Focacciâ (pogaciâ) – rețetă din 1857

Luvamu unu pundu de untu de vaca, care lu punemu sa se topésca, ci sa nu negrésca, apoi sa recésca pucintelu: o lamaie rasa cu rasatorea, unu pundu de Zacharu pisatu, trei oaoe, cu albusu, si galbinusu; tote aceste le mestecamu bine, si se adauge atat′a fanina (de cea mai alba) catu se cer ca sa o potemu framenta si estinde in pasta; aluatulu (past’a) acest’a se întinde cu unu cilindru (sucitoru), si candu é de grosimea manunchiului a unei linguri, o taiemu in bucati, le ungemu cu galbinusu de ou, care s’a subtiatu cu apa, in urma o punemu in cuptoriu, pucinu dupa ce s’a scosu panea d’ in ellu. Acésta focaccia se conserva buna unu tempu forte indelungu, precum lu esprime titlulu seu iperbolicu; unulu mi a narratu, ca a mancatu d’ in una atare focaccia ce a fostu conservat’o de sése luni, si ca erá escellente. É unu lucru forte bunu a o duce pre mare, s’aru conservá la cea mai lunga navigatiune.

Din Rețetarul culinar al lui Petru Lupulov din 1857

Sursa: Analele Banatului, S.N., Arheologie – Istorie, XV, 2007 (Radu Ardelean)

Scroll to Top