, mâncarica de cartofi noi din Țara Făgărașului se potriveste binișor cu un demisec alb.

Credit Foto: Dreamstime

Cartofi noi la ceaun cu mărar

De trebuință :
-1 kg. de cartofi noi
-1 legătură de mărar verde
-1/2 sticlă ulei
-sare
Spălăm bine cartofii noi şi îi curățăm cu un burete de sârmă de bucătărie. Punem pe aragaz – sau și mai bine, afară pe uin foc cu lemne – un ceaun cu uleiul la încins.
Se pun cartofii tăiaţi cuburi mari în ulei şi se prăjesc. Cartofii mai mici nu se mai taie bucăţele, se vor prăji aşa.
Cartofi se pun toţi odată în ceaun, pentru a fi acoperiţi de ulei.
Când sunt frumos rumeniţi se scot din ulei, se scurg bine, se adaugă peste ei un praf de sare şi mărarul fin tocat deasupra.
Rămâne valabil același companion demisec alb !

Cartofi cu mărar și iaurt

Cartofii fierți în coaje se curăță după ce sunt reci. Se taie felioare foarte subțiri, se sărează, se pipărează și se rumenesc în unt împreună cu felioare de ceapă.
La șnițel de vițel, la ficat natur, la creer pané.
Dintr-un caiet vechi cu rețete, din perioada interbelică (datare aproximativă), din zona de sud a Ardealului. Îi mulțumim lui Chef Johnny Șusală pentru acest caiet. Am păstrat ortografia originală.
Credit foto © Dreamstime.com
 

Se moaie pâine rece și se prăjește în tigaia cu untură 3 minute, amestecând mereu. Se adaugă o lingură făină, verdeață tocată, sare, piper și, după ce s-a răcit puțin, un ou bătut. Se amestecă bine. Înainte de această preparație, s-a pus la fiert o cratiță cu apă. Se iau cu lingurița porțiuni din amestecul de mai sus și se dau drumul în apa clocotită și sărată să fiarbă 10 minute, descoperit, la foc potrivit. Se servesc cu unt sau smântână. Sau cu garnitură lângă legume sau tocăniță.
Dintr-un caiet vechi cu rețete, din perioada interbelică (datare aproximativă), din zona de sud a Ardealului. Îi mulțumim lui Chef Johnny Șusală pentru acest caiet. Am păstrat ortografia originală.
Credit foto © Dreamstime.com
 

Se aleg ciuperci mari, frumoase. Se rupe cotorul, se spală și se scurg. Se așează toate într-o formă ce merge la foc, stropindu-le cu puțin unt. Se dau la cuptor vreo 10 minute, până încep să se moaie. Se toacă mărunt cozile de ciuperci împreună cu o ceapă sau două. Se pun la foc cu o lingură de unt. Când s-au muiat, se presară un vârf de lingură de făină, se adaugă o jumătate ceașcă de vin alb și o jumătate ceașcă zeamă de carne. Se lasă să fiarbă. Se mai adaugă o jumătate foi de usturoi sfărâmat cu lama cuțitului, puțin bulion, sare, piper și 2 linguri de pesmet. Se ține pe foc până devine pasta destul de groasă. Se adaugă o linguriță de pătrunjel verde tocat. Se pune câte o linguriță de umplutură în fiecare ciupercă, netezând deasupra cu cuțitul muiat în apă. Se presară pesmet fin, se dau la cuptor. Înainte de a servi, se pune peste fiecare ciupercă o bucățică de unt.
Dintr-un caiet vechi cu rețete, din perioada interbelică (datare aproximativă), din zona de sud a Ardealului. Îi mulțumim lui Chef Johnny Șusală pentru acest caiet. Am păstrat ortografia originală.
Credit foto © Dreamstime.com
 

Se fierb cartofii curățați, se trec prin sită. Se adaugă la ½ kgr. de cartofi curățați cam o lingură de unt proaspăt. Se bat pe marginea mașinei până ce au cuprins tot untul. Se dă deoparte și se adaugă 2 ouă puse pe rînd. Cu această compoziție se umple cornetul special de pânză și se toarnă fie pe tavă mici movilițe ce se coc la cuptor.
Dintr-un caiet vechi cu rețete, din perioada interbelică (datare aproximativă), din zona de sud a Ardealului. Îi mulțumim lui Chef Johnny Șusală pentru acest caiet. Am păstrat ortografia originală.
Credit foto © Dreamstime.com