Bijuteria aluatului de cozonac săsesc este acest RosenKranz. Seamănă cu cozonacul trandafir, dar este ceva mai spețial, mai rafinat, no , că doară este de la Kathi Tante din Cincșos. Daca tante de la care are rețeta ar mai fi în viață, ar avea peste 100 de ani. Danke Schön, Kathi Tante. Cu o glazură de zahăr caramelizat, de unde și numele de Krantz, și în formă de Trandafir, are un aspect și un gust de adevărată sărbătoare.
De ce ingrediente avem nevoie:
– 400 g de faină
– 2 ouă întregi
– arome (zahăr vanilat, coajă de lămâie și portocală, esență de rom)
– 1 praf de sare
– 110 ml lapte
– 25 g de drojdie
– 3 linguri de zahăr pentru lapte
– 130 g de unt
– 6 linguri de zahăr pentru unt
– 10 – 12 linguri de zahăr pentru caramel
– nucă tocată, dupa preferintă
PREPARARE
Se caramelizează cele 10 – 12 linguri de zahăr cu care se tapetează fundul și pereții unei cratițe. Se recomandă o cratiță de 24 cm diametru. Veți vedea mai jos de ce.
Într-un castron, se cerne făina, se pun ouăle, sarea și toate aromele. Se amestecă bine cu un tel. Drojdia se dizolvă separat în laptele ușor călduț, împreună cu cele 3 linguri de zahăr.
Se toarnă imediat, fără a aștepta să dospească, peste amestecul de făină cu ouă și arome, se frământă puțin pe blatul de lucru, unde avem presărată puțină făină.
Se întinde o foaie cât mai dreptunghiulară, de cca. 1 cm grosime. Se unge cu untul amestecat cu cele 6 linguri de zahăr.
Se presară nucă din belșug și se preseaza ușor cu palma pentru a adera la stratul de unt.
Se ruleaza apoi, obținându-se un rulou de aluat cu nucă. Se taie în 6 bucăți care se pun în cratița tapetată cu zahăr caramelizat.
Se lasa ceva spații mai mari între aceste rulouri pentru că își vor mări dimensiunile la crescut timp de 1 ora. Deci se lasă la crescut o oră.
Rulourile nu se ung cu nimic înainte de a fi băgate în cuptor, deoarece fața de prezentare va fi cea de jos, cu caramel.
Se coace timp de 35 -40 de minute la 180 de grade Celsius.
Atenție: imediat ce este scos din cuptor, cozonacul se răstoarnă fierbinte pe un platou. Dacă veți face această operațiune mai târziu, zahărul caramelizat se va întări, făcând imposibilă scoaterea lui din cratiță.

Ia 100 dramuri de unt căldicel, o oca de lapte tot căldicel, 4 ouă, drojdie de bere ca o nucă topită în lapte, sare, și pui atâta făină încât aluatul să fie mult mai moale decât cel de pâne; pe la jumatatea frământăturii, adaogi puțin zahăr și stafide; frămânți până ce nu se mai lipește aluatu de mâni; apoi lași de se dospesce; îl așezi împletindu-l pe o tavă unsă cu unt; ungi pe d-asupra cu gălbinare de ou și pui de se coace într-un cuptor cald.
„Bucătăria română. Carte coprinzătoare de mai multe rețete de bucate și bufet”, Proprietar: Christ Ionnin, Bucuresci, Typographia Stephan Rassidescu, 1865.
Te-ar putea interesa și:

Cozonacul și pasca – o istorie, câteva etimologii și mai multe rețete

Cozonaci / Kogălniceanu & Negruzzi (rețetă din 1841)

Cozonaci tare buni / Ecaterina Steryadi (rețetă din 1871)

Cozonaci adevăraţi Moldoveneşti / Maria general Dobrescu (rețetă din 1927)

Cozonaci moldoveneşti / Constantin Bacalbașa (rețetă din 1934)

1 kg făină de grâu, 0,5 kg lapte dulce, 25 g drojdie, 8 ouă, 250 g zahăr pisat fin cu vanilie, 250 g unt proaspăt, coajă de portocală rasă, o linguriţă de rom şi puţin untdelemn pentru înfrăgezit, 100 g stafide roşii.
Se face maiaua de drojdie, 2 linguri de făină şi puţin lapte cald. Se lasă să se dospească o oră, apoi începem să-l frământăm. Dacă este puţină cantitate se poate bate şi cu lingura, adăugând gălbenuşurile, jumătate din albuşuri făcute spumă, zahărul, laptele, coaja de portocale, puţin rom şi untdelemn şi batem o oră până ce se face băşici, apoi punem şi cantitatea de unt ce o avem puţin câte puţin; apoi lăsă, să crească la un loc cald. După două ore îl aşezăm în forme. Când a crescut şi în forme, îl ungem pe deasupra cu găbenuş de ouă şi presărăm puţin zahăr pisat mare şi câteva felii de migdale.
Constantin Bacalbaşa – “Dictatura gastronomică” (1934)
Te-ar putea interesa și:

Cozonacul și pasca – o istorie, câteva etimologii și mai multe rețete

Cozonaci / Kogălniceanu & Negruzzi (rețetă din 1841)

Cozonaci / Christ Ionnin (rețetă din 1865)

Cozonaci tare buni / Ecaterina Steryadi (rețetă din 1871)

Cozonaci adevăraţi Moldoveneşti / Maria general Dobrescu (rețetă din 1927)

Proporţii: 7 kg făină, 140 ouă, 2,250 kg zahăr, vanilie, 300 g drojdie de bere, 2 kg unt proaspăt (clarificat), un litru şi trei sferturi lapte, una portocală, una lămâie şi una ceşcuţă de rom.
Din 140 de ouă se pun întregi numai 14, restul numai gălbenuşele. Se bat ouăle, adică cele 14 întregi şi restul gălbenuşelor cu zahăr şi cu o linguriţă rasă de sare de fiecare kilogram. Se bat până se face ca şi coca de pain d’Espagne. Înainte de a fi complet bătute, se face plămădeala: adică 7 mâini de făină opărită cu lapte, se freacă bine până se face ca o cocă moale, după ce s-a mai răcit se adaugă ţaicul dizolvat cu puţin lapte călduţ. Se lasă să crească. După ce a crescut, iar compoziţia de mai sus e gata, se adugă plămădeala crescută şi se amestecă bine cu un tel. Aşa cum e făcută, se lasă două ore la crescut. Apoi se adaugă făina, cernându-se prin sită, şi e bine amestecată. Adesea se întâmplă ca compoziţia să fie prea moale, în care caz se mai adaugă doi pumni de făină. Se frământă cu făina încă două ore, ungându-se mâinile tot timpul cu unt şi chiar untul e pus pe covată, până se adaugă tot untul, în timpul celor două ore. Se lasă să crească bine din nou şi se pune la forme, se lasă să crească şi se coc unşi cu ou bătut pe deasupra.
Maria general Dobrescu – “Arta culinară. Dulciuri” (1927)
Te-ar putea interesa și:

Cozonacul și pasca – o istorie, câteva etimologii și mai multe rețete

Cozonaci / Kogălniceanu & Negruzzi (rețetă din 1841)

Cozonaci / Christ Ionnin (rețetă din 1865)

Cozonaci tare buni / Ecaterina Steryadi (rețetă din 1871)

Cozonaci moldoveneşti / Constantin Bacalbașa (rețetă din 1934)

“Pentru a prepara acest fel de cozonaci, se ia una oca de făină şi se amestecă cu una oca de lapte, 150 dramuri (1 dram = 3,18 grame – n.n.) drojdie de bere, un gălbenuş de ou, mestecând-se pâmă face spume, şi apoi se lasă de dospeşte de căldură.
Când aluatul va fi gata, să fie pregătite 75 gălbenuşuri bătute în oală cu jumătate de oca de zahăr, răzătură de la o lămâie, 10 dramuri apă de flori şi un păhărel de rom. Toate acestea, amestecate cu polonicul şi puse în covată, unde sunt puse 4 oca floare de făină (făină de claitate superioară, cernută de două ori – n.n.) şi împreună cu aluatul dospit şi sarea trebuitoare, începeţi a frământa adăugând o litră de lapte, apoi să fie pregătit 175 dramuri unt pe care-l veţi pune în aluat, oprind însă puţin a unge covata cu mâinile.
Se frământă bine până face beşici, se lasă de dospeşte şi se unge o masă uscată cu unt, unde veţi aduna cozonacii.
De voiţi împletiţi, se pune pe hârtie unsă, iar de nu, ungeţi tingirile şi-i puneţi în ele numai pe jumătate. Se lasă apoi de cresc până se umple tingirile, se ung cu ou pe deasupra şi se dau în cuptor.”
Ecaterina Steryadi (colonelu) – “Buna menajeră” (1871)
Te-ar putea interesa și:

Cozonacul și pasca – o istorie, câteva etimologii și mai multe rețete

Cozonaci / Kogălniceanu & Negruzzi (rețetă din 1841)

Cozonaci / Christ Ionnin (rețetă din 1865)

Cozonaci adevăraţi Moldoveneşti / Maria general Dobrescu (rețetă din 1927)

Cozonaci moldoveneşti / Constantin Bacalbașa (rețetă din 1934)

“Ia trei ocă (1 oca = aproximativ 1 kg – n.n.) de făină, faci plămădeală cu o litră (aproximativ 250 g – n.n.) drojdie de bere (la vremea aceea, drojdia nu era solidă, ca azi, deci cantitatea va fi mult mai mică, de fapt – n.n.) şi cu una litră de lapte, puind şi trei ouă întregi, laşi de dospeşte frumos şi pui două litre şi jumătate de lapte, 18 ouă întregi, trei litre de unt topit şi sarea trebuincioasă şi, frământându-l până ce se desprinde de mâini; apoi lasă de  dospeşte frumos şi, după ce au dospit bine, întoarce aluatul, îl mai lasă puţin de şede, pe urmă, făcând cozonaci, îi ungi cu gălbenuş de ou şi-i dai la cuptori”.
M. Kogălniceanu & C. Negruzzi (“200 reţete cercate de bucate, prăjituri şi alte trebi gospodăreşti”) (1841)

Cozonacul și pasca – o istorie, câteva etimologii și mai multe rețete

Cozonaci / Christ Ionnin (rețetă din 1865)

Cozonaci tare buni / Ecaterina Steryadi (rețetă din 1871)

Cozonaci adevăraţi Moldoveneşti / Maria general Dobrescu (rețetă din 1927)

Cozonaci moldoveneşti / Constantin Bacalbașa (rețetă din 1934)

În bucătăria bunică-mi, odinioară, n-aveam altă de făcut decât să țin zdravăn covata, să nu se ridice o dată cu aluatul luat cu râvnă la rupt, aruncat, bătut cu pumnii, adunat și-ntins iar, de parcă trebuia să ducă el toată pătimirea neamului omenesc. Acum, frământ aluatul de cozonac rostind în gând Tatăl nostru. Numai așa nu-mi ia toată vlaga, deși grinda a început „să asude”, după spusa cea veche-a bunicii. Frământ aluatul pentru cozonac și pască și-ntre pauzele dintre repetatele rugăciuni, mintea-mi frământă întrebări și răspunsuri, frânturi de texte citite cândva, istorii, noime și etimologii…
Ca de atâtea ori în istorie, civilizațiile și religiile nu s-au stins fără să fi lăsat moștenire, unele altora… un întreg angrenaj de credințe și reguli. Obiceiuri precreștine s-au perpetuat în lumea cea nouă croită în urmă cu 2000 de ani. Cutume și rânduieli au traversat mările – sau doar timpurile , ajungând până-n prezentul nostru grăbit și golit de sensuri. Cozonacul și pasca se numără între aceste mărturii străvechi. Credem că ele aparțin creștinismului, îmbogățindu-ne cu arome sărbătorile, când de fapt sunt alimente ritualice de mult mai de demult.
N-o să amintesc decât în treacăt copturile egiptenilor (cărora le datorăm, între altele, procedeul dospirii aluaturilor cu ajutorul drojdiilor), dar mă voi opri la greci și romani, pentru că la ei întâlnim acest „binom” cozonac-pască (numindu-le cu numele lor de-acum), în ritualurile religioase. Grecii pregăteau, pentru sărbătorile lor religioase, ca ofrandă adusă zeilor ,„plakous” și „satura” – două copturi plate (cea de a doua ceva mai mare și mai grea), umplute cu brânză și stafide (asemeni cu pasca) sau cu nuci și miere (precum cozonacul). Romanii, în schimb, pregăteau „libum” (un cozonac de formă dreptunghiulară, hărăzit zeilor) și „placenta” (rotundă, cu brânză, din care la noi a ajuns un alt termen: „plăcintă”…).
Cele două copturi fac „saltul” către lumea creștină, la Roma, ca și la Constantinopol, deopotrivă. Într-un document aflat în arhivele Patriarhiei Ecumenice, apare o mențiune interesantă pentru noi, românii. În urmă cu o mie de ani – pe când încă mai era în picioare Mitropolia Vicinei (acum scufundată, după cât se pare, în apropiere de Călărași) – o delegație de la nord de Dunăre a venit cu cu daruri la patriarhul Bizanțului, cu prilejul Sărbătorilor Pascale din acel an. Păstorii valahi (dacă păstori vor fi fost) aduceau, între altele, o „placenta” cu „brândza” – posibil o pască cu brânză, pregătită de vreo româncă vrednică și cu credință în bunul Dumnezeu. Este, de altfel, una dintre primele consemnări pe care le avem despre ce se gătea în teritoriile românești, înainte de marile întemeieri. Și poate că e de bun augur că felul acesta de mâncare, întâiul amintit, este unul ritualic, încărcat de sensuri.
Înainte de a vă da câteva rețete de copturi ritualice – culese de prin vechile noastre cărți de bucate – mai zăbovim puțin asupra numelor pe care le au astăzi cele două: cozonacul și pasca. În ce privește pasca, lucrurile sunt simple: este coptura Paștilor. Cu brânză și stafide, cu „fața” aurie și cruce de aluat deasupra, este de obicei de formă rotundă, dar sunt și sate unde se pregătește în tavă dreptunghiulară,
Pentru cozonac, etimologia pe care o propun dicționarele de azi este cea… bulgară: „kuzunak”. Acum un secol, însă, August Scriban menționează originea neogreacă a cuvântului – „kosonáki”, de la „kosóna”, „păpușă”, dar și trup așezat în leagăn/ mormânt. Simbolistica acceptată a acestei copturi este chiar aceasta: a trupului lui Hristos, coborât de pe cruce (atunci când îl pregătim de Paște) – sau a lui Iisus copil, așezat în leagăn (când e pregătit pentru Crăciun). Se mai vehiculează o etimologie – de necceptat, însă – și anume cea turcă, pornind de la rădăcina „coz/koz” care ar însemna nucă, în turcă. Cu alte cuvinte, numele copturii ar veni de la umplutura folosită. Fals. Pe de o parte pentru că rădăcina clamată, pe care o întâlnim și la toponimul Cozia, la noi are origini cumane, deci apare în teritoriile locuite de români cu câteva veacuri înainte de primele noastre contacte cu turcii. În al doilea rând, e mult mai plauzibilă influența bizantină (și, deci, cea a limbii grecești) – și nu e nevoie să mai explic de ce. Și noi, și bulgarii am ales să spunem, ca și grecii, cozonac/kuzunak/kosonaki, în vechiul spațiu al unei credințe ortodoxe nealterate.
Și-acum, rețetele promise!

Cozonaci / Kogălniceanu & Negruzzi (rețetă din 1841)

Cozonaci / Christ Ionnin (rețetă din 1865)

Cozonaci tare buni / Ecaterina Steryadi (rețetă din 1871)

Cozonaci adevăraţi Moldoveneşti / Maria general Dobrescu (rețetă din 1927)

Cozonaci moldoveneşti / Constantin Bacalbașa (rețetă din 1934)

A trecut aproape un secol de când celebrul gastronom scandaliza gospodinele cu o rețetă de cozonac ce, la prima vedere, pare neverosimilă: un cozonac cu 50 de ouă la kilogramul de făină. Cam multă masă lichidă pentru la un kilogram de grâu măcinat! Împreună cu Chef Nico Lontras am refăcut rețeta pas cu pas iar rezultatul e uimitor.
Să purcedem însă la drum cu textul lui Păstorel, îndelung și îndemult contestat.
Material: 150 ouă, 3-4 (maximum) kg făină, 1 pahar mare (de apă) cu rom alb, 1 baton vanilie, 1 litru lapte, jumătate de pachet drojdie, 3-4 linguriţe rase cu sare, 3-4 păhăruţe de vin cu unt topit şi cald, 1 păhăruţ untdelemn fin, zahăr tos circa 1,200 kg.
Explicaţie. Când aplici această reţetă, nu poţi spune: am să fac trei sau cinci kilograme de cozonaci, ci am să întrebuinţez atâtea ouă. Ouăle nu sunt toate la fel şi făina nu-i toată deopotrivă de uscată. Cu cât este mai uscată, cu atât înghite mai mult lichid (ceteşte: ouă şi rom).
Observaţie. Pentru fabricarea cozonacilor, trebuie socotite 12 (douăsprezece) ore. De aceea e bine să fie pregătite toate de cu seara şi să te apuci de treabă cu noaptea în cap.
Tehnică. Se strică de cu seara ouăle, punând gălbenuşurile deoparte. Albuşurile le pui unde vrai, căci ori pui prea puţin (ca o linguriţă de omăt), ori deloc – cam totuna este. În gălbenuşuri pui sarea, mesteci, pui la rece şi te culci. A doua zi: într-un vas foarte curat, pui doi pumni de făină (circa 500 gr) pe care o opăreşti cu lapte clocotit. Se mestecă cu o lopată anume, de lemn (sau cu un linguroi) şi se bate straşnic până se face ca o pomadă, fără nici un gogoloş. Când s-a răcorit (să poţi suferi degetul cel mic), adaugi drojdia, pregătită astfel: fărâmiţată într-o farfurie adâncă şi frecată cu două-trei linguri de zahăr, până se face ca o cafea cu lapte. Mesteci bine drojdia cu pomada, acoperi cu un şervet şi pui la loc călduţ (nu fierbinte), ca să crească.
Frămânți timp de două ceasuri. În timp ce creşte plămădeala (aşa se cheamă amestecul de mai sus), strecori prin sită gălbenuşurile în covată (albie de lemn, foarte curată, uscată şi călduţă), clăteşti cu două-trei linguri de apă călduţă vasul în care au stat şi torni totul în albie. Dacă vrai, pui şi o ceaşcă de albuş spumă, dacă nu, nu pui. Baţi gălbinuşurile cu străşnicie, adaugi romul şi baţi, şi baţi, baţi mereu şi te bucuri că miroase bine; adaugi apoi vanilia tăiată mărunt şi baţi înainte până ce plămădeala a crescut frumos. Când e gata plămădeala, o răstorni pre ea în albie şi mesteci până se face una cu gălbenuşurile Pe urmă, începi a pune făina, câte puţin, şi a tot mesteca şi bate cu lopata, până ce nu mai poţi. Atunci, frămânţi cu pumnii închişi, până ce obţii un aluat potrivit de moale. Când crezi că nu mai încape făină, cântăreşti câtă a rămas, ca să ştii câtă ai întrebuinţat, şi pui zahărul şi untul după proporţia: 300 gr zahar la kilogramul de făină şi un pahar de unt, plus unul, aşa, pe deasupra. După ce a intrat făina, frămânţi înainte, punând zahărul, puţin câte puţin, până ce-l pui tot. După ce ai isprăvit zahărul, pui untul (câte un păhăruţ) şi untdelemnul, întorcând aluatul mereu în aceeaşi parte (ca să iasă felii).
Pui la crescut la loc călduţ, nu fierbinte, acoperit bine, ca să nu se răcească, şi laşi două-trei ore, până ce a crescut frumos. Ajuns aici, pui în formele unse perfect cu unt sleit (o treime din formă), şi iarăşi acoperit, la loc călduţ, aproximativ o oră. Cât timp cresc în forme, se pregăteşte cuptorul (detaliu foarte important). Când e gata şi cuptorul, ungi cozonacii cu ou bătut şi presori cu migdale tăiate sau zahar granulat şi, cu «Doamne-ajută», pui la cuptor, unde stau o oră, o oră şi un sfert, cel mult. La cuptor trebuie om priceput, ca să-l cerce, cu făină de păpuşoi (porumb), să nu puie cozonacii prea deşi, să-i acopere la nevoie ca să nu se pălească, să le puie «zăgneaţă» etc.
La scosul din cuptor, alt meremet. Scoţi cozonacul, îl scuturi puţintel cu urechea aplecată, să-l auzi dacă joacă. îl culci apoi cu formă cu tot pe-o coastă, sprijinit de-un lemn. După două-trei minute, îl mai scuturi şi-l răstorni încetişor, cu binişorul, pe ceva moale şi-l legini cătinel şi cu mare băgare de seamă, ca să nu se cumva turtească şi încruzească! Abia un ceas după ce i-ai scos din cuptor îi duci în casă şi, după două-trei, când sunt bine răciţi, ii transporţi în cămară. Ca să-i păstrezi bine şi multă vreme proaspeţi, îi înveleşti (pe fiecare în parte, se înţelege) în hârtie impermeabilă şi în şervet gros. Cozonacul făcut după această reţetă trebuie să nu se usuce trei şi chiar patru săptămâni.
P.S. Reţeta de mai sus n-am luat-o nici din cărţi, nici n-am inventat-o. O transmit întocmai cum mi-a fost comunicată din casa părintească, unde e aplicată de când ţin minte E o veche reţetă rusească, cunoscută de la bunica mea maternă, care, la rându-i, a primit-o aşa de la bătrâni. S-a menţinut până în prezent, numai prin tradiţie orală şi mai ales prin practică.“ (Adevărul 1933)
Nici nu a apucat bine să se termine cozonacul că la poșta redacției au ajuns scrisorile gospodinelor îngrijorate de vreo greșeală de tipar. Acid și plastic, Păstorel le răspunde în câteva rânduri explicând că nu s-a strecurat nici o eroare, ba, scos din sărite, nu se sfiește să le arunce vorbe grele și să se îndoiească de cunoștințele lor de gastronomie.

Respectați cu sfințenie indicațiile

Împreună cu Nico Lontras am testat mitul acestui cozonac. Cheful a citit și recitit rețeta și a realizat că, de fapt, dacă ții cont de indicațiile rețeta are logică. El explică cum, de fapt, toată acea masă umedă este înșelătoare.
Cel mai probabil, aceasta este partea care a speriat pe toată lumea şi e de înţeles. Însă, dacă urmaţi toţi paşii, o să vedeţi, va ieşi un minunat cozonac. Nu încercaţi să improvizaţi, etapele lui Păstorel au multă noimă. Spre exemplu: gălbenuşurile de ouă frecate cu sare şi lăsate la frigider peste noapte se transformă, după deshidratarea datorată contactului cu sarea, într-un fel de emulsie care e mai groasă. Zahărul trebuie adăugat abia la final, ca să fie masă solidă, nu dizolvată. Iar plămădeala se face cu o parte din făina oprită. Apoi, când spune Păstorel că trebuie să frămânţi două ore, să ştiţi şi de la mine că două ore trebuie să munciţi la aluat până va căpăta cu adevărat consistenţa necesară. Am frământat cu pumnul, împreună cu un coleg, Felician Mureșan, în ture, până nu ne-am mai simțit mâinile. Este nevoie de răbdare și mâini serioase“, spune chef Nico Lontras.https://gastroart.ro/2017/04/05/cozonac-fara-unt-si-fara-drojdie-reteta-interbelica/

Credit Foto Principală: dreamstime.com 

Cozonacul și pasca – o istorie, câteva etimologii și mai multe rețete

Cozonac fără unt și fără drojdie (rețetă interbelică)

Se freacă 3 gălbenușuri cu o ceșcuță untdelemn, o ceșcuță lapte sau smântână, 200 gr. zahăr praf, un praf de sare, un praf de vanilină, jumătate praf de copt. La urmă se adaugă 3 albușe bătute spumă, precum și ¼ kgr. făină albă. Un sfert din cantitate se ia deoparte într-un vas și se amestecă fie cu o linguriță de cacao, fie cu o linguriță esență de cafea. Se unge o tavă lungă și îngustă, se așterne cu hârtie, se pune întâi compoziția galbenă, apoi se așează la mijloc compoziția neagră, se coace la cuptor și se taie felii.
Dintr-un caiet vechi cu rețete, din perioada interbelică (datare aproximativă), din zona de sud a Ardealului. Îi mulțumim lui Chef Johnny Șusală pentru acest caiet. Am păstrat ortografia originală.
Credit foto © Dreamstime.com
 

Se pisează ca pesmetele 300 gr. cozonac uscat. Se moaie cu 2 linguri de rom. Se freacă 125 gr. de unt cu 6 gălbenușuri și 4 linguri de zahăr vaniliat. Se amestecă cu cozonacul, se adaugă 100 gr. de stafide fără sâmburi, 3-4 linguri de marmeladă de caise sau portocale și la urmă cele 6 albușuri spumă. Dacă dorim, se pune și puțină scorțișoară. Se fierb o oră și un sfert, în abur, într-o formă unsă cu unt și presărată cu făină. Se răstoarnă și se servește cu sirop de fructe.
Dintr-un caiet vechi cu rețete, din perioada interbelică (datare aproximativă), din zona de sud a Ardealului. Îi mulțumim lui Chef Johnny Șusală pentru acest caiet. Am păstrat ortografia originală.
Credit foto © Dreamstime.com